„Medicina anti-aging se bazează pe principiile de prevenţie şi de îngrijire medicală responsabilă“

În perioada 6-8 mai 2016, la Hotelul PHOENICIA din Bucureşti, se desfăşoară cel de-al VIII-lea Congres Internaţional de Medicină Anti-Aging. Despre noutăţile din acest acest an stăm de vorbă cu Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, Preşedinte al Asociaţiei Române de Medicină Anti-Aging (AMAA) şi Vicepreşedinte al Societăţii Europene de Medicină Anti-Aging (ESAAM).

Stimate domnule Dr. Bogdan Dimitrie Niculae, vă rugăm să ne dezvăluiţi care sunt noutăţile aceastei prestigioase manifestări, atât din punctul de vedere al tematicii cât şi al participării.
Congresul din acest an se diferenţiază de cele anterioare prin faptul că va fi mult mai interactiv, bazat foarte mult pe workshop-uri tematice despre: estetică, toxină botulinică, peeling-uri chimice, fillere, mezoterapie, lasere medicale şi chirurgicale, celule stem, nutriţie, tratamentul obezităţii.
Cei înscrişi la congres vor putea participa gratuit la ele şi, cel mai important, se vor familiariza cu aceste tehnici, putându-le chiar experimenta în zilele ce vor urma.
Se vor prezenta noi tehnici de utilizare a acidului hialuronic, a PRP-ului şi PRFM-ului şi combinaţia cu mezoterapie în rejuvenarea facială şi a organelor sexuale. De asemenea în cadrul congresului vom avea protocoalele anului 2016 în rejuvenarea zonelor intime cu PRP- Priapus Shot şi O Shot”, acid hialuronic, şi laserul fracţionat, precum şi noul Exilis Protege Intima. ...

acum 10 luni | Citiți articolul