Neurofeedback-ul este un tip specific de biofeedback care oferă o imagine directă asupra activității creierului. Pe de altă parte, biofeedback-ul cuprinde o varietate de terapii utilizate pentru a ajuta pacienții să folosească conexiunea minte-corp pentru a ajunge la o stare profundă de relaxare. Odată ajunsi în această stare, pacienții pot învăța să controleze mai bine răspunsurile involuntare ale corpului la stres, care, la rândul lor, pot ajuta la atenuarea simptomelor asociate cu o mare varietate de afecțiuni și tulburări, inclusiv stres/anxietate, depresie, post traumatic stress sindrom (PTSD), afecțiunile alergice cronice, precum astmul bronșic, dermatita atopică, urticaria cronică spontană sau forma colinergică a urticariei, bolile autoimune degenerative. Experiența clinică arata rezultate promițătoare, menținute pe termen lung, în bolile cronice asociind anxietate de adaptare, crescând pragul de reactivitate psihică, atenuând nivelul de stress, cu îmbunătățirea toleranței față de acceptarea diagnosticului și al tratamentului cronic.
Neurofeedback-ul (neuromodularea) (NFB) este procesul de autoreglare a undelor cerebrale din sistemul nervos central, periferic sau autonom, într-o succesiune de inhibare – stimulare – modificare = reglare. Prin aceste antrenamente, creierul învață să își autoregleze activitatea electrică, îmbunătățind funcționarea sistemului nervos.
Neurofeedback-ul este utilizat pentru ameliorarea unor simptomatologii prezente în autism, ADHD, sindrom Asperger, sindrom Down, întârziere în dezvoltare, tulburări psihice, tulburări neurologice, tulburările de somn, dar și pentru îmbunătățirea performanței mentale.
Pentru a înțelege cum se realizează o ședința de neurofeedback, în practică, contează să înțelegem cum funcționează creierul, ce unde cerebrale se activează în momentul acțiunii stresului, ce unde cerebrale predomină când apare inflamația cronică în corp și cu ce unde cerebrale avem de lucrat prin neurofeedback, atunci când boala cronică generează în timp mediatorii inflamației, care vor duce la o stare cronică de „luptă sau fugi”, cu descărcare de dopamină, adrenalină, noradrenalină si cortizol.
Există cinci tipuri de unde cerebrale: alfa, beta, gamma, delta și theta. Fiecare are o frecvență diferită și poate să fie măsurată printr-un EEG.
Undele cerebrale sunt oscilații electrice produse de activitatea neuronilor din creier și sunt clasificate în funcție de frecvența lor (Figura 1):
- Delta (0.5 – 4 Hz) – predominante în somn profund.
- Theta (4 – 8 Hz) – asociate cu relaxarea profundă, stările de visare și creativitatea.
- Alpha (8 – 12 Hz) – corelate cu starea de relaxare și vigilență calmă.
- Beta (12 – 30 Hz) – legate de gândirea activă, concentrarea și rezolvarea problemelor.
- Gamma (30+ Hz) – asociate cu procesele cognitive complexe și conștiința extinsă.
Cum acționăm asupra undelor cerebrale pentru a le putea calma, stimula, pentru a le modifica spre starea de bine a creierului?
Monitorizarea activității creierului se face prin plasarea electrozilor pe scalpul pacientului, ca în figura 2, pentru a măsura activitatea electrică a undelor cerebrale în timp real. Feedback în timp real se obține prin vizualizarea în timp real de către pacient și medic într-un soft destinat înregistrării neurofeedbackului, în care creierul primește semnale (vizuale, auditive și tactile) pentru autoreglare și reacționează în funcție de starea lui de alertă, de echilibru, de suprastimulare, sau de relaxare. Are loc astfel a treia etapă, cea de învățare prin recompensă. În această etapă, creierul începe să-si regleze activitatea pentru a menține un tipar sănătos, generând și menținând stări cerebrale dorite (cum ar fi starea de relaxare sau concentrare).
Controlul undelor cerebrale se face prin procesul de neurofeedback, acesta permite antrenarea undelor cerebrale pentru a promova relaxarea, concentrarea și echilibrul emoțional. Aceste stări pot reduce răspunsurile de stres și pot ajuta la reglarea reacțiilor inflamatorii ale corpului, prin reglarea activității sistemului nervos autonom.
Neurofeedbackul presupune mai multe etape de intervenție: evaluarea inițială, cu anamneză, brain mapping, analiza rezultatelor evaluării inițiale, etapa a 2 a, cu elaborarea unui plan personalizat de intervenție, realizat cu ajutorul unei echipe multidisciplinare (terapeut, psiholog, medic) și neapărat urmate de evaluări periodice, cu ajustarea măsurilor de intervenție.
Dacă ne referim strict la bolile alergice, ne punem întrebarea specific, cum ar putea ajuta, cum ar putea influența neurofeedbackul evoluția unei boli alergice cronice, precum dermatita atopică, urticaria cronică spontană, rinita alergică persistentă, sau cum ar putea rări crizele unui astm bronșic clasa GINA III? Când medicamentele nu reușesc, cum poate o procedură aparent fără legătură cu funcția respiratorie să ajute?
Etiopatogeneza bolilor alergice trebuie să răspundă la întrebarea „cine a fost întâi, Genetica sau Mediul?“ Studiile din domeniul epidemiologiei, studiile de prevalență și morbiditate arată o evidență acceptată: avem în prezent o balanță mult înclinată către mediu, procentul de 20% genetică versus 80% mediu este depășit, prin faptul că mediul a ajuns să schimbe genomul uman, să îl moduleze. Vorbim de apariția unei noi ramuri a geneticii, cea de epigenetică și de epigenom.
Epigenetica este o ramură a geneticii care studiază variația trăsăturilor de fenotip, în funcție de variațiile mediului. Variația indusă de mediu face ca genele să își schimbe comportamentul, ceea ce afectează modul în care celulele noastre le decodifică, alterând răspunsul imun față de factorii de mediu, respectiv față de alergeni. Modificarea fenotipului se face fără schimbare structurală a genei, dar îi adaugă markeri epigenetici, care sunt transmiși transgenerațional.
Epigenetica este la baza apariției bolilor cronice: cancere, boli imune, alergii, boli neurologice.
Factorii care duc la modificările epigenetice sunt regimurile restrictive (ortorexia), stres-ul, statusul de nutriție deficitar, înfluența a tot mai multe toxine (radiații, poluare, fumat, alcool), sedentarismul care a cuprins o planetă întreagă, urmare a instaurării „dictaturii“ social-media, dar și multitudinea de tratamente farmacologice agresive.
Bolile cronice alergice au la bază una sau combinații din cele 4 tipuri de reacții alergice: tipul I, reaginic, prin IgE mediate, tipul II, Ag-Ac (memoria de Ac), tipul III, prin complexe imun circulante care înseamnă o reacție II exagerată, cu un răspuns exagerat în formarea de anticorpi față de agresiunea antigenică (CIC)și ultimul tip, tipul IV de reacție imun alergică, mediată prin LT (reacții de tip întârziat, cu memorie, autoimunitate, respingerea grefei, reacție de corp străin), alimentate de stres/IDCV, alimentate prin stres, imunodeficiență comună variabilă (IDCV).
Alergia are la bază o reacție de inflamație alergică, mediată de cortizol, principalul hormon eliberat în stres și inflamație.
Reglarea reacțiilor imune: Antrenând creierul să își autoregleze activitatea undelor cerebrale, neurofeedback-ul poate influența indirect răspunsurile imune și poate ajuta la reducerea inflamațiilor asociate cu alergiile.
Mecanismele prin care neurofeedbackul intervine în scăderea inflamației alergice sunt reducerea stresului și a anxietății. Multe afecțiuni dermatologice cronice (eczema, psoriazisul, dermatita sau urticaria), sunt induse, sau agravate de stres. Neurofeedback-ul ajută la reglarea activității cerebrale și la îmbunătățirea gestionării lui.
Prin învățarea modului de a reduce activitatea undelor cerebrale asociate cu stresul (precum undele beta), neurofeed-
back-ul poate contribui la o reducere a răspunsului emoțional la stres, ceea ce poate atenua simptomele dermatologice.
Reglarea răspunsului inflamator presupune ca prin sesiunile repetate de NFB să antrenăm creierul, încât să își adapteze în dinamică activitatea undelor cerebrale care favorizează relaxarea și reducerea inflamației. Astfel, NFB poate influența indirect procesele biologice care stau la baza unor afecțiuni precum dermatita atopică.
Modularea activității sistemului nervos autonom: În cazul persoanelor alergice, există un dezechilibru între activitatea sistemului nervos simpatic și a celui parasimpatic, ceea ce le face mai sensibile la alergeni. Fotobiomodularea, componentă a metodelor de neurofeedback, poate ajuta la reglarea acestui echilibru și la reducerea hiperreactivității sistemului imunitar.
Beneficiile neurofeedback-ului sunt îmbunătățirea echilibrului emoțional și psihologic: se îmbunătățește starea emoțională a pacientului, îl ajută să își regleze răspunsurile emoționale, se reduce scorul de activitate al bolii și implicit, impactul psihologic al afecțiunii. Un alt beneficiu îl reprezintă creșterea autocontrolului și a conștientizării corporale, NFB ajută la creșterea conștientizării corpului, ceea ce duce la o mai bună gestionare a comportamentului în boală. De exemplu, pacienții care se confruntă cu un impuls de a se scărpina din cauza pruritului (mâncărimii) pot învăța să își controleze aceste impulsuri, prin tehnici de relaxare și autocontrol, dobândite prin neurofeedback.
Pentru un efect stabil și de durată, sunt necesare minim 30 de ședințe de NFB, cu o frecvență de 2-3 ședințe pe săptămână.
Prin NFB apelăm la activitatea de schimbare învățată a creierului, științific denumită neuroplasticitatea creierului. Principiul neuroplasticității este capacitatea creierului de a se modifica și adapta în urma experienței și a antrenamentului.
Învățare și consolidare: Neurofeedback-ul poate ajuta la reglarea activității cerebrale disfuncționale și poate îmbunătăți funcțiile cognitive, emoționale și comportamentale.
Menținerea progresului și evitarea regresiei: Ședințele regulate previn pierderea progresului obținut, permit creierului să învețe și să aplice noile modele de funcționare, încât să devină tipare stabile.
Studiile clinice și practica terapeutică: Majoritatea studiilor și experiența clinică arată că primele îmbunătățiri apar după 10-15 ședințe, dar schimbările devin semnificative și stabile după 30-40 de ședințe. În cazuri complexe, sunt necesare peste 60 de ședințe (Figura 3. Ședința live de neurofeedback)
În figura 3, priviți simultan la corespondența dintre ecranului întunecat al plasmei și unda amplă, roșie din câmpul inferior al imaginii de pe monitorul computerului, pentru a asocia vizual undele din activitatea cerebrală a pacientului (TV), cu imaginea ce apare simultan în softul de antrenament neurofeedback (computer). Când pacientul își vizualizează propria „întunecime“ a undelor cerebrale, se activează mecanisme de corectare, de luminare, iar acesta este exact procesul de antrenare a undelor cerbrale, prin care se lucrează în cadrul unei şedințe de NFB.
O revizuire a ultimelor două decenii, coincident cu momentul în care a fost descoperit și promovat NFB, arată o legătură directă între anxietate și alergia alimentară, la fel cum există legătura determinantă între anxietate și tulburările de comportament alimentar. Relația dintre alergie alimentară și anxietate este atribuită fricilor și anxietății specific orientată către un anumit aliment care a provocat anterior reacție alergică severă, decât predispoziției spre anxietate.
Un nivel crescut de anxietate nu îmbunătățește aderența la măsurile de prevenție. Dimpotrivă, nivelurile ridicate de anxietate s-au dovedit a fi contraproductive și asociate cu strategii de coping dezadaptative.
Conform lui Cortes et al (2018) simptomele de alergie cutanată și gastrointestinală ale copiilor sunt pozitiv și semnificativ asociate cu starea psihologică a mamelor (niveluri ridicate de anxietate și depresie), cu bugetul familial, interacțiunile sociale și tulburările de somn ale mamelor. Aceste constatări subliniază importanța unei abordări terapeutice cuprinzătoare și multidisciplinare pentru familiile afectate de alergii alimentare.
Intervenția prin neurofeedback în astmul bronșic se bazează pe premisa că activitatea cerebrală influențează funcționarea sistemului nervos autonom și implicit, reactivitatea bronșică.
Astmul este o boală inflamatorie cronică, dar este puternic modulată de factori psihologici precum stresul, anxietatea și reactivitatea emoțională, care pot declanșa sau agrava crizele. Prin neurofeedback, pacientul învață să își regleze activitatea cerebrală, în special în zonele implicate în controlul stresului și al respirației, ceea ce poate contribui la reducerea hiperreactivității bronșice.
Studiile sugerează că intervențiile de tip biofeedback și neurofeedback pot îmbunătăți controlul respirației, pot reduce frecvența crizelor și pot scădea necesarul de medicație în unele cazuri. Aceste efecte sunt explicate prin optimizarea echilibrului dintre sistemul nervos simpatic și parasimpatic, precum și prin reducerea nivelului de stres perceput. De asemenea, pacienții pot dobândi o mai bună conștientizare a senzațiilor corporale și un control mai eficient al reacțiilor fiziologice asociate dispneei. Totuși, dovezile științifice specifice pentru neurofeedback în astm sunt încă limitate, iar majoritatea studiilor sunt de tip pilot sau includ eșantioane reduse. În prezent, neurofeed-
back-ul nu înlocuiește tratamentul farmacologic standard, ci poate fi utilizat ca metodă complementară, în cadrul unui program terapeutic integrat. Sunt necesare cercetări suplimentare pentru a stabili protocoale standardizate și pentru a confirma eficiența pe termen lung.
Provocarea lansată de neurofeedback a lansat o serie de speculații științifice. Neurofeedback-ul reprezintă o intervenție promițătoare în contextul bolilor cronice alergice, prin capacitatea sa de a modula activitatea cerebrală și de a influența indirect răspunsul imun. Având în vedere relația bidirecțională dintre sistemul nervos central și sistemul imunitar, reglarea proceselor neuronale implicate în stres, anxietate și reactivitate emoțională poate contribui la ameliorarea simptomelor alergice. Studiile existente sugerează că reducerea nivelului de stres și îmbunătățirea autoreglării emoționale, obținute prin neurofeedback, pot avea efecte benefice asupra inflamației cronice și asupra percepției simptomelor, precum pruritul sau dispneea.
Bibliografie selectivă
1. Zotev, V., Phillips, R., Young, K. D., et al. (2018). Real-time fMRI neurofeedback training of amygdala activity in patients with post-traumatic stress disorder. NeuroImage: Clinical, 19, 106–119.
2. Dehghani, M., Pritchard, W., & Cannon, R. (2020). EEG-fMRI neurofeedback: A systematic review of multimodal neurofeedback studies. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 118, 178–192.
3. Dehghani, M., Khalili-Mahani, N., et al. (2022). Functional connectivity-based neurofeedback: A systematic review. NeuroImage, 239, 118327.
4. Faruqi, S., & Gupta, M. A. (2025). Evaluating the use of neurofeedback interventions to reduce nocturnal pruritus in eczema patients. Journal of Dermatological Treatment (în curs de publicare).
5. Zhang, Y., & Li, X. (2025). Neuroimmune interactions in atopic dermatitis: Implications for novel therapeutic approaches. Frontiers in Immunology, 16, 123456.
6. Hammond, D. C. (2011). What is neurofeedback: An update. Journal of Neurotherapy, 15(4), 305–336.
7. Micoulaud-Franchi, J. A., Geoffroy, P. A., et al. (2014). EEG neurofeedback treatments in clinical psychiatry: A review. Clinical EEG and Neuroscience, 45(4), 241–252.
8. Thibault, R. T., & Raz, A. (2017). The psychology of neurofeedback: Clinical intervention even if applied placebo. American Psychologist, 72(7), 679–688.
9. Sitaram, R., Ros, T., et al. (2017). Closed-loop brain training: The science of neurofeedback. Nature Reviews Neuroscience, 18(2), 86–100.
10. Lehrer, P. M., & Vaschillo, E. (2003). Heart rate variability biofeedback: How and why does it work? Frontiers in Psychology, 3, 756.
11. Cortés A., et al. (2018). Food allergy: Children’s symptom levels are associated with mothers’ psychological variables. Journal of Psychosomatic Research, 104, 80–85. https://doi.org/10.1016/j.jpsychores.2017.11.009
