Dr. Petru Emil MunteanuAuthor
Responsabilitatea medicală penală pentru non-asistență
Pentru a reduce impactul coronavirusului SARS-CoV-2, factorii de decizie din guvern au emis o serie de ordonanţe şi legi care au impus ca serviciile de îngrijire a sănătății să fie substanțial limitate, inclusiv intervențiile chirurgicale elective și spitalizarea planificată.
Dezechilibrul dintre necesitatea de a face față pandemiei și de a garanta îngrijirea obișnuită au ridicat probleme de management clinic și preocupări etice.
Intervenția pentru salvarea unei persoane aflate în pericol este înainte de toate o obligație morală, dar și una etică, deontologică și legală. Într-adevăr, neacordarea asistenței unei persoane aflate în pericol este considerată infracțiune, care se pedepsește cu sancțiuni grave. Cu toate acestea, în contextul pandemiei de COVID-19, această infracțiune complexă este încă vagă în aprecierea pericolului și în aprecierea riscului pentru sine sau pentru alții.
Neacordarea de asistență este o infracțiune generală şi intenţionată care implică existenţa trei condiții cumulate: o persoană în stare de pericol iminent, abţinere voluntară și absența riscului pentru sine sau pentru terți. În ciuda acestor conditii în mod clar stabilite de lege și jurisprudență, multe întrebări persistă în jurul condiţiilor şi limitelor unei astfel de obligații, mai ales în contextul actual al pandemiei Covid-19. Într-adevăr, această boală, uneori gravă sau chiar fatală (mortalitate estimată la aproape 0,5% în țările dezvoltate), a generat numeroase situații în practica medicală în care viața pacientului sau integritatea fizică a acestuia au fost amenințate, și pentru care intervenția urgentă de salvare a medicului este esențială. Dar, această intervenție, în ciuda necesității ei, nu este lipsită de riscuri pentru medic și pentru terți, astfel încât limita în anumite cazuri dintre abținerea delictuală pedepsită legal și împrejurările exoneratoare de răspundere nu este întotdeauna clară.
Condiții de punere în joc a răspunderii penale a medicului pentru infracțiunea de abținere abuzivă în contextul pandemiei de COVID-19
Multă vreme, obligația de a ajuta pe cineva aflat în pericol a fost o obligație pur morală. Refuzul asistenței a intrat exclusiv în domeniul conștiinței, iar omisiunea a rămas nepedepsită.
Noțiunile de bază în jurul cărora se articulează infracțiunea de abținere abuzivă, deși clasică, și anume elementele legale, materiale și morale nedrepte, sunt particulare, și o fac o infracțiune complexă și sintetică. Această complexitate a fost relevată și mai mult de situațiile particulare de practică medicală generate de pandemia COVID-19.
Elementul material al delictului de abținere ilicită și evaluarea sa în termeni concreţi în contextul pandemiei de COVID-19
Acest element este foarte complex și necesită îndeplinirea mai multor condiții. Existența unei persoane în pericol Pentru ca infracțiunea să fie constituită, textul necesită ca o persoană să fie în pericol. Rezultă că salvarea se datorează numai în măsura în care se referă la o persoană vie, căreia îi este amenințată viața sau integritatea fizică. Chiar și un prematur, sau un muribund, atâta timp cât sunt încă în viață, justifică asistenţa.
A doua noțiune fundamentală este existența pericolului, constituind evident motivul pentru a ajuta. Acest pericol este definit de jurisprudența franceză drept „o situație care dă naștere la teamă de consecințe grave pentru persoana expusă acesteia și care riscă, în funcție de circumstanțe, fie să-și piardă viața, fie să-i provoace vătămări corporale grave”. Mai mult decât atât, acest pericol trebuie să fie prezent, iminent, real (nu ipotetic sau imaginar), și de o asemenea gravitate încât actul de asistență și de ajutor să fie imediat necesar.
Evaluarea severității depinde de patologie.
În contextul pandemiei de COVID-19, medicul se poate referi la criteriile de severitate stabilite sau validate de societăți ştiinţifice sau organisme naţionale şi internaţionale, care includ în general toate situaţiile de suferinţă vitală extremă.
Cu toate acestea, trebuie menționat că infracțiunea de neasistență este o infracțiune instantanee care reprezintă refuzul de a acorda asistență la un moment dat în prezența unei situații periculoase la acel moment, a fortiori pentru infecția COVID-19 despre care datele științifice sunt în perpetuă schimbare. Astfel, se evaluează gravitatea în ziua riscului, când persoana care poate interveni ia cunoştinţă de aceasta. Nu sunt luate în considerare elementele ulterioare care demonstrează că pericolul a fost mai puțin grav decât s-a imaginat sau că, dimpotrivă, a fost atât de grav încât intervenția a fost ineficientă.
În sfârșit, trebuie menționat că, în practică, noțiunea de pericol este apreciată de către judecător, având în vedere împrejurările și datele din dosar, acesta putând apela la expertiză medicală pentru a aprecia iminența și gravitatea pericolului. Aceasta se referă din nou la necesitatea de a face referire la criterii de severitate validate, în special în contextul pandemiei de COVID-19.
Neasigurarea ajutorului fie prin acțiune personală, fie prin inacțiune. Mai mult, dacă medicul constată că nu există niciun pericol, el rămâne liber să accepte sau să refuze să acorde îngrijire (stabilit sau nu prin contractul de îngrijire). Într-adevăr, prevederile din Codul de etică medicală, autorizează medicul, cu excepția cazurilor de urgență, să refuze îngrijirea din motive profesionale sau personale, cu condiția asigurării continuității îngrijirii.
Potrivit aceluiași principiu, un medic de liberă practică solicitat, în afara urgenței, să ia un tampon nazofaringian în căutarea virusului SARS-Cov-2 (inițial sau de control), poate refuza să facă acest lucru. El nu poate fi tras la răspundere pentru abținerea penală deoarece, pe de o parte, nu există o stare de pericol, iar pe de altă parte, medicul are dreptul, așa cum s-a spus deja, de a refuza îngrijirea care nu este de urgență. Pentru medicul funcţionar şi întotdeauna în afara situaţiei de urgenţă, refuzul unui astfel de eşantion ar putea implica răspunderea sa disciplinara administrativa pentru neexecutarea sarcinilor care i-au fost încredințate, dar nu responsabilitatea lui penală pentru abținere abuzivă.
Într-adevăr, materializarea acestei infracțiuni prin moartea persoanei nesalvate, persistența vătămării fizice sau agravarea stării acesteia este o condiție obligatorie pentru a constitui infracțiunea de abținere abuzivă.
Absența riscului pentru salvator sau pentru terți
Salvarea se datorează numai dacă poate fi oferită fără riscuri pentru intervenţie și pentru terți. Legea nu cere eroism, iar debitorul datorează scutire, dar numai acela de care este capabil după abilitățile sale, ale lui capacitățile fizice sau intelectuale și mijloacele pe care el are. Nu este obligat să acorde asistență în detrimentul integrităţii sale corporale, nici cea a terților, chiar și pt a salva o persoană aflată în mare dificultate.
Cât despre evaluarea acestui risc pentru sine sau pentru o terță parte, aceasta trebuie înțeleasă ca o absență a riscurilor gravă, deoarece orice intervenție prezintă un risc. În Într-adevăr, pentru a justifica abținerea, acest risc pare să fie cel care l-ar da înapoi pe omul cinstit și nedrept pus în aceleaşi împrejurări. Patologii recunoscute legal ca criterii de exceptare de la managementul pacienților cu COVID sunt: diabet dezechilibrat, boli respiratorii obstructive cronice, cum ar fi cum ar fi astmul, bolile de inimă, insuficienţă renală, insuficiență hepatică, boli canceroase).
În plus, trebuie menționat că existența unui risc grav de contaminare cu virusul SARS-Cov-2 nu exonerează medicul de obligaţia sa de a interveni pentru a ajuta pacientul expus riscului numai dacă medicul nu are mijloace adecvate de protecţie, pentru a proteja împotriva contaminării. Ca urmare, un medic în practică liberă sau care practică într-o structură de sănătate de stat sau privată nu poate pur și simplu concedia un pacient pe motiv că nu are echipament de protecție sau circuite de sortare.
Ar trebui înainte de a elimina existenţa unei stări de pericol, şi de a asigura continuitatea îngrijirii, acționa corespunzător în în funcţie de situaţie: în fața unui pacient puternic suspectat de infecție cu COVID-19, medicul trebuie să inițieze îngrijiri de urgență dacă este necesar, sau să asigure transportul medical al pacientului la o structură de îngrijire autorizată a-l primi; în faţa unui pacient pe care îl consultă pentru a alt motiv decât boala COVID-19, trebuie și medicul fie inițiat în îngrijiri urgente, fie aranjat transportul medicalizat din aceleași motive; confruntat cu un pacient care consultă dintr-un alt motiv decât COVID-19, dar în afară de pericol, medicul trebuie să îl îndrume la structura de îngrijire cu circuitul de sortare.
În sfârșit, trebuie menționat că unitățile dedicate manipulării şi îngrijirii pacienților cu COVID-19 au dreptul de a refuza admiterea pacienților cu COVID-19 negativ sau nesuspectați de COVID-19 și îi îndrumă către structuri dedicate, deoarece admiterea lor va expune la un risc de contaminare. Rețineți, totuși, că toate deciziile de refuz de spitalizare sau transfer între servicii trebuie notate pe documentele medicale (fişa medicală, fisa de intervenţie urgentă) pentru a servi drept dovezi în caz de litigiu și că continuitatea îngrijirii trebuie să fie garantată în toate cazurile.
Elementul psihic al infracţiunii de abţinere abuzivă şi particularitățile sale în contextul Covid-19 pandemie
Neasistarea unei persoane aflate în pericol este o infracţiune care pedepseşte o încălcare a unei îndatoriri a umanității și care se realizează când o persoană cu bună știință și în totală siguranța, se abține în mod voluntar de a acorda ajutor unei alte persoane care este în pericol. Astfel, componentele a elementului moral al infracţiunii de abţinere abuzivă sunt conștientizarea pericolului și voința să nu acţioneze. Dacă unul dintre aceste elemente lipsește, infracțiunea de omisiune nu va fi constituită, din lipsă de intenție culpabilă sau o intenţie insuficient caracterizată.
Acknowledgment: *Etica medicală în era COVID-19: acum și pentru viitor*; Autor: Dr. Muntean Petru Emil; Referent științific: Conf. Univ. Dr. Paraschiva Postolache. ISBN 978-606-028-966-1; Editura STEF 2023.
