Interviu cu Dna. dr. Adriana Neagoș, Coordonator al Centrului de Implant Cohlear la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Clinică ORL Târgu Mureș

Despre bucuria de a reuși: Noul centru de implant Târgu Mureș

Când a început și cum s-a dezvoltat activitatea de implantare a soluțiilor de auz la Târgu Mureș?
Programul Național de Tratament al Surdităților prin proteze implantabile a debutat la Tg. Mureș în anul 2010. Eu am devenit responsabilă începând cu anul 2014. De atunci, programul a cunoscut o dezvoltare reală la Târgu Mureș, pe toate planurile. Prin implicarea în Programul național de screening, grație colaborării avute cu Clinica de Neonatologie și cu câteva Asociații ale persoanelor cu deficiențe de auz, dar și prin extinderea comunicării în media am reușit crearea unei baze proprii de pacienți hipoacuzici cu indicație de implant cohlear și cu ancoraj osos. Astfel s-a creat o listă de pacienți, în conformitate cu numărul de implanturi alocate. În ceea ce privește alocarea de fonduri, am reușit mărirea numărului de implanturi alocate, dar fără a face exces, cunoscându-ne capacitatea.

Ce înseamnă capacitatea în cifre? Câte implanturi ați realizat în cei doi ani?
În perioada 2014-2016 au fost efectuate 23 de implanturi cohleare, din care 2 implanturi bilaterale simultane, 5 implanturi bilaterale secvențiale, restul fiind unilaterale în prezent.

Care considerați că este cea mai mare realizare în această perioadă?
A fost implantat un copil de 10 luni cu implant cohlear bilateral simultan, ceea ce reprezintă performanța noastră cea mai mare. Rezultatele postoperatorii audiologice sunt semnificative. Însă un asemenea caz necesită pregătire perfectă și atenție la detaliu. Mă bucur că am reușit, pentru că acest succes demonstrează și dorința echipei noastre de dezvoltare a acestui domeniu la Târgu Mureș. Acest efort a fost și recunoscut pe plan european: de curând, am fost invitați alături de centrele din Cluj și Praga la masa rotundă de la Congresul Maghiar de ORL cu tema Implantul bilateral în Europa de Est.

Cum v-ați pregătit pentru dezvoltarea acestui program la Târgu Mureș?
În ceea ce privește dezvoltarea programului, aceasta a presupus o muncă asiduă de pregătire profesională: cursuri, workshop-uri și simpozioane, care au făcut posibile informarea și pregătirea echipei de implant cohlear. Pregătirea a presupus atât echipa operatorie cât și tot personalul colateral-asistente instrumentare și personal auxiliar. Poate părea simplu, dar e necesară totuși o instruire specială a echipei.

Care sunt dorințele dvs pentru viitor?
Suntem un centru de implant aflat în plină dezvoltare, cu dorință de afirmare în lumea implantologiei din România. Ne dorim o extindere a colaborării intercentrice, mai ales pe partea științifică, pe care am început-o deja cu alte centre din România și din străinătate.
Un alt element important este scăderea vârstei de implantare cu o siguranță maximă pentru copii. Reducerea timpului de operație și efectuarea implantului bilateral cu rezultatele cele mai bune în dezvoltarea copiilor hipoacuzici, reprezintă dezideratul meu pentru viitor. 


Niciun comentariu la articolul Interviu cu Dna. dr. Adriana Neagoș, Coordonator al Centrului de Implant Cohlear la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, Clinică ORL Târgu Mureș
Autentificati-va pentru a comenta