Ministerul Sănătății are un nou secretar de stat cu atribuții principale în politica medicamentului

Ioana Ursu, 33 de ani, a devenit astăzi secretar de stat în Ministerul Sănătății și va coordona, printre altele, politica medicamentului. Numirea Ioanei Ursu vine ca o confirmare a priorității ministrului Vlad Voiculescu de a asigura accesul pacienților din România la medicamentele de care au nevoie și de a reforma profund acest sector al politicilor de sănătate.

Ioana Ursu are o experiență de peste 10 ani în formularea de politici farmaceutice și în elaborarea mecanismelor de finanțare a medicamentelor. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațeganu” din Cluj-Napoca. Apoi a obținut diplome de master în Științe Politice de la Université Paris-Est Marne-la-Vallée din Paris și în Politici Internaționale de Sănătate de la London School of Economics din Londra.

De-a lungul carierei, desfășurată în Marea Britanie și Germania, a fost asociat extern al National Institute for Clinical Excellence (NICE) din Londra, consultant senior la Evidera Inc. din Londra și fondator al Mapping Health Ltd, companie care a lucrat, printre alții, cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). ...

Medical articles to analyse

ComFit Europe Ltd., a Hungary-based start-up company specialised in medical literature monitoring, is looking for new colleagues in the position of reviewers. A reviewer’s job is to analyse articles published in medical journals and record the data extracted in a program.

Știri | acum 1 săptămână | Citiți articolul

Pfizer și IBM, acord de colaborare pentru îmbunătățirea vieții pacienților cu Parkinson

Sistemul experimental ”Internet of Things” folosește dispozitive conectate pentru a permite măsurarea pacienților la distanță și în timp real

Știri | acum 2 săptămâni | Citiți articolul

„Am avut șansa de a avea în permanență în jurul meu o echipă de medici, dedicați profesiei“

Interviu cu Profesorul Dr. Ioan Coman, unul din cei mai iluştri urologi în activitate, creator de şcoală de urologie şi laparoscopie în România, care vorbeşte puţin despre cariera domniei sale şi mai mult despre nenumăraţii discipoli pe care i-a avut şi care şi-au câştigat mare faimă şi mănâncă o pâine bună ca medici în străinătate

„Vom lansa la acest congres un studiu european de mapping genetic al cancerului gastric şi o bază de date în hepatita autoimună“

Interviu realizat cu Prof. Dr. Dan Dumitrascu, Preşedintele Societăţii Române de Gastroenterologie

Articole

„La un interval de 6-8 ani medicina se schimbă cu totul“

Prof. dr. Silviu Constantinoiu conduce de peste 20 de ani, chiar înainte de a împlini vârsta de 40 de ani, Clinica de Chirurgie Generală şi Esofagiană din Spitalul Clinic „Sf.Maria” din Bucureşti, azi Centru de excelenţă în această specialitate. Este considerat „îngerul” pacienţilor cu cancere de esofag și cancere ale joncțiunii esogastrice, la care realizează într-o singură operaţie (de obicei de peste 8 ore) nenumărate reconstrucţii de esofag din „materialul clientului”, stomac, intestin sau colon. Consideră că pentru astel de intervenţii, este important ca medicul, pe lângă a fi un bun chirurg generalist, trebuie să aibă cunoștințe de chirurgie vasculară, chirurgie toracică, chirurgie cervicală – O.R.L., buco-maxilo-facială, chiar chirurgie plastică, chirurgie laparoscopică și chirurgie oncologică. Este apreciat de pacienţi cu notă maximă la capitolul profesionalism, moralitate, comunicare, relații interumane. A fost ales în unanimitate acum 2 ani în funcţia de preşedinte „elect” al Societăţii Române de Chirurgie, urmând ca să preia la Congresul din acest an al Societăţii funcţia de director executiv.

„Dorim ca aportul chirurgilor naţionali sau internaţionali care publică în revista noastră online să fie cat mai mare”

Prof. Dr. Mircea Beuran – la încheiere de mandat în calitatea de Preşedinte al Societăţii Române de Chirurgie

„În ceea ce priveşte glaucomul, pe plan mondial, ne găsim într-o perioadă de criză a inovaţiilor”

Învăţământul medical oftalmologic din România este structurat în aşa fel încât după finalizarea rezidenţiatului, fiecare dintre doctori să poată practica ceea ce noi numim oftalmologie generală.

„Societatea Română de ATI a ajuns la un nivel deosebit de recunoaştere internaţională“

Este adevărat, principalul motiv pentru care am acceptat această provocare, şi anume venirea ca profesionist neîncadrat politic în Ministerul Sănătăţii cu o funcţie de conducere, au fost programele pentru ATI pe care noi deja reuşiserăm să le implementăm şi care simţeam că sunt în pericol.