Fatigabilitatea este un simptom frecvent întâlnit în numeroase boli inflamatoare mediate imun, dar rămâne adesea subestimată în evaluarea medicală curentă. În boala Sjögren, fatigabilitatea apare precoce și persistent și influențează profund calitatea vieții pacientului, depășind uneori ca impact, manifestările clinice obiective. Complexă, multifactorială și greu de cuantificat, aceasta necesită o înțelegere nuanțată și o abordare terapeutică personalizată.
Fatigabilitatea este un simptom central și profund invalidant în boala Sjögren, afectând aproximativ 70% dintre pacienți și având adesea un impact mai mare asupra calității vieții, ce poate depăși disconfortul cauzat de afectarea glandulară sau de durere. Fatigabilitatea este multidimensională, incluzând componente fizice, mentale și oculare. Pacienții o descriu ca pe o lipsă de energie permanentă, fluctuantă și incontrolabilă, diferită de oboseala obișnuită, frecvent însoțită de tulburări cognitive precum dificultăți de memorie, atenție și funcții executive. Această fatigabilitate profundă determină limitări funcționale semnificative și suferință psihosocială, inclusiv depresie și anxietate, reprezentând un factor major al scăderii productivității la locul de muncă și al reducerii participării sociale.
Fiziopatologia fatigabilității în boala Sjögren este complexă și încă incomplet elucidată. Deși modelele tradiționale puneau accentul pe factori psihologici, dovezile actuale indică o origine multifactorială, ce implică disfuncții ale sistemului imunitar, dezechilibre neuroendocrine și, posibil, o predispoziție genetică. Oboseala în boala Sjögren se corelează cu markerii obiectivi ai inflamației sau cu disfuncția glandulară, iar biomarkerii specifici lipsesc. Tulburările de somn, durerea și depresia comorbidă contribuie suplimentar la intensificarea oboselii.
Mecanisme patogenice posibile
Pe fondul îmbătrânirii și al instalării treptate a comorbidităților, oboseala tinde să se amplifice, alimentată de dezechilibrele metabolice, stresul oxidativ acumulat și inflamația persistentă. Literatura de specialitate descrie fatigabilitatea ca pe o consecință a eșecului sistemului neuromuscular de a susține un nivel funcțional optim, fie din cauza epuizării resurselor energetice, fie pe fondul afectării procesului contractil la nivel muscular. În bolile inflamatorii sistemice, precum boala Sjögren, acest simptom capătă valențe suplimentare, fiind alimentat de dereglări imune, secreția de citokine proinflamatorii și dezechilibre metabolice și hormonale. Astfel, oboseala devine adesea disproporționată față de efortul depus, afectând major capacitatea pacientului de a desfășura activități cotidiene, de a se integra social și profesional, și de a menține o bună calitate a vieții.
Inflamația sistemică joacă un rol crucial în patogeneza bolii Sjögren, fiind implicată atât în distrucția glandulară, dar și în fatigabilitate.
Interleukina-1 (IL-1) este recunoscută ca o citokină-cheie în răspunsul inflamator, având acțiune predominant la nivelul hipotalamusului, însă un aspect important este rolul său în declanșarea comportamentului specific stării de boală („sickness behaviour”), contribuind semnificativ la percepția stării de oboseală. IL-1 favorizează producția de prostaglandine asociate cu fatigabilitatea cronică, iar în boală Sjögren, această citokină intensifică marcant senzația de epuizare.
IL-6, ale cărei niveluri crescute se corelează cu severitatea simptomelor, traversează bariera hemato-encefalică, favorizând neuroinflamația și afectarea funcției cognitive. În paralel, TNF-α perturbă metabolismul energetic și ciclul somn-veghe, contribuind astfel la instalarea unei oboseli profunde și persistente. Interesante sunt și rezultatele unor studii recente ce sugerează o relație inversă între fatigabilitate și citokinele proinflamatorii la pacienții cu boală Sjögren, indicând că oboseala nu este întotdeauna direct legată de inflamație.
Prin declanșarea neuroinflamației și afectarea funcțiilor cognitive, citokinele proinflamatorii accentuează starea de oboseală. În același timp, scăderea eficacității mitocondriale și fragmentarea somnului contribuie suplimentar la instalarea unei fatigabilități persistente.
Instrumente clinice pentru evaluarea fatigabilității
Pentru cuantificarea fatigabilității în boala Sjögren au fost utilizate mai multe scale validate, care evaluează atât intensitatea simptomului, cât și impactul său funcțional. Printre cele mai frecvente se numără: Chalder Fatigue Questionnaire (CFQ) ce cuantifică componenta cognitivă, FACIT-F pentru evaluarea oboselii cronice, Multidimensional Fatigue Inventory (MFI) cu aprecierea dimensiunilor multiple ale oboselii, precum și SF-36 pentru o analiză generală a stării de sănătate.
În plus, au fost dezvoltate instrumente specifice pentru pacienții cu boală Sjögren, precum scalele PROFAD-SSI-SF și PSS-QoL. PROFAD-SSI-SF evaluează simultan fatigabilitatea și simptomele de tip sicca, în timp ce PSS-QoL permite o apreciere integrată a calității vieții, corelând percepția uscăciunii cu activitatea imunologică. Ambele scale au fost traduse și adaptate cultural pentru limba română.
Opțiuni terapeutice în fatigabilitatea asociată sindromului Sjögren
Intervențiile non-farmacologice reprezintă pilonul principal în gestionarea fatigabilității la pacienții cu boală Sjögren, în condițiile în care niciun tratament medicamentos nu și-a dovedit în mod constant eficacitatea pentru acest simptom. Programele regulate și structurate de exerciții fizice – în special cele care combină antrenamentul aerobic cu cel de rezistență – sunt recomandate ca primă linie terapeutică, având beneficii modeste, dar semnificative, atât asupra oboselii, cât și asupra calității vieții. Terapia cognitiv-comportamentală și educația pacientului, axate pe igiena somnului, controlul durerii și strategii de adaptare, pot aduce beneficii suplimentare.
Opțiunile farmacologice rămân limitate. Agenții imunomodulatori precum hidroxiclorochina, inhibitorii TNF (infliximab, etanercept) și rituximab nu au demonstrat beneficii semnificative asupra oboselii în studiile clinice randomizate și nu sunt recomandați în mod specific pentru această indicație. Hidroxiclorochina poate fi luată în considerare la pacienții cu manifestări articulare sau cutanate asociate, dar nu este indicată în cazul fatigabilității izolate. Terapiile experimentale, precum RSLV-132 (o proteină de fuziune RNază–Fc), au arătat rezultate promițătoare în studii clinice de fază incipientă la pacienți cu oboseală severă, însă nu fac încă parte din standardul terapeutic.
Concluzii
În concluzie, oboseala din boala Sjögren reprezintă un simptom complex și multifactorial, influențat de o combinație de factori inflamatori, neurocognitivi și metabolici. Deși inflamația sistemică joacă un rol important în patogeneza bolii, relația dintre inflamație și fatigabilitate nu este pe deplin elucidată, studiile evidențiind o legătură paradoxală între markerii proinflamatorii și nivelul oboselii resimțite de pacienți. Tratamentul fatigabilității rămâne o provocare, exercițiile fizice și intervențiile suportive non-farmacologice constituind tratamentele bazate pe dovezi în fatigabilitatea asociată bolii Sjögren, în timp ce opțiunile medicamentoase ar trebui rezervate manifestărilor sistemice, opțiunile farmacologice fiind limitate. Pe viitor, este necesară o abordare multidisciplinară și continuarea cercetărilor pentru a înțelege mai bine mecanismele implicate și pentru a dezvolta strategii eficiente de gestionare a oboselii în boala Sjögren.
Bibliografie:
1. Arron HE, Marsh BD, Kell DB, Khan MA, Jaeger BR, Pretorius E. Myalgic Encephalomyelitis/Chronic Fatigue Syndrome: the biology of a neglected disease. Front Immunol. 2024 Jun 3;15:1386607.
2. Baldini C, Fulvio G, La Rocca G, Ferro F. Update on the pathophysiology and treatment of primary Sjögren syndrome. Nat Rev Rheumatol. 2024 Aug;20(8):473–91.
3. Hulkkonen J. Elevated interleukin-6 plasma levels are regulated by the promoter region polymorphism of the IL6 gene in primary Sjogren’s syndrome and correlate with the clinical manifestations of the disease. Rheumatology. 2001 Jun 1;40(6):656–61.
4. Mæland E, Miyamoto ST, Hammenfors D, Valim V, Jonsson MV. Understanding Fatigue in Sjögren’s Syndrome: Outcome Measures, Biomarkers and Possible Interventions. Front Immunol. 2021 Jun 25;12:703079.
5. Mardale DA, Opriș-Belinski D, Bojincă V, Bojincă M, Păsăran E, Săulescu I, et al. The Translation, Validation and Cultural Adaptation of Questionnaires Assessing the Quality of Life and Fatigue among Patients with Sjogren’s Syndrome for the Romanian Context. Clinics and Practice. 2023 Dec 5;13(6):1561–76.
6. Mardale DA, Opriș-Belinski D, Bojincă V, Bojincă M, Mazilu D, Păsăran E, et al. The Physical and Psychosocial Impact of Fatigue among Patients with Sjogren’s Syndrome: A Systematic Review. JCM. 2024 Mar 7;13(6):1537.
7. Mariette X, Criswell LA. Primary Sjögren’s Syndrome. Solomon CG, editor. N Engl J Med. 2018 Mar 8;378(10):931–9.
8. Omdal R, Gunnarsson R. The effect of interleukin-1 blockade on fatigue in rheumatoid arthritis—a pilot study. Rheumatol Int. 2005 Sep;25(6):481–4.
9. Posada J, Valadkhan S, Burge D, Davies K, Tarn J, Casement J, et al. Improvement of Severe Fatigue Following Nuclease Therapy in Patients With Primary Sjögren’s Syndrome: A Randomized Clinical Trial. Arthritis & Rheumatology. 2021 Jan;73(1):143–50.
