
Evoluția tehnicilor de chirurgie refractivă a cunoscut progrese semnificative de-a lungul ultimelor decenii, pornind de la PRK (Photorefractive Keratectomy) și LASIK (Laser-Assisted In Situ Keratomileusis) până la tehnici moderne care nu implică crearea unui lambou, precum SMILE (Small Incision Lenticule Extraction) și, mai aproape de noi, SMILE Pro, ultima generație (a treia) a acestei familii de proceduri.
Procedura SMILE a fost inițial destinată corectării miopiei și astigmatismului miopic. În ultimul deceniu, adopția rapidă a acestor tehnici de corecție chirurgicală a erorilor de refracție s-a confruntat cu un obstacol considerat până de curând foarte greu de surmontat: dificultatea utilizării acestor tehnici în corecția hipermetropiei, afecțiune pentru care, în mod tradițional, procedurile de elecție erau fie LASIK, fie implantul unei unui cristalin intraocular.
SMILE utilizează un femtolaser pentru a crea o lenticulă în interiorul corneei, aceasta fiind apoi extrasă printr-o mică incizie, minimizând astfel trauma tisulară și riscurile asociate. În cadrul procedurii SMILE pentru hipermetropie, laserul creează o lenticulă mai groasă în periferie și subțire în zona centrală, pe când la miopie este mai groasă în centru și mai subțire în periferie)în stroma corneeană anterioară, lenticulă ce este apoi îndepărtată, la fel ca în procedura SMILE pentru miopie. Avantajele procedurii sunt bine-cunoscute: această abordare minim invazivă conservă integritatea structurală a corneei și reduce riscul de complicații asociate cu tehnicile care implică decuparea unui lambou corneean, cum ar fi sindromul de ochi uscat postoperator sau mișcarea lamboului (flap-ului). De asemenea, absența lamboului și incizia de mici dimensiuni prin care se extrage lenticula redusă diminuează trauma tisulară și conservă rețeaua de fibre de colagen din stroma anterioară, menținând astfel stabilitatea biomecanică a corneei, recuperarea fiind prin urmare foarte rapidă față de celelalte tehnici.
|
|
|
|
Fiziologia vindecării corneene după SMILE Pro
Comparativ cu metodele tradiționale, precum LASIK sau PRK, SMILE Pro asigură o recuperare mai rapidă, un disconfort postoperator redus și o stabilitate biomecanică superioară a corneei.
Datorită inciziei de mici dimensiuni (2-4 mm), regenerarea epitelială este accelerată, iar răspunsul inflamator este minim. Comparativ cu LASIK, unde se creează un flap cornean, SMILE Pro menține intactă suprafața anterioară a corneei, reducând riscul de ochi uscat și decompensare corneană. Recuperarea vizuală se realizează progresiv, cu îmbunătățiri semnificative în primele zile postoperatorii.
Etapele recuperării:
Primele 24 de ore
- Ușoară senzație de disconfort sau corp străin
- Vedere încețoșată temporar
- Lacrimare moderată și sensibilitate la lumină
- Se recomandă repaus vizual și evitarea activităților intense
|
|
|
|
|
|
Prima săptămână
- Vederea se îmbunătățește progresiv
- Se evită expunerea la praf, fum și apă contaminată
- Utilizarea strictă a tratamentului cu picături oftalmologice antiinflamatoare și lubrifiante
Prima lună
- Stabilizarea acuității vizuale
- Limitarea efortului fizic intens
- Evitarea frecării ochilor și a expunerii prelungite la ecrane

3 luni
- Vederea se stabilizează complet
- Monitorizare periodică a evoluției prin controale oftalmologice
Printre factorii care influențează recuperarea se numără vârsta pacientului, severitatea hipermetropiei – recuperarea poate varia în funcție de gradul inițial al viciului de refracție și foarte important, respectarea indicațiilor postoperatorii – administrarea corectă a tratamentului și evitarea factorilor iritanți sunt esențiale
|
|
|
|
Profilul pacienților ideali pentru SMILE Pro:
- Persoane cu hipermetropie stabilă: Pacienții cu dioptrii de până la +7D, cu dioptrii stabile în ultimele 12 luni
- Pacienți cu cornee mai subțire: persoanele care nu sunt eligibile pentru LASIK din cauza grosimii insuficiente a corneei
- Sportivi sau persoane active: Absența unui lambou reduce riscul de complicații în cazul traumatismelor mecanice, fiind o opțiune preferată pentru pacienții care practică sporturi de contact
Concluzii
Intervenția SMILE Pro oferă multiple avantaje în corectarea hipermetropiei, iar recuperarea postoperatorie este, în general, rapidă și lipsită de complicații majore. Respectarea recomandărilor medicale și monitorizarea atentă a evoluției vizuale contribuie la obținerea unor rezultate optime și la creșterea satisfacției pacientului.
![]() |
![]() |
Dr. Holhos Teodor











