Victimizarea prin bullying în rândul copiilor și adolescenților: abordări actuale și soluții viitoare

Bullying victimization among children and adolescents: current approach and future solutions

Bullying victimization is a prevalent issue among children and adolescents, associated with short and long-term negative consequences. Anti-bullying programs usually target bullies and bystanders to reduce the prevalence of bullying victimization and its associated consequences. Children for whom victimization remains an ongoing issue could benefit from a personalized approach.

Victimizarea prin bullying în context școlar
Victimele bullyingului sunt ținte ale unor agresiuni (verbale, fizice sau sociale) intenționate și repetitive, propagate de una sau mai multe persoane aflate, de cele mai multe ori, într-o etapă similară de dezvoltare. Chiar și așa, între victimă și agresor(i) există un dezechilibru de putere – fie perceput, fie bazat pe indicatori obiectivi (ex. vârstă, înălțime, popularitate) – ce plasează victima în dezavantaj și prin urmare, în dificultate de a se apăra1.
Victimizarea prin bullying este răspândită cu precădere în rândul copiilor și adolescenților. Un raport UNESCO a arătat că până la 32% dintre elevi sunt victime ale bullying-ului școlar2. Datele sunt și mai îngrijorătoare pentru cei diagnosticați cu o condiție psihiatrică, unde prevalența ajunge până la 42.2%3.
Printre cele mai comune trăsături ale victimelor se numără problemele de internalizare și externalizare, lipsa abilităților sociale și de rezolvare de probleme și prezența credințelor negative despre sine. De asemenea, copiii victimizați prin bullying tind să provină din comunități, familii și școli caracterizate printr-un climat negativ și să fie respinși de către cei de-o vârstă4.
Sintezele cantitative poziționează victimizarea prin bullying drept factor de risc pentru problemele de sănătate mentală, ideației și tentativei suicidare, consumului de substanțe, dar și pentru stărea precară de sănătate generale5. Majoritatea acestor consecințe tind să persiste în perioada adultă6, la care se adaugă și o utilizare mai frecventă a serviciilor de sănătate mentală7 și o situație materială mai precară comparativ cu cei fără istoric de victimizare prin bullying8.

Abordări actuale și limite
Pentru a reduce victimizarea prin bullying și consecințele asociate, programele anti- bullying urmăresc cu precădere diminuarea comportamentelor de bullying sau îmbunătățirea răspunsurilor venite din partea martorilor în fața incidentelor de bullying. Deși această abordare este de multe ori eficientă, nu oferă sprijin direct victimei și nu are în vedere factorii individuali care contribuie la un risc crescut de victimizare. Prin urmare, o parte dintre copii continuă să fie ținte ale bullying-ului școlar și să dezvolte probleme emoționale și comportamentale.
Cele mai mici progrese în cadrul acestor programe se înregistrează în rândul copiilor cu un nivel ridicat de simptome de internalizare și care raportează o relație părinte-copil precară9. Deși practicile parentale sunt asociate atât cu victimizarea prin bullying, cât și cu problemele de internalizare ale copiilor și adolescenților10,11, ele sunt rareori o țintă în cadrul programelor anti- bullying.
Majoritatea programelor anti-bullying nu oferă părinților conținut care să trecă dincolo de informații despre bullying și intervențiile implementate. Chiar și așa, cele care implică părinții în acest mod se numără printre programele cu o eficiență crescută12.

Posibile soluții
Intervențiile care vizează reducerea problemelor emoționale și comportamentale cu cel mai puternic suport empiric sunt cele de tip cognitiv-comportamental. Terapiile cognitiv-comportamentale (CBT) au la bază asumpția că prin contracararea interpretărilor iraționale asupra situațiilor de viață, emoțiile negative și acțiunile contraproductive pot fi ameliorate. Terapiile cognitiv-comportamentale utilizează restructurarea cognitivă, activarea comportamentală și rezolvarea de probleme ca instrumente pentru schimbarea gândurilor iraționale și în consecință, a problemelor emoționale și comportamentale.
Potrivit acestei abordări, victimizarea prin bullying nu conduce automat la consecințe negative, interpretările distorsionate fiind cele care cresc riscul problemelor emoționale și comportamentale. În ultimii ani, se observă un interes tot mai crescut pentru utilitatea intervențiilor CBT în sprijinirea victimelor bullying-ului. Date preliminare indică eficiența intervențiilor CBT, nu doar în reducerea problemelor emoționale asociate victimizării, ci și în diminuarea victimizării în sine13,14,15. Acest lucru se poate explica prin prisma datelor ce arată că problemele de internalizare sunt nu doar consecințe, ci și antecedente alte victimizării prin bullying, iar țintirea problemelor de internalizare poate întrerupe victimizarea prin bullying și vice-versa11.
Chiar dacă programele cognitiv-comportamentale se dovedesc utile, progresele victimelor sunt greu de menținut în contextul relațiilor deficitare cu părinții. Printr-o evaluare prealabilă a factorilor parentali de risc, se pot identifica acele victime care ar putea beneficia de module adresate părinților.
O meta-analiză care a analizat impactul factorilor parentali asupra victimizării prin bullying sugerează necesitatea de a: promova o relație părinte-copil în cadrul căreia copiii să se simtă confortabil să caute ajutor și să împărtășească problemele cu care se confruntă; încuraja părinții să ofere autonomie în funcție de stadiul de dezvoltare al copilului; încuraja părinții să mențină un echilibru sănătos între căldura parentală și controlul parental10.

În încheiere
Programele anti-bullying care urmăresc reducerea victimizării și a costurilor emoționale associate prin modificarea comportamentelor agresorilor și martorilor sunt, în multe cazuri, eficiente, dar, în unele instanțe, insuficiente. Victimele care ar putea beneficia de o abordare personalizată sunt cele care, în baza unei evaluări inițiale, raportează probleme de internalizare și relații deficitare cu părinții. Programele de inspirație cognitiv-comportamentală, precum și includerea părinților în eforturile de reducere a victimizării prin bullying, reprezintă abordări promițătoare.

Referințe
1. Olweus, D. (2013). School Bullying: Development and Some Important Challenges. Annual Review of Clinical Psychology, 9(1), 751–780. https://doi.org/10.1146/annurev-clinpsy-050212-185516
2. UNESCO. (2019). Behind the numbers: Ending school violence and bullying. UNESCO. https://doi.org/10.54675/TRVR4270
3. Abregú-Crespo, R., Garriz-Luis, A., Ayora, M., Martín-Martínez, N., Cavone, V., Carrasco, M. Á., Fraguas, D., Martín-Babarro, J., Arango, C., & Díaz-Caneja, C. M. (2024). School bullying in children and adolescents with neurodevelopmental and psychiatric conditions: A systematic review and meta-analysis. The Lancet Child & Adolescent Health, 8(2), 122–134. https://doi.org/10.1016/S2352-4642(23)00289-4
4. Cook, C. R., Williams, K. R., Guerra, N. G., Kim, T. E., & Sadek, S. (2010). Predictors of bullying and victimization in childhood and adolescence: A meta-analytic investigation. School Psychology Quarterly, 25(2), 65–83. https://doi.org/10.1037/a0020149
5. Moore, S. E., Norman, R. E., Suetani, S., Thomas, H. J., Sly, P. D., & Scott, J. G. (2017). Consequences of bullying victimization in childhood and adolescence: A systematic review and meta-analysis. World Journal of Psychiatry, 7(1), 60. https://doi.org/10.5498/wjp.v7.i1.60
6. Takizawa, R., Maughan, B., & Arseneault, L. (2014). Adult Health Outcomes of Childhood Bullying Victimization: Evidence From a Five-Decade Longitudinal British Birth Cohort. American Journal of Psychiatry, 171(7), 777–784. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2014.13101401
7. Evans-Lacko, S., Takizawa, R., Brimblecombe, N., King, D., Knapp, M., Maughan, B., & Arseneault, L. (2017). Childhood bullying victimization is associated with use of mental health services over five decades: A longitudinal nationally representative cohort study. Psychological Medicine, 47. https://doi.org/10.1017/S0033291716001719
8. Brimblecombe, N., Evans-Lacko, S., Knapp, M., King, D., Takizawa, R., Maughan, B., & Arseneault, L. (2018). Long term economic impact associated with childhood bullying victimisation. Social Science & Medicine, 208, 134–141. https://doi.org/10.1016/j.socscimed.2018.05.014
9. Kaufman, T. M. L., Kretschmer, T., Huitsing, G., & Veenstra, R. (2018). Why does a universal anti-bullying program not help all children? Explaining persistent victimization during an interven tion. Prevention Science, 19(6), 822–832. https:// doi. org/ 10. 1007/ s11121-018-0906-5
10. Grama, D. I., Georgescu, R. D., Coşa, I. M., & Dobrean, A. (2024). Parental Risk and Protective Factors Associated with Bullying Victimization in Children and Adolescents: A Systematic Review and Meta-analysis. Clinical Child and Family Psychology Review. https://doi.org/10.1007/s10567-024-00473-8
11. Christina, S., Magson, N. R., Kakar, V., & Rapee, R. M. (2021). The bidirectional relationships between peer victimization and internalizing problems in school-aged children: An updated systematic review and meta-analysis. Clinical Psychology Review, 85, 101979. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2021.101979
12. Gaffney, H., Ttofi, M. M., & Farrington, D. P. (2021). What works in anti-bullying programs? Analysis of effective intervention com ponents. Journal of School Psychology, 85, 37–56. https:// doi. org/ 10.1016/j.jsp.2020.12.002
13. Fite, P. J., Cooley, J. L., Poquiz, J., & Williford, A. (2019). Pilot evaluation of a targeted intervention for peer‐victimized youth. Journal of Clinical Psychology, 75(1), 46–65. https://doi.org/10.1002/jclp.22697
14. Fung, A. L. (2018). Cognitive-Behavioural Group Therapy for Pure Victims with Internalizing Problems: An Evidence-based One-year Longitudinal Study. Applied Research in Quality of Life, 13(3), 691–708. https://doi.org/10.1007/s11482-017-9553-4
15. Hunt, C., Bussey, K., Peters, L., Gaston, J., Lo, A., & Rapee, R. M. (2022). School-based victimization in children and adolescents presenting for cognitive behavioural treatment of anxiety disorders. Behavioural and Cognitive Psychotherapy, 50(6), 590–603. https://doi.org/10.1017/S1352465822000303