Arta de a contura și defini trăsăturile faciale

Author

Publicat la data de 23-05-2023

Lipoplastie asistată de radiofrecvență, combinată cu un tratament dublu biostimulant de liftare și rejuvenare

Medicina regenerativă și tratamentele minim invazive se bucură de o creștere accelerată a solicitărilor, deoarece dispozitivele utilizate în prezent pot oferi rezultate complexe și chiar înlocui cu succes proceduri chirurgicale laborioase, efectuate sub anestezie generală și cu timp prelungit de vindecare, ca de exemplu, liftingul facial chirurgical. Pacienții își doresc proceduri sigure, cu recuperare rapidă și eficiență maximă, dar totuși fară incizii. Acesta este și motivul pentru care am ales să lucrez cu această tehnologie bipolară RFAL, FaceTite® combinată cu proceduri de injectare PLLA, Sculptra®.

Succesul procedurilor cu radiofrecvență constă, în primul rând, în selecția riguroasă a platformei de lucru și a candidatului potrivit acestora, dar și în stabilirea parametrilor optimi și a dozei maxime de energie necesare contracției țesutului. Prin senzorii aflați la nivelul canulei FaceTite® se permite vizualizarea în timp real a temperaturilor de lucru, evitând astfel riscul de apariție al complicațiilor. Într-un astfel de moment, când zona tratată se supra-încălzește, aparatul oprește automat descărcarea impulsului RF și se previne o posibilă arsură.
În practica mea, pacientul se prezintă pentru un consult, în urma căruia stabilim indicația clară de tratament dar și obligația de a efectua investigații suplimentare în funcție de istoricul personal. Se pot face astfel ecografii de părți moi, recoltare analize de sânge dar și alte consultații de specialitate, precum cele de cardiologie sau endocrinologie, urmând apoi să discutăm despre etapizarea ședințelor de tratament.
Dacă pacientul prezintă un aspect normal la nivelul hioidului, laringelui, mușcăturii dentare, țesutul adipos aflat în exces la nivel pre-platismal poate fi coagulat și retractat pentru a îmbunătăți aspectul general al gâtului, obținând din nou un unghi cervicomental normal acut.

Procedura FaceTite® are rolul de a oferi îmbunătățirea laxității pielii de la nivelul jumătății inferioare a feței, ajutând la diminuarea aspectului de bărbie dublă și conturarea liniei mandibulare. Rezultatele obținute vor fi permanente, datorită efectului termic de distrucție la nivelul grăsimii. Electrodul extern, care este atașat la aceeași piesă de mână FaceTite®, alunecă de-a lungul suprafeței pielii, în tandem cu electrodul intern, remodelând zona lucrată, prin reducția țesutului adipos, datorită efectului termic ablativ generat între electrozii de RF iar contracția pielii este obținută prin stimularea termică a dermului. Coagularea adipoasă și remodelarea dermică duce la strângerea pielii, contracție vizibilă în timpul realizării procedurii dar și prin regenerarea țesutului pe parcursul următoarelor 6 luni. Canula se menține pe zona care necesită transformare până când se atinge limita termică internă și externă stabilită, apoi se trece la următoarea zonă de tratament.Valorile temperaturilor de lucru vor atinge limite interne cuprinse între 65-70°, iar 38–40° reprezintă cut-off-ul epidermic extern ce va avea ca rezultat inducția de colagen dermic și elastină. Aspirația poate fi efectuată la finalul procedurii, pentru un contur mai bine definit, astfel rezultatul va fi unul vizibil imediat.

În funcție de așteptările pacientului, contracția țesutului prin radiofrecvență poate oferi rezultate spectaculoase prin combinarea tratamentelor cu injectări de acid poli-L-lactic, mai ales pentru îmbunătățirea fermității după vârsta de 35 de ani sau corecției volumetriei faciale pierdute, în special la pacienții care au suferit slăbiri masive în greutate.
Pentru a potența rezultatele, apelez la Sculptra®, produsul poate fi injectat la nivelul etajului superior al feței, fapt ce conferă un efect vizibil de liftare și refacere graduală a volumului pierdut. Tratamentele cu acid poli-L-lactic,Sculptra® ajută la refacerea fermității, fiind un biostimulator ce crește cu apoximativ 65% sinteza de colagen tip1, rejuvenează și îmbunătățește elasicitatea și aspectul global al pielii. Fiind un produs semi permanent, poate fi combinat cu succes cu proceduri de tip microneedling și radiofrecvență fracționată, volumul dobândit nu va suferi modificări în urma energiei descărcate ci microparticulele de acid poli-L-lactic vor stimula suplimentar inducția de neocolagen. Combinarea eficientă a tratamentelor poate reduce numărul de ședințe necesar obținerii rezultatelor dorite de către pacient. În medie, se recomandă minim 2 sesiuni de tratament.
În caz de monoterapie cu radiofrecvență fracționată –Morpheus 8, recomand o succesiune de 3-4 ședințe spațiate la aproximativ 4-8 săptămâni, în funcție de severitatea laxității pielii pacientului, tratamentul ajută la contracția de până la 40 % a pielii. Adaptarea parametrilor de lucru se face dependent de zona lucrată, fototip și de grosime a pielii, adâncimea de lucru variază de la 1 până la 4 mm pentru zonele faciale iar rezultatele încep să apară la 3 săptămâni post-tratament.

Beneficii tratament FaceTite®:

  • Durată redusă a intervenției la aproximativ 30-45 de minute.Recuperare rapidă de aproximativ 2-5 zile.
  • Procedură ce nu necesită spitalizare, fără incizii, semne insesizabile post tratament.
  • Fără durere, se efectuează sub anestezie locală.
  • Rezultate vizibile imediat pentru cei care sunt deranjați de bărbia dublă (gușă).
  • Rezultate permanente/durabile în timp, mai ales pentru pacienții fară oscilații prea mari de greutate.
  • Rata scazută a complicațiilor se datorează lipsei plăgilor chirurgicale care să necesite aplicarea zilnică de pansamente. Limitarea expunerii sociale fiind de câteva zile datorită purtării pansamentului compresiv.
  • Dispozitiv medical aprobat FDA.

Beneficii radiofrecvență fracționată:

  • Morpheus 8 stimulează refacerea fermității pielii.
  • Recuperare rapidă, fără cruste/descuamare, 1-2 zile.
  • Tratament ideal pentru orice fototip.
  • Indicat pe tot parcursul anului, risc scăzut de hiper-pigmentare post-inflamatorie.
  • Disconfort minim, datorită cremei anestezice utilizate pre tratament.
  • Vizează reducerea linilor și ridurilor fine, micșorarea porilor și a cicatricilor.
  • Dispozitiv medical aprobat FDA.

Beneficii tratament Sculptra®:

  • Biostimulator de colagen tip 1, ce reface calitatea, fermitatea și volumul pielii.
  • Efect gradul de liftare în funcție de zonele injectate
  • Ameliorează ridurile fine, conferă rezultate naturale
  • Fără timp de recuperare, reacții inflamatorii minime.
  • Produs aprobat FDA, biocompatibil, cu incidență redusă de apariție a nodulilor (<1%)
  • Remanență – 25 de luni de la ultima injectare.

Procedurile menționate se adresează tuturor pacienților care își doresc rejuvenarea facială sau corporală prin tratamente minim invaziv dar care pot produce o schimbare în calitatea vieții pacientului prin creșterea stimei de sine adusă de îmbunătățirea aspectului fizic. Acestea se pot efectua în completarea planului terapeutic estetic chirurgical și reprezintă expunerea punctului personal de vedere. Acest lucru încurajează conceperea unor protocoale terapeutice personalizate, menite pentru reducerea riscurilor operatorii, adaptate dorințelor și posibilităților financiare ale fiecărui pacient.
Tel: 0762618251, E-mail: sabina_eliza@yahoo.com

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.