Conf. Univ. Dr. Cătălin CîrstoveanuAuthor
Interviu cu Domnul Conf. Univ. Dr. Cătălin-Gabriel Cîrstoveanu, UMF „Carol Davila“, Șef Secție Clinică de Terapie Intensivă Nou-Născuți, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Maria Sklodowska Curie“.
Domnule doctor, vă rog să-mi spuneți pentru început cum reușiți să mențineți echilibrul dintre nevoia profesională de rigoare medicală și partea emoțională a îngrijirii copiilor?
Nu cred că există medic care să aibă această separare a rațiunii de emotii, există doar ascunderea emoțiilor, mai degrabă exprimarea lor în altă parte, sau reprimarea lor pentru o vreme… Pentru mine, partea profesională și partea emoțională clar, merg împreună. Nu putem să tratăm un copil fără să ținem cont de familia lui și de toată încărcătura emoțională a timpului în care un copil este adus în clinica noastră, de perspectivele lui de însănășotire, dacă vor fi sau nu, dacă nu se poate face mai nimic… Dar, în același timp, încercăm să fim foarte atenți să nu lăsăm emoțiile să ne afecteze claritatea deciziilor. Uneori trebuie sa iau decizii dureroase, greu de acceptat, dar corecte și acest lucru ne afectează pe toți, emoțional. Încerc să îmi păstrez mintea cât mai limpede și inima deschisă. Este greu – sunt momente foarte tensionate în clinica noastră, dar faptul că pot fi alături de familie, nu doar ca medic, ci și ca om, mă ajută și pe mine să duc mai departe această muncă. Barierele de apropiere pe care le punem în ultima vreme în comunicarea și relaționarea cu părinții au logica lor, tocmai pentru a nu afecta actul medical. Nu știu cât rezolvă problema pe care tocmai am semnalat-o mai sus, adică încrederea medic pacient, dar sigur este etic și sigur rezolvă alte probleme legate de comunicarea pe termen lung.
Cum a evoluat relația dintre medici, pacienți și părinți în ultimii ani, având în vedere creșterea accesului la informații medicale online?
Cred că dintotdeauna am avut o relație foarte transparentă, am evitat o relație mai „ierarhică“ și am încercat să am una de parteneriat, dar, simt că în ultimii ani relația cu părinții a devenit mai dinamică. Părinții vin la spital cu multe întrebări și uneori chiar cu idei conturate deja, pentru că au citit mult online. Uneori asta ne ajută, pentru că îi face mai implicați și mai atenți, alteori poate fi o provocare, când informațiile nu sunt corecte. Eu încerc să transform această situație într-un dialog deschis: ascult, clarific și explic. În felul acesta, părinții simt că fac parte din echipă și nu doar că primesc instrucțiuni. Uneori explicațiile trebuie acordate într-un mediu mai oficial, mai mulți medici, mai multe specialități, pentru a încerca să fim mai expliciți, convingători, dar și pentru a explica foarte clar, că în îngrijirea unui copil suntem toți implicați, și mult mai mult, alte specialități: chirurgi, anesteziști, cardiologi, neurolog, radiolog, farmacist, recuperator etc. În ultima vreme facem mult mai des acest lucru. Trebuie să remarc, totuși, că în relația medic pacient ceva s-a schimbat, nu numai la noi în țara, în toate țările pe care le-am vizitat am constatat acest lucru, inclusiv în țara cu cea mai avansată medicină, SUA. Încrederea pe care o vedeam în urmă cu 10-20 ani, deși practicăm o medicină inferioară comparativ cu ce practicăm astăzi, nu mai este aceeași. Ne schimbăm cu toții, se schimbă și pacienții noștri.
Ce atrage un medic să urmeze rezidențiatul în Neonatologie și de ce calități are nevoie?
Nu știu dacă alegerea neonatologiei vine dintr-o chemare aparte, în mod particular, la mine nu a fost nicio chemare, pur și simplu, asta a „rămas“ la rezidențiat. Medicii uneori se descoperă în ceea ce au ales la rezidențiat, alteori, schimbă rezidențiatul. Am avut două colege de-a lungul timpului care au ales altă specializare. Au decis că este un consum mare de energie, de timp, de pregătire, de emoție chiar, pentru care nu sunt pregatite… Dar avem colegi care vin foarte dedicați pentru această specializare, cei mai mulți studenţi care ne vizitează clinica, vin la cursurile noastre din cadrul programei de pregătire universitară, pe unii îi atragem de la cursurile anuale studențești ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila“ din București. Alții pur și simplu, află din experiența altor serii de rezidenți și sunt atrași de faptul căp suntem deschiși și interesați pentru pregatirea lor profesională, îi stimulăm să fie medici buni, OAMENI dedicați pacientului, visul oricărui medic, de fapt… E un domeniu intens, solicitant, dar și incredibil de frumos. Să vezi un copil care la început e atât de bolnav, poate fără multe opțiuni și apoi, cu ajutorul echipei, ajunge să crească și să plece acasă, sănătos, este o bucurie pe care nu o pot compara cu nimic. Este rațiunea de a fi medic. Ca rezident, ai nevoie de rezistență, de curaj, determinare, dar și de multă blândețe. Trebuie să știi să lucrezi sub presiune, dar și să ai răbdare, să asculți, să fii aproape de părinți. Într-un fel, neonatologia și în mod particular terapia intensivă neonatală te învață să combini știința cu umanitatea, și tocmai asta cred că o face specială.
