Prof. Univ. Dr. Elena RezușAuthor
Interviu realizat cu Doamna Prof. Univ. Dr. Elena Rezuș, UMF „Grigore T. Popa” din Iași, Preşedintele Societății Române de Reumatologie
Care vor fi noutățile științifice ale acestei ediții aniversare?
Congresul Național de Reumatologie, este un congres cu tradiție pentru medicii reumatologi din România și nu numai. Suntem fericiți că am reușit să organizăm la Iași, în perioada 26-28 Septembrie 2024, o ediție aniversară, a XXX-a, onorând astfel manifestarea etalon a Reumatologiei Române, Congresul Național de Reumatologie.
Această ediție aniversară va reuni la Iași cele mai distinse personalități ale Reumatologiei din țară alături de invitați de onoare din străinătate, pentru un dialog colegial în care vom dezbate progresele semnificative ale specialității noastre din ultimii ani.
Lucrările Congresului vor aduce în atenție noutăți în domeniul reumatologiei, în principalele afecțiuni reumatice imunoinflamatorii și alte afecțiuni musculo-scheletale, datele noi regăsite în Recomandările EULAR, actualizarea protocoalelor naționale de tratament în Artrita reumatoidă, Spondilartritele axiale, Artrita psoriazică, Lupusul eritematos sistemic, noutăți cu privire la tratament, sesiuni dedicate cercetării prezentate sub formă de postere și comunicări orale.
Devenit tradiție, Congresul va începe prin desfășurarea unui curs precongres, anul acesta tema abordată fiind Boala pulmonară interstițială în afecțiunile reumatice imuno-inflamatorii cronice, patologie ce necesită o abordare multidisciplinară.
Ce teme veți aborda în cadrul prezentărilor dumneavoastră?
În cadrul cursului precongres voi prezenta subiectul cu titlul Pneumopatiile interstițiale difuze – fața nevăzută și a altor boli reumatismale autoimune. Boala pulmonară interstițială (BPI) a fost recunoscută ca una dintre cele mai des întâlnite complicații sistemice din bolile reumatismale autoimune. Afectarea pulmonară a fost asociată cu un prognostic sever și mortalitate crescută. Au fost descrise variate tipare în diferite boli de țesut conjunctiv, în momentul de față cunoscându-se faptul că există „un amestec/suprapunere” denumită tehnic „overlap” între aceste pattern-uri. Diferențierea între afectarea idiopatică și cea din cadrul unei boli de țesut conjunctiv este dificilă, dar esențială.
Cu toate că, toate bolile de țesut conjunctiv prezintă un teren comun reprezentat de autoimunitate, există o variabilitate importantă în forma de prezentare clinică și evoluție.
Este necesară evaluarea și stabilirea unui management eficient al numărului din ce în ce mai mare de pacienți cu boală pulmonară interstițială severă.
Un alt subiect despre care voi discuta se referă la infecția cu herpes-zoster (HZ) la pacienții cu poliartrită reumatoidă. Pacienții cu artrită reumatoidă au un risc crescut de a dezvolta HZ, datorită atât bolii autoimune, cât și tratamentelor imunosupresoare. Incidența cea mai mare a infecției cu herpes-zoster este înregistrată la pacienții aflați sub tratament cu droguri modificatoare de boală sintetice țintite, urmată de cei cu terapie anti limfocit B și cei cu inhibitori monoclonali anti TNF alfa. Vârsta înaintată, sexul feminin și utilizarea de glucocorticoizi în doză mare sunt factori de risc adiționali pentru infecția cu HZ.
Prevenirea herpesului zoster prin vaccinare poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților cu artrită reumatoidă, reducând durerea și complicațiile asociate cu această infecție. Vaccinul a redus rata de incidență a infecției cu HZ cu 51,3%, iar cei care au dezvoltat ulterior boala, au prezentat forme mai ușoare, cu un grad de intensitate mai redus al nevralgiei postherpetice.
Vaccinarea anti-HZ este recomandată pentru toți pacienții cu boli imunoinflamatorii cu risc înalt.
Ultimul subiect abordat se referă la uveita anterioară acută care este cea mai frecventă manifestare non-musculoscheletală în spondilartrite, fiind reprezentată de inflamația acută a segmentului anterior al ochiului. Prevalența acesteia variază între 21% și 33%, frecvența fiind mai crescută la pacienții cu o durată mai mare a bolii. Cei mai importanți factori de risc identificați sunt: prezența HLA B27, artrita periferică, coxita și niveluri ridicate ale complexelor imune circulante. Până la 50% dintre pacienții cu uveită anterioară acută și HLA B27 pozitiv, au în realitate, o spondilartrită care nu a fost încă diagnosticată. Ca urmare, uveita a fost inclusă în criteriile de clasificare pentru spondilartritele axiale și periferice elaborate de ASAS în 2009.
Uveita din spondilartrite poate prezenta o varietate de manifestări clinice, de la forme asimptomatice sau subclinice până la episoade acute severe de inflamație oculară. În spondilartrite afectarea tipică este unilaterală, recurentă.
Diagnosticul unei spondilartrite este cel mai adesea întârziat, cu până la 5-10 ani de la debutul simptomelor, având astfel cea mai lungă perioadă paucisimptomatică dintre toate bolile imunoinflamatorii reumatismale. Uveita anterioară acută a fost raportată ca primul simptom al unei spondilartrite în 37% din cazuri chiar înaintea apariției durerii lombare joase și în 18% din cazuri simultan cu durerea lombară joasă. Astfel, diagnosticul corect și precoce este esențial pentru prognosticul bun al acestor pacienți.
Managementul uveitei în cadrul spondilartritelor implică o abordare multidisciplinară, care integrează tratamentul farmacologic și terapiile locale, precum și monitorizarea atentă a pacienților pentru prevenirea recurențelor și a complicațiilor pe termen lung. Scopul tratamenului este reprezentat de rezoluția simptomelor și controlul inflamației.
Se poate vorbi despre un diagnostic precoce al artritei reumatoide (AR)?
Artrita reumatoidă (AR) reprezintă una dintre cele mai frecvente afecțiuni reumatismale inflamatorii cronice, amplu studiată atât din punct de vedere etiopatogenic, cât și biologic și imagistic.
Au fost elaborate criterii noi de clasificare ACR (American College of Rheumatology) și EULAR (European League Against Rheumatism) în 2010 care au fost concepute pentru a recunoaște boala într-un stadiu precoce și care reprezintă un sprijin valoros pentru clinician în vederea identificării corecte a bolii, noi recomandări cu privire la tratamentul precoce al acesteia, astfel fiind definite repere clare precum „treat to target”, „tight control” pentru obținerea remisiunii bolii și a menținerii remisiunii pe termen lung.
Anticorpii au un rol important în patogenia bolii, anticorpii anti-proteine citrulinate pot precede cu mulți ani debutul manifestărilor clinice, ceea ce permite identificarea precoce a pacienților cu boala în stadiul preclinic. Prezența FR are valoare prognostică negativă la pacienții cu AR asociindu-se cu forme de boală agresivă, erozivă și manifestări extra-articulare. Autoanticorpii sunt cel mai adesea folosiți pentru a confirma diagnosticul și uneori pentru a prezice prognosticul bolii. Rolul anticorpilor în AR este demonstrat prin includerea valorii lor în criteriile de clasificare ACR/EULAR 2010.
Principala preocupare științifică în AR s-a axat asupra elaborării opțiunilor de tratament patogenic pentru a stopa cât mai precoce apariția leziunilor osteoarticulare distructive. Astfel, progresele științifice din ultimii ani în tratamentul artritei reumatoide sunt remarcabile, prin apariția terapiei biologice și sintetice țintite ce stopează inflamația, distrucția osteo-articulară și progresia bolii.
Scopul final este îmbunătățirea calității vieții pacienților și cel mai important stoparea instalării dizabilității funcționale.
Ce sunt bolile autoimune și care ar fi factorii implicați?
Bolile autoimune sunt boli care se caracterizează printr-un răspuns imun aberant care duce la deteriorarea și disfuncția unor organe și țesuturi specifice, uneori cu implicare multiplă. Bolile autoimune includ peste 80 de boli cronice, care afectează aproximativ 8% din populație, dintre care aproximativ 78% sunt femei. Bolile reumatismale autoimune reprezintă a patra cauză de dizabilitate la femei. Raportul femei/bărbați variază între 2:1 și 9:1. Principalii factori care induc o predispoziție crescută la femei sunt particularitățile hormonale, diferențele genetice, agenții infecțioși, stilul de viață. Estrogenii și prolactina au rol proinflamator și explică parțial diferența raportului pe sexe. Androgenii au rol antiinflamator protectiv.
Una dintre cele mai importante boli autoimune în reumatologie este lupusul eritematos sistemic (LES) considerat boala cu afectare multisistemică, „boala celor o mie de fețe”, a cărei patogenie a fost intens studiată, datorită manifestărilor clinice și a complexității mecanismelor în apariția leziunilor de organ. S-a demonstrat existența unei relații dintre anumiți autoanticorpi și aspectele clinice în LES.
Care este în prezent situația accesului pacienților cu boli reumatismale inflamatorii la tratamentele de ultimă generație biologice și biosimilare?
Pacientul cu boli reumatismale imuno-inflamatorii cronice are acces la terapiile specifice afecțiunii reumatismale de care suferă. În acest sens, un rol important îl au Recomandările de tratament internaționale (în cazul nostru Recomandările EULAR) ce ne-au ajutat să actualizăm recent protocoalele terapeutice, astfel încât prin respectarea criteriilor din protocol pacienții să poată beneficia cât mai precoce posibil de inițierea unei terapii biologice sau sintetice țintite. În funcție de caz se va alege medicamentul cel mai potrivit pacientului, alegerea fiind luată în comun acord, în interiorul relației de comunicare medic-pacient.
