Medicina Longevității – câteva noțiuni de actualitate

Cercetătorii au încercat în ultimii 25 de ani să afle răspunsuri despre longevitate, despre cum să trăiești o viață lungă dar și sănătoasă, având în verdere perspectivele demografice prezente care sunt destul de sumbre. Numărul persoanelor de peste 60 de ani este în creștere, cu o prognoză până în 2030 de 1.4 miliarde de persoane iar până în 2050 de 2.1 miliarde de persoane, ceea ce ar reprezenta 20% din populația globală.

Și în România, creșterea populației vârstnice este prezentă, iar evoluția crescendo de la 16,3% la 16,5% este o dovadă că societatea trebuie să se pregătească pentru acest moment care va veni mai repede decât ne dorim.
Ca medici geriatri am constatat că ultimii 40 de ani de existență individuală (14.600 de zile) poate aduce numeroase probleme de sănătate de la dureri, tulburări de mobilitate, până la dependență fizică sau și cognitivă. Odată cu înaintarea în vârstă ne întâlnim cu afecțiuni a căror prevalență este în creștere pentru acest grup populațional – boala Alzheimer (în prezent sunt diagnosticate aproximativ 50 de milioane de persoane în întreaga lume), cancerul (aprox. 50% din persoanele de 80 de ani au cancer) sau alte afcțiuni cum sunt bolile neurodegenerative, cardio-cerebro-vasculare, metabolice, fragilitatea, sarcopenia, artroze etc.
Inversarea îmbătrânirii este ceva ce a fost mult timp considerat Science-Fiction dar, după cele mai noi descoperiri putem să înțelegem mult mai multe despre procesul de îmbătrânire, să găsim cauzele, dar mai ales metodele de a încetini, sau chiar inversa acest proces. Aceste noi descoperiri și cercetări fac obiectul unei noi discipline medicale care se dezvoltă cu rapiditatea caracteristică perioadei actuale.
Termenul utilizat până de curând de Medicină Anti-aging este termen incorect prin traducerea ad litteram, iar oamenii de stiință (American Medical Association/AMA) îl consideră un termen neștiințific. Pentru această etapă de viață inevitabilă și ireversibilă s-au sugerat termeni precum: Medicina de management a vârstei (Age management), Medicina preventivă avansată, Biogerontologie intervențională.
Consider că termenul de Medicina Longevității este cel mai firesc, arătând scopul acestei discipline care este o ramură în evoluție a științei medicale și a medicinei aplicate. Această medicină se bazează pe evaluarea cauzelor care stau la baza îmbătrânirii și urmărește atenuarea oricărei afecțiuni legate de vârstă, având drept scop prelungirea duratei de viață sănătoasă a oamenilor. Totodată are o abordare integrată, holistică, pentru a obține cel mai bun rezultat posibil pentru pacient.
Îmbătrânirea individuală nu este o boală, ea începe încă din momentul nașterii, reprezentând un proces natural, firesc, fiziologic, care afectează toate structurile organismului (molecule, țesuturi, organe) fără a deteriora homeostazia acestora și a organismului în întregul lui. O definiție geriatrică a îmbătrânirii este scăderea capacităților de adaptare ale organismului și de a face față mediului înconjurător, caracterizate de modificări sistemice care conduc la scăderea funcționalității și la creșterea riscului de boli legate de vârstă. Procesul de îmbătrânire se manifestă printr-o rețea de cascade biologice extrem de interconectată și are ca rezultat degradarea și descompunerea în timp a fiecărui organism viu, ceea ce afectează atât cantitatea (durata de viață – o măsură a timpului în viață) cât și calitatea vieții (durata sănătății – durata vieții prin care un individ poate funcționa pe deplin fără boli). Îmbătrânirea are o variabilitate interindividuală și intraindividuală care depinde de modificările biologice la nivel cellular – diferite de la persoană la persoană și chiar la nivel de sisteme și aparate la aceeași persoană.
Teoriile actuale ale îmbătrânirii sunt bazate pe modificările biologice celulare descoperite recent, considerate a fi legate de îmbătrânire și care le transformă în biomarkeri de îmbătrânire, cum sunt: modificările legate de ADN, scurtarea telomerilor, epuizarea celulelor stem, epuizarea nutrienților, acumularea de radicali liberi, deteriorarea proteinelor, procesul de inflamație cronică. Enunțarea noilor teorii ale îmbătrânirii se referă la modificările genetice (Instabilitate genomică cauzată de deteriorarea ADN-ului; Uzura terminațiilor cromozomiale protectoare a telomerilor; Modificările epigenomului), la modificările metabolice intracelulare (Pierderea mentenanței proteinelor sănătoase (proteostazie); Dereglarea detectării nutrienților prin modificări metabolice; Disfuncția mitocondrială) sau la modificările legate de celule (Acumularea de celule senescente (celule zombie), asociate cu sindrom inflamator; Epuizarea celulelor stem; Modificarea comunicării intercelulare și producerea de celule inflamatorii). Cunoscând aceste modificări biologice, se pot descoperi metode și intervenții care să ducă la creșterea duratei de viață dar și la menținerea stării de sănătate pe o perioadă cât mai lungă, astfel încât longevitatea dorită să fie încununată și de vitalitate. Prof.genetician American David Sinclair a publicat în 2020 Teoria informațională a îmbătrânirii care susține că îmbătrânirea este o pierdere de informații ale ADN-ului celular pe măsură ce diviziunea celulară se repetă. În Romania, Prof. Mărgărit Pavelescu a emis așa numita Lege a Entropiei organismului uman în Principiul Copernican și Longevitatea Rasei Umane, publicat de AOSR în 2018. Autorul arată că omul este în sine un sistem guvernat de legea entropiei (măsură a dezordinii), care evoluează de la naștere, când entropia era egală cu zero, urmată de o creștere și stagnare timp de 20 de ani în perioada copilăriei și a maturității, până când la bătrânețe entropia crește accentuat, devenind maximă la deces. Faptul că sistemul uman este un sistem deschis care poate suporta influențe din exterior ar putea face ca diverse intervenții sau alte metode de introducere de entropie negativă să anihileze entropia proprie organismului. Cantitatea de entropie negativă introdusă poate fi atât de mare, ajungând ca entropia sistemului uman să descrească, tinzând spre zero.
Mecanismele biologice ale îmbătrânirii – senescența celulară, stresul oxidativ și epuizarea celulelor stem – sunt ținte ale cercetărilor actuale privind pentru intervențiile terapeutice pentru longevitate și stare de sănătate.

• Senescența celulară apare când funcția de replicare este oprită, ciclul celular este redus și produce caracteristica celulă senescentă. Totuși, celula își menține viabilitatea și rezistența la apoptoză, astfel că celulele devin celule reprogramate, așa numitele celule zombi / senescente. Acestea sunt celule care deși ar trebui să fie moarte, de la un anumit moment, refuză s-o facă, creind o inflamație generală ce conduce la o îmbătrânire accelerată.
• Producția de specii reactive de oxigen (ROS) se caracterizează de prezența radicalilor liberi, molecule instabile, ce pot deteriora celulele, proteinele și ADN-ul celular. Stresul oxidativ se dezvoltă când apare un dezechilibru între producția de radicali liberi (edogeni sau exogeni) prezenți în organism și capacitatea organismului de a neutraliza sau detoxifia efectele lor dăunătoare (prin metode antioxidante). Expresia ROS este indusă prin surse multiple, cum sunt disfuncția mitocondrială, procesele inflamatorii, factorii de stres exogeni (lumina UV), influențând fenotipul de îmbătrânire legat de boli (CV, DZ, cancer).
• Epuizarea celulelor stem reprezintă un alt mecanism biologic foarte important în procesul de îmbătrânire. Celulele stem sunt celule de susținere ale organismului care ocupă anumite “nișe” în țesuturi pentru întreținerea regulată a țesuturilor, sau ca răspuns la leziuni. Rolul celulelor stem este cel de replicare când ele trec de la o stare de repaus la una proliferativă, pentru a înlocui celulele deteriorate sau pierdute, atunci când au indicii de stimulare. Dereglarea micromediului (a nișelor) pentru populațiile de celule stem duce la scăderea până la pierderea funcției de replicare a acestora, specifice țesutului. Epuizarea celulelor stem și acumularea de ADN deteriorat contribuie astfel la dezvoltarea fenotipului de îmbătrânire prin factori, cum sunt inflamația, deteriorarea mediată de ROS perturbațiile metabolice.

Strategii ale medicinei longevității sunt deja în plină dezvoltare prin concepte diverse, dar având un singur scop – cel al longevității sănătoase și active. Motto-ul Anei Aslan Să dăm viață anilor este de actualitate în continuare, devenind unul avangardist, prin noile descoperiri științifice. Medicina longevității este un succes al medicinei moderne, a condițiilor de trai mai bune alături de niște gene favorabile. Putem spune că această nouă specialitate este o prelungire a medicinei preventive prin oferta de servicii medicale de tip integrativ, recomandată tuturor persoanelor începând cu vârste de 30 de ani și peste. Este o medicină necesară pentru prevenirea, depistarea precoce și inversarea tulburărilor și bolilor legate de vârstă, care utilizează diverse strategii și metode gero-profilactice.
Strategiile terapeutice actuale se concentrează pe prevenirea daunelor în timp (Geroprotecție), restabilirea trăsăturilor tinerești (Reprogramare celulară) sau pe regenerare, capacitatea de a înlocui țesutul după leziuni (Modularea de celulelor stem). Viitorul medicinei longevității are în vedere noi metode și strategii pentru manipularea genelor, creșterea utilizării celulelor stem (embrionare și adulte), livrarea direcționată a nutrienților și a medicamentelor folosind nano-tehnologie.
Așadar, lumea intră într-o revoluție care va schimba absolut totul. Cercetarea biotehnologică privind îmbătrânirea și longevitatea cunoaște o epocă de aur, iar noi medicii practicieni trebuie să o cunoaștem și să o aplicam, astfel încât longevitatea sănătoasă să poate deveni o realitate!