„Controalele periodice la care sunt supuși sportivii noștri, pentru a obține avizul necesar participării la antrenamente și competiții, reprezintă principala modalitate prin care se urmărește atât creșterea performanțelor acestora, cât și reducerea riscului de traumă.“

Interviu realizat împreună cu Dr. Ariana Pătac, Președinte SRoMS

Anul acesta este unul de excepție pentru SRoMS care găzduiește în cadrul Conferinței Naționale și Congresul European de Medicină Sportivă. Cât de consistentă se anunță întrunirea din perspectiva participării internaționale și ce considerente au stat la baza organizării dublului eveniment?
Suntem bucuroși să anunțăm că invitațiile noastre pentru apropiatul Congres au fost acceptate de peste 400 de medici, o participare înregistrată de toate evenimentele echivalente din Europa, la care am contribuit și noi de ani buni. SRoMS nu este o organizație cu mulți membri, puțin peste 100, iar marea lor majoritate și-au anuntat prezența la lucrări. Acestora li se vor alătura, ca de obicei, colegi din specialități conexe, români și străini (din Italia, Spania, Austria, Ungaria, Estonia, Malta, etc.), cu care colaborăm în activitatea noastră de zi cu zi. În ce privește participarea internațională, am fost sprijiniți consistent de Federația Europeană de Medicină Sportivă (EFSMA), ai cărei membri suntem, printr-o promovare susținută care a atras speakeri de top din toate specialitățile interesate. Trebuie spus că, la ora actuală, doar 11 state din cele 27 membre UE recunosc Medicina Sportivă ca specialitate de sine stătătoare, printre care și țara noastră. Suntem parte activă a unei mișcări importante, care urmărește o extindere a acestei recunoașteri în țările europene unde Medicina Sportivă este doar o supraspecializare și chiar crearea unui curriculum comun, care să ușureze pregătirea noilor medici și schimburile de experiență. Această acțiune se va întinde pe câțiva ani, dar este important că a debutat și că procesul este ireversibil. Printre alte avantaje evidente privind colaborarea mai consistentă a specialiștilor din întreaga Europă, unul deloc de neglijat va fi și faptul că medicii sportivi români vor avea noi oportunități de a activa în toate statele UE, odată ce specialitatea lor capătă o nouă recunoaștere pe continent.

În ce măsură tematica propusă de Congres, una extrem de variată, se pliază pe specificul activității medicilor sportivi români? Se poate vorbi despre un specific național, poate chiar regional, când vine vorba despre Medicina Sportivă, sau suntem parte integrantă a main stream-ului la această specialitate?
Tematica propusă este atotcuprinzătoare și are în vedere, pe lângă interesele medicilor sportivi, experiența colegilor cardiologi, traumatologi, nutriționiști, psihologi, specialiștilor în recuperare medicală, cu care noi colaborăm constant și consistent. Revenind la ideea că suntem, așa cum spuneam, una dintre cele doar 11 țări europene care au Medicina Sportivă ca specialitate de sine stătătoare și nu ca supraspecializare, evident că se poate vorbi despre un specific național. Mai mult, ca una dintre țările din estul Europei, care au o tradiție mai bogată decât cele din vest în ce privește Medicina Sportivă, abordarea noastră este una preponderent proactivă, nu reactivă. În timp ce statele europene vestice se concentrează pe aspectele legate de traumatologie și de recuperarea sportivului, la noi în est prevenția este prioritară și reprezintă majoritatea activității noastre. Controalele periodice la care sunt supuși sportivii noștri, pentru a obține avizul necesar participării la antrenamente și competiții, reprezintă principala modalitate prin care se urmărește atât creșterea performanțelor acestora, cât și reducerea riscului de traumă. Se crează astfel un istoric medical amănunțit al fiecărui sportiv, care permite urmărirea riguroasă a evoluției sale în ce privește performanțele și detectarea timpurie a oricăror potențiale probleme. Asta nu înseamnă că neglijăm aspectele traumatologice (inevitabile într-o activitate intensă, suprasolicitantă), pe cele legate de recuperare, sau problematica spinoasă a dopingului. Marea speranță este că uniformizarea specialității noastre la nivel european și prin acel curriculum comun, va atrage un binevenit transfer de know-how pe direcția est-vest și retur, noi cu avansul nostru la capitolul prevenție prin acele amănunțite controale periodice, ei cu rezultate ceva mai bune în ce privește rezolvarea traumei și recuperarea…

Un capitol important al Congresului are în vedere evoluția anti-doping-ului (în hățișurile căruia s-au rătăcit de-a lungul anilor și unii sportivi români de notorietate internațională). Realitățile din teren arată că măsurile de prevenție sunt întotdeauna cu un mare pas în urma procedurilor gândite să îmbunătățească performanța fizică, dar care atacă direct ideea egalității de șansă și oportunitate (a level playing field). Cât de mare este în realitate respectiva problemă pentru noi și cum este menținut acest echilibru instabil de către specialiștii noștri?
Dopingul și anti-dopingul sunt într-o permanentă competiție, iar avantajul pare să fie, din păcate, de partea celor care descoperă noi substanțe si metode capabile să ofere avantaje incorecte sportivilor în căutarea performanței cu orice preț. Fără îndoială că sumele considerabile care sunt vehiculate în lumea sportului mondial reprezintă o motivație deloc neglijabilă. O mare vulnerabilitate, să ii spunem, este dată de faptul că lista de substanțe și metode care intră la categoria doping se actualizează anual. Cel care vrea să lanseze o ’’inovație’’ la acest capitol poate să aștepte actualizarea și apoi timp de un an este practic liber să o folosească, în general, fără constrângeri sau repercursiuni. Agenția Națională Anti-Doping (ANAD), ca partener al Agenției Mondiale de profil (WADA), se conformează tuturor cerințelor internaționale, cu bune și cu limitări ca cea amintită.
Ce putem face noi ca specialiști? Să îi informăm pe sportivi în ce privește listele anti-doping actualizate și să contribuim la efectuarea de controale inopinate în loturile naționale alături de reprezentanți ai Agenției Nationale. Sportivii clasați pe primele 6-8 poziții în fiecare disciplină sunt de asemenea controlați cu oarecare regularitate. Competența noastră oficială se rezumă, din acest punct de vedere, la loturile naționale și olimpice, care reprezintă România în competiții internaționale. Cluburile și cei care concurează în sporturi individuale iau decizii la sfatul medicilor proprii, care nu întotdeauna sunt specialiști în Medicină Sportivă. Adevărul este că mulți sportivi de top nu consultă niciodată un specialist în Medicina Sportivă, întrucât nu au nevoie de avizul nostru pentru a se antrena și a concura. Asta este realitatea momentului și mă îndoiesc că vor apărea schimbări majore într-un viitor apropiat.

Cu mulțumirile de rigoare, vă rugăm să încheiați adresându-vă direct membrilor SROMS din postura de președinte al Organizatiei pentru a promova Congresul care se anunță extrem de interesant atât pentru specialiștii de Medicină Sportivă, cât și pentru medicii din specialitățile conexe.
În primul rând, trebuie să mulțumesc colegilor, care au făcut eforturi considerabile pentru crearea acestui eveniment major. Organizarea unui Congres cu peste 400 de participanți de către o Societate cu doar 100 și ceva de membri a presupus sacrificii serioase financiare și un mare consum de timp din partea celor care s-au implicat direct aproape un an.
Multe mulțumiri și conducerii EFSMA care ne-a susținut fără rezerve și a contribuit astfel major la succesul Congresului.
Asteptăm cu mult interes să ne revedem cu colegii din țară și din străinătate pentru a învăța unii de la alții și a ne bucura de întrunire atât ca profesioniști, cât și ca oameni care împărtășesc dificultățile și bucuriile frumoasei noastre profesii.