În cazul pacientului pediatric, alopecia are etiologie genetică sau dobândită, benignă și auto-limitată. De asemenea, alopecia poate deveni cicatricială, prin distrugerea foliculului pilos și înlocuirea cu țesut fibros. Clasificarea alopeciei cuprinde: patologii ale firului de păr și creșterea anormală a părului; alopecia areată; infecții (tinea capitis, kerion celsi); tricotilomanie; boli inflamatorii (psoriazis; dermatita seboreică); alopecie cicatricială (foliculita decalvantă). Totodată, atât alopecia congenitală, cât și cea dobândită pot fi ireversibile(1).
Anamneza include date despre nutriția pacientului, expunere la toxine, istoric medical sau alte patologii asociate (boli autoimmune, dermatită atopică, boli endocrinologice).
Examenul obiectiv relevă, în primul rând, aspectul scalpului, dar în egală măsură și dentiție, gene, unghii și tegumente; aspectul general este, de asemenea, relevant, pentru încadrarea sindromică: trăsături dismorfice, statură mică, deficit de auz.
Examenul cutanat local poate evidenția mai multe modele de alopecie: focală, difuză ; localizarea diferă de la caz la caz: periferică, temporal, occipitală sau la nivelul vertexului(2,3,4).
O metodă de diagnostic non-invaziv pentru alopecia pacientului pediatric este reprezentată de tricoscopie.(5) În primul rând, tricoscopia poate diferenția între forma cicatricială (lipsa ostium follicular), versus forma non-cicatricială (prezența ostium follicular). Pe de altă parte, sunt notați următorii parametri: edem, eritem, prezența pustulelor, atrofie sau hiper/hipopigmentare(2). Pentru a testa calitatea firului de păr și a folicului pilos, putem recurge la tehnica „pull hair”, care implică aproximativ 20-60 fire de păr; testul este pozitiv dacă 10% dintre firele de păr se rup.(6)
Părul prezintă 3 faze: anagen, catagen și telogen; firele de păr în faza telogen se desprind ușor. O altă metodă de diagnostic este microscopia, în cadrul căreia, poate fi examinată rădăcina firului de păr: rădăcina firului de păr anagenă este acoperită de o teacă lungă; rădăcina firului de păr telogenă are formă de măciucă și nu are teacă.
Printre formele de alopecie ale nou-născutului menționăm aplasia cutis congenita.
 |
 |
 |
 |
 |
 |
În cele ce urmează, vom clasifica cele mai importante forme de alopecie ale pacientului pediatric:
I. Congenitală
a) Difuză
– Atrichia congenitală și hipotricoza
– Efluviu anagen
– Sindromul părului în anagen scurt
b) Focală
– Aplasia cutis congenital
– Alopecia triunghiulară congenitală
II. Dobandită
a) Cicatricială
– Alopecia centrifugă central
– Lupus eritematos discoid
– Lichen plano-pilar
– Tricotilomanie
– Tinea capitis
– Alopecia de tracțiune
b) Necicatricială
1. Difuză: telogen effluvium, anagen effluvium, alopecie areată, alopecie androgenetică
2. În plăci: tinea capitis, alopecia areată, tricotilomanie, alopecie androgenetică
3. Focală: alopecia tranzitorie neonatal, alopecia de tracțiune(2,4,6).
Managementul celor mai frecvente forme de alopecie
Tinea capitis
Este produsă, cel mai frecvent, de un dermatofit, care invadeaza foliculul pilos. Se manifestă clinic sub forma unor plăci eritemato-scuamoase, pruriginoase. La varstă mică (5-10 ani), sau la pacienți imunodeprimați, tinea capitis poate evolua către kerion celsi: abces/sau plăci purulente, asociate cu inflamație locală. Terapiile antimicotice cele mai frecvente cuprind: terbinafina, griseofulvina, șampon cu ketoconazol 2%. La sugari, se poate opta pentru derivați de azoli topici.(7,8,9).
Alopecia areată
Având etiologie complexă, autoimună, terapia este dificilă, cu evoluție imprevizibilă. În cazul copiilor, de multe ori, optăm pentru „wait and see” întrucât se produce creșterea spontană a părului în 6-12 luni. Pacienții pediatrici sub 10 ani răspund favorabil la dermatocortioizi(10): opriți treptat, dar cu atenție la atrofia cutanată. La copiii peste 10 ani, putem opta pentru cortizon injectabil local, la nivelul plăcilor de alopecie. Corticoizii sistemice se recomandă formelor refractare la tratament local. Alte terapii includ: minoxidil topic, fototerapie, imunoterapie topică, sau imunomodulatoare. La copiii peste 12 ani, studiile evidențiază creșterea părului după aproximativ 6 luni de tratament cu un JAK inhibitor, tofacitinib oral.(11-14)
Telogen effluvium
a) Acut: apare la 3-4 după un stress major, și durează 3 luni
b) Cronic: durează 6 luni
La pacienții adulți, există studii limitate pentru minoxidil topic(2).
Aplasia cutis congenita
Marea majoritate a leziunilor se reepitelizează spontan, în câteva luni, printr-o cicatrice hiper/atrofică. Pe de altă parte, dacă leziunea depășește 3 cm, se optează pentru grefa de piele(15).
Concluzii
În vederea unui diagnostic rapid, tricoscopia asociată cu fluorescența ultravioletă, poate orienta diagnosticul: diferențierea între dermatita seboreică și psoriazis; dar și alopecie cicatricială versus necicatricială, în vederea alegerii locului pentru biopsie. În ceea ce privește tratamentul, în cazul alopeciei areată, terapia locală cu dermatocorticoizi și minoxidil aduce beneficii; de asemenea, studiile arată creșterea spontană a părului în 6-12 luni, la 50% dintre pacienți; la ora actuală, terapiile biologice, JAK-inhibitor, tofacitinib, se dovedesc a fi extrem de eficiente.
Concluzii
Alopecia reprezintă o cauză relativ frecventă, de prezentare în cabinetul medicului de familie. Unele forme de alopecie răspund la intervenții terapeutice imediate, în timp ce altele remit în timp. Un anumit subtip de alopecie cicatricială rămâne permanentă, fără terapii eficiente. Tocmai de aceea, colaborarea interdisciplinară între medicul de familie, pediatru, dermatolog, medic de laborator și psiholog este extrem de importantă.(1,2)
 |
 |
 |
 |
Referinte
1. Wolff K, Johnson RA, Saavedra AP. Fitzpatrick’s Color Atlas and Synopsis of Clinical Dermatology (7th Edition). New York: McGraw-Hill Professional Publishing; (2009)
2. Xu L, Liu KX, Senna MM. A Practical Approach to the Diagnosis and Management of Hair Loss in Children and Adolescents. Front Med (Lausanne). 2017 Jul 24;4:112. doi: 10.3389/fmed.2017.00112. PMID: 28791288; PMCID: PMC5522886.
3. Inui S. Trichoscopy for common hair loss diseases: algorithmic method for diagnosis. J Dermatol (2011) 38(1):71–5. 10.1111/j.1346-8138.2010.01119.x
4. Lacarrubba F, Micali G, Tosti A. Scalp dermoscopy or trichoscopy. Curr Probl Dermatol (2015) 47:21–32. 10.1159/000369402
5. Rudnicka L, Rakowska A, Kerzeja M, Olszewska M. Hair shafts in trichoscopy: clues for diagnosis of hair and scalp diseases. Dermatol Clin (2013) 31(4):695–708, x. 10.1016/j.det.2013.06.007
6. McDonald KA, Shelley AJ, Colantonio S, Beecker J. Hair pull test: evidence-based update and revision of guidelines. J Am Acad Dermatol (2017) 76(3):472–7. 10.1016/j.jaad.2016.10.002
7. Moriarty B, Hay R, Morris-Jones R. The diagnosis and management of tinea. BMJ (2012) 345:e4380. 10.1136/bmj.e4380
8. Trovato MJ, Schwartz RA, Janniger CK. Tinea capitis: current concepts in clinical practice. Cutis (2006) 77(2):93–9.
9. Castelo-Soccio L. Diagnosis and management of alopecia in children. Pediatr Clin North Am (2014) 61(2):427–42. 10.1016/j.pcl.2013.12.002
10. Harrison S, Sinclair R. Optimal management of hair loss (alopecia) in children. Am J Clin Dermatol (2003) 4(11):757–70. 10.2165/00128071-200304110-00004
11. Mukherjee N, Burkhart CN, Morrell DS. Treatment of alopecia areata in children. Pediatr Ann (2009) 38 (7): 388–95. 10.3928/ 00904481- 2009 0511-07
12. Tosti A, Guidetti MS, Bardazzi F, Misciali C. Long-term results of topical immunotherapy in children with alopecia totalis or alopecia universalis. J Am Acad Dermatol (1996) 35(2 Pt 1):199–201. 10.1016/S0190-9622(96)90323-0
13. Tan E, Tay Y-K, Giam Y-C. A clinical study of childhood alopecia areata in Singapore. Pediatr Dermatol (2002) 19(4):298–301. 10.1046/j.1525-1470.2002.00088.x
14. Craiglow BG, Liu LY, King BA. Tofacitinib for the treatment of alopecia areata and variants in adolescents. J Am Acad Dermatol (2017) 76(1):29–32. 10.1016/j.jaad.2016.09.006
15. Liu Y, Qiu L, Fu Y, Tian X, Yuan X, Xiao J, et al. Large defects in aplasia cutis congenita treated by large-sized thin split-thickness skin grafting: long-term follow-up of 18 patients. Int J Dermatol (2015) 54(6):710–4. 10.1111/ijd.12773
