Infecția cu virusul hepatitic C – la 34 de ani de la descoperire

Virusul hepatitic C (HCV), responsabil de apariția hepatitei postransfuzionale non-A, non-B din anii `70, a fost identificat abia în 1989 (de Harvey J. Alter, Michael Houghton și Charles M. Rice al căror efort a fost răsplătit cu Premiul Nobel în 2020), devenind o problemă globală de sănătate, responsabil de peste 170 milioane de cazuri de infecție cronică, cauză majoră de ciroză hepatică, carcinogeneză și necesitatea efectuării unui transplant hepatic, fenomen explicabil prin rata de vindecare naturală a hepatitei C, de doar 20%. Schimbarea evoluției naturale a infecției HCV, este rezultatul unor eforturi susținute ale cercetării farmaceutice, a metodelor de diagnostic precum și al medicilor epidemiologi și clinicieni, care au permis diagnosticul și tratamentul eficient al acestei infecții.

În anul 1999, s-a inițiat ca tratament antiviral interferonul-alfa în combinație cu ribavirina, tratament asociat unei rate de vindecare de maximum de 30-40%, răspunsul terapeutic cel mai slab înregistrându-se la genotipul 1 al VHC, genotip dominant în țara noastră. Supravegherea terapiei săptămânal, era extrem de importantă, riscurile efectelor secundare fiind mari – afectarea cardiovasculară, tiroidiană, scăderea ponderală, alopecia, riscul de infecții bacteriene asociate leucopeniei și neutropeniei severe, anemia la pacienții cu deficit de G6PDH, depresie etc. În perioada 2001-2011, Peginterferon și ribavirina au reprezentat standard of care în terapia HCV, factorul predictiv pentru un răspuns virusologic susținut fiind obținerea nedetectabilității ARN-VHC la 4 săptămâni de tratament, eficiența fiind mai bună pentru genotipurile 2 și 3 (1,2), mai redusă pentru genotipul 1.
În anul 2011, odată cu identificarea moleculelor DAAs (direct-acting antiviral agents), telaprevir și boceprivir (inhibitori de proteaze NS3/4A), asociat terapiei cu interferon pegylat și ribavirină, s-a trecut la o nouă etapă terapeutică, cu creșterea ratei de răspuns susținut de 2,4-3,7 ori dar cu menținerea efectelor secundare (3,4).
În anul 2013, sofosbuvir, primul inhibitor de NS5B, asociat cu ledipasvir, a fost primul tratament de administrare orală, cu o durată limitată de 12 săptămâni și cu o rată de succes terapeutic extrem de mare, cu minime efecte secundare și o toleranță orală foarte bună. Identificarea de noi molecule orale a permis utilizarea terapiei antivirale și în țara noastră, pornind de la pacienții cu fibroză 4 și 3, ulterior la cei cu fibroză 2 sau 1 și în prezent la toți pacienții cu sau fără fibroză, cu virus replicativ, ceea ce va reduce semnificativ prevalența bolii. Noile molecule, vizează o acțiune pangenotipică (Glecaprevir-Pibrentasvir, Sofosbuvir-Velpatasvir), precum și o reducere a duratei tratamentului antiviral pentru grad mic de fibroză la 8 săptămâni. Terapia HCV permite actualmente o rată de vindecare de 98%.
Cazurile non-responsive la prima linie de terapie DAAs, beneficiază de sofosbuvir-velpatasvir-voxilaprevir, sau conform ghidului EASL de sofosbuvir-glecaprevir-pibrentasvir-ribavirină pentru 24 săptămâni.
OMS consideră că în 2030 (5,6), incidența HCV se va reduce cu 90% iar rata de deces cu 65%, atât prin optimizarea măsurilor de screening naționale cu prinderea tuturor adulților în testare, cât și prin accesul la terapia antivirală cât mai rapid, a minim 80% dintre pacienți.
În țările cu nivel economic redus, accesul la terapia antivirală rămâne unul redus, reprezentând un dezavantaj major în reducerea ratei de prevalență și incidență, eliminarea HCV fiind un deziderat greu de atins până în 2050, necesitând eforturi și susținere financiară din partea companiilor farmaceutice dar și a societății civile.

Bibliografie:

1. Fried, M. W., Hadziyannis, S. J., Shiffman, M. L., Messinger, D. & Zeuzem, S. Rapid virological response is the most important predictor of sustained virological response across genotypes in patients with chronic hepatitis C virus infection. J. Hepatol. 55, 69–75 (2011).
2. Mangia, A. et al. Peginterferon alfa-2b and ribavirin for 12 vs. 24 weeks in HCV genotype 2 or 3. N. Engl. J. Med. 352, 2609–2617 (2005).
3. Lamarre, D. et al. An NS3 protease inhibitor with antiviral effects in humans infected with hepatitis C virus. Nature 426, 186–189 (2003).
4. Hinrichsen, H. et al. Short-term antiviral efficacy of BILN 2061, a hepatitis C virus serine protease inhibitor, in hepatitis C genotype 1 patients. Gastroenterology 127, 1347–1355 (2004).
5. WHO. Global health sector strategy on viral hepatitis 2016–2021. Towards ending viral hepatitis. WHO Press, Geneva, June 2016 (WHO/HIV/2016.06).
6. Polaris Observatory. Countries on track to eliminate HCV by 2030. Center for Disease Analysis Foundation (CDAF), Polaris Observatory, 2017.