„Imunoterapia a adus o schimbare majoră la toate nivelurile”

Interviu realizat cu Domnul Prof. Univ. Dr. Cristian Iulian Oancea, Managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timişoara, Profesor la UMF „Victor Babeş” din Timişoara

Cum apreciați tendințele actuale în incidența cancerului bronhopulmonar în România, din perspectiva unui pneumolog?
În România sesizăm o creștere a cazurilor diagnosticate amplificată și de efectele post-pandemice dar și de îmbătrânirea populației și expunerea la risc. Într-un articol publicat recent de echipa noastră în colaborare cu colectivul de la Universitatea Politehnică specializat în analiza și gestionarea ansamblurilor de date și rețele complexe am demosntrat ca profilul pacienților este heterogen și nu este suficientă eticheta „fumător vs. nefumător”. Datele regionale din Timiș arată cinci fenotipuri clinice utile pentru planificare: rural „heavy-smokers” cu comorbidități severe, nefumători vârstnici cu prezentare avansată și un subgrup tânăr (adesea nefumător) insuficient testat molecular în practica clinică. După anul 2022 am observat că, incidența cazurilor lunare aproape s-a dublat (de la 28,8/lună în 2013-2020 la 52,0/lună în 2022-2024; +80,5%), creștere mai mare decât saltul general al internărilor spitalului (+51,1%), ceea ce sugerează o schimbare reală epidemiologică, nu doar „efect de recuperare” post-pandemie. Această dinamică locală confirmă datele naționale raportate pentru România care au crescut abrupt în 2022 (7.512 în 2019 vs. 11.857 în 2022; +58%).

Ce simptome respiratorii ar trebui să ridice suspiciunea de neoplasm pulmonar în practica pneumologică?
Ca pneumolog sintetizez următoarele semne clinice care pot să fie regăsite în momentul diagnosticului:
• Tuse predominant seacă (cronică) ce poate apărea la 45-75% din pacienți;
• Hemoptizie (este foarte important ca și striurile de sânge să fie luate în serios chiar dacă pot dispărea după o perioadă) ce poate apărea la 20-35% din pacienți;
• Dispnee progresivă (asociat mai frecvent cu BPOC-ul) apare la 25-40% din pacienți;
• Durere toracică (în special când avem tumori periferice cu invazie pleurală sau metastaze osoase) și poate apărea la 20-40% din pacienți;
• Wheezing și/sau raluri localizate atunci când avem obstrucție bronșică la aprox. 10-20% din pacienți;
• Pneumonii repetate și trenante, infecții pe același teritoriu pot să apară până la 10% dintre pacienți;
• Scădere ponderală, astenie se poate întâlni la 25-35% dintre pacienți;
• Disfonie persistentă prin afectarea nervului laringeu recurent cam la 5-10% din pacienți;
• Diferite sindroame paraneoplazice (apar mai alex în formele avansate/terminale) la aproximativ 5-10% din pacienți.
O mențiune foarte importantă, din experiența clinică aproximativ 2/3 din neoplaziile pulmonare se diagnostică întâmplător în urma altor motive medicale. De asemenea, până la 20-25% din pacienți pot să fie asimptomatici. Parenchimul pulmonar neavând acei receptori de durere care să semnalizeze în timp util, tumorile cresc și se dezvoltă, foarte mulți pacienți prezentându-se la specialist în formele paliative de boală.

Ce provocări întâmpinați în diferențierea leziunilor post-infecțioase față de cele tumorale?
În România, deoarece prevalența TBC și a sechelelor post-TBC este crescută, de foarte multe ori leziunile fibroase, calcificate sau cavitare creează dificultăți în interpretarea imagistică. De asemenea, leziunile infecțioase care rămân cronice pot „mima” clinic și imagistic pattern de neoplazie pulmonară. De fapt aceste 3 entități (pneumonia, TBC și cancerul pulmonar) pot suprapune clinic și imagistic toate formele posibile. În etapele de diagnostic diferențial trebuie ținut cont de:
– suprapunerea simptomelor clinice
– limitările testelor biologice
o markerii inflamatori pot să fie crescuți și în cancer;
o examenul de spută prezintă sensibilitate limitată pentru celulele maligne.
– evoluția temporală
– imagistică similară
o leziuni nodulare (de exemplu granuloame post-infecțioase dar pot fi și tumori incipiente);
o cavități pulmonare (în context TBC în special dar poate să fie și un carcinom scuamos);
o opacități „ground-glass” ce pot apărea post-viral dar poate să fie și un adenocarcinom in situ;
o Adenopatii hilare și/sau mediastinale (comune în sarcoidoză, TBC și cancer);
o PET-CT cu mențiunea că sunt leziuni inflamatorii și anumite granulomatoze care pot să fie fals pozitive.
– context infecțios.
O regresie rapidă (urmărirea imagistică seriată prin CT torace) sugerează leziune inflamatorie.

Cum a schimbat imunoterapia paradigma tratamentului în cancerul bronhopulmonar?
Imunoterapia a adus o schimbare majoră la toate nivelurile. De la ghidurile și protocoalele terapeutice până la durata supraviețuirii pacienților care aproape s-a dublat. De exemplu, la cancerul non-microcelular metastatic supraviețuirea aproape s-a dublat (de la 10 luni la 22 luni), iar procentul de pacienți care ajung la 5 ani a crescut de la sub 5% la 20-30%. În stadiul III (inoperabil) s-au câștigat aproximativ 18 luni în supraviețuire. Dacă ne raportăm la cancerul pulmonar cu celule mici, câștigurile sunt mai modeste dar importante. Supraviețuirea la 2 ani la acest fenotip (mai agresiv în evoluție și extins) a crescut de la 10% la 22%. Deci, practic, imunoterapia a dublat aproape supraviețuirea în cancerul bronhopulmonar.

Cum influențează BPOC-ul, astmul sau fibroza pulmonară tratamentul și prognosticul pacienților cu cancer bronhopulmonar?
Toate aceste patologii scad șansa intervenției chirurgicale, cresc complicațiile agravând prognosticul, reduc pragul de toleranță la chimioterapie. Radioterapia la acești pacienți crește riscul de pneumonită și decompensări respiratorii. Fibroza pulmonară reprezintă cea mai problematică asociere prin scurtarea drastică a supraviețuirii. Aproximativ 20% din pacienții cu fibroză pulmonară idiopatică sunt diagnosticați cu cancer pulmonar.