Cuvant inainte Acad. Prof. Univ. Dr. Ioanel Sinescu

Author

Publicat la data de 09-05-2025
Categoria: Nefrologie

”Exiști doar în ceea ce faci.” Federico Fellini

În diverse forme, unele deosebit de ingenioase și de eficace, ”arta vindecării” a avut un parcurs istoric superpozabil pe cel al comunităților / societăților umane despre care ne-au rămas mărturii, dovezi incontestabile, evoluând în paralel cu progresele și cu dezvoltarea acestora.

Alături de mulți învățați, scriitori, poeți, filozofi, medici și de înțelepți ai lumii antice, scriitorul și învățatul roman PLINIU cel BĂTRÂN (24 – 79 d. Hr.) aprecia că ”Nu există artă mai folositoare decât medicina”!

Medicina a evoluat mereu, filozoful PETRE ȚUȚEA afirma că ”Medicina este arta vindecării care, teoretic, nu are nicio limită”!

Avem privilegiul de a fi contemporanii unor progrese imense în toate aspectele de vârf ale științelor biomedicale : genomul uman a fost descifrat, se fac progrese majore în dezvăluirea conexiunilor între genom (până la gene și locus-uri) și disfuncționalitățile / afecțiunile organismului uman, incluzând aspectele terapeutice personalizate, iar explozia tehnologică a schimbat, în mare măsură, investigațiile diagnostice și posibilitățile terapeutice pentru o multitudine de afecțiuni din diverse structuri, organe și sisteme ale organismului uman.

Specialitatea noastră, Urologia, în ansamblul ei, este una dintre marile beneficiare ale acestei extraordinare ”revoluții” științifice și tehnologice.

Noi, generațiile de astăzi, cei care avem deosebita misiune și privilegiul de a practica și de a dezvolta Urologia, suntem îndemnați la multă muncă și la mobilizarea tuturor resorturilor personale pentru adaptarea profesională continuă la progresele extraordinare din această perioadă.

”În medicină se învață mult, se învață mereu, se învață toată viața, dar niciodată nu se învață destul”! Cugetarea vine din negura evoluției înțelepciunii și a inteligenței umane, dar rămâne mereu ACTUALĂ!

În fapt, în urmă cu mai bine de douăzeci de secole, ilustrul poet roman HORATIU (65–8 î.Hr.) constata că ”Nimic nu se poate obține în viață fără multă muncă”.

Concluziile sugerate de cugetările menționate, într-o formă prescurtată, sunt limpezi pentru membrii Asociației Române de Urologie : mai multă muncă, forță și capacitate de adaptare, preluarea extraordinarelor rezultate ale cercetărilor științifice din ariile biomedicale precum și a întregului arsenal tehnologic, fără precedent, în plan diagnostic și terapeutic.

Acestea reprezintă, fără exagerare, în zilele noastre, imperativele practicii medicale în cele 12, chiar 13 supraspecialități ale Urologiei, pe care suntem chemați să le aplicăm și să le dezvoltăm în continuare!

Una dintre personalitățile emblematice, poate cea mai importantă, din prim-planul modificărilor și al modernizării sistemului românesc de învățământ, Acad. SPIRU HARET (1851 – 1912), mai mult de o decadă MINISTRU al INSTRUCȚIUNII PUBLICE  (în trei mandate separate, între 1885 și 1910), printre multe altele, spunea : ”Atunci când pe umerii tăi apasă o grea răspundere, trebuie să muncești mai mult decât poți”!

Membrii Asociației Române de Urologie (ARU) și-au asumat total această misiune, responsabilitatea pentru sănătatea membrilor comunităților românești în domeniul specialității, al UROLOGIEI !

O fac profesionist, o fac mereu, învață și se instruiesc continuu, sunt performanți, au adus standardele autohtone ale specialității la nivelul parametrilor europeni (EAU) etc.

În anul 2008, prin eforturile noastre reunite, a fost redactat – sub egida ARU – prima ediție a TRATATULUI NAȚIONAL DE UROLOGIE. Aceasta a reprezentat o mare provocare publicistică, extinsă la nivel național, a fost o mare realizare, un succes al Asociației noastre, unanim recunoscut!

În cei 17 ani care au trecut mult mai repede decât ne-am fi dorit, specialitatea noastră, în ansamblul ei, s-a schimbat enorm sub toate aspectele, în proporție de peste 50%, învățăm și practicăm astăzi o … ALTĂ UROLOGIE!

Aceste schimbări deosebite, induse de progresele științifice și de explozia tehnologică, constituie, în fapt, motivația esențială pentru care, atașați și fideli misiunii noastre profesionale, ARU, prin eforturi coagulate, cu străduință și cu multă dăruire, s-a angajat în pregătirea celei de-a doua ediții a TRATATULUI NAȚIONAL DE UROLOGIE, respectând un calendar strâns pentru documentarea și redactarea științifică a prezentei apariții editoriale!

TRATATUL cuprinde 83 de capitole și acoperă cuasitotalitatea patologiei de specialitate la nivelul anilor 2024 – 2025. Au fost incluse capitole suplimentare din unele specialități adiacente,  cu care colaborăm îndeaproape : Oncologia, Nefrologia, Dializa, Ginecologia, Dermatologia, Imagistica Medicală în toată complexitatea ei etc.

Tuturor colegilor din aceste discipline apropiate și performante, le aducem deosebite mulțumiri pentru efortul redacțional și pentru standardele ridicate pe care le-au impus în capitolele proprii, pentru colaborarea colegială și prietenească, pentru răspunsurile prompte și pozitive la invitațiile pe care le-am adresat!

Tratatul nu poate fi original, în integralitatea lui!

Dealtfel, niciun Tratat din ariile biomedicale nu este original în totalitate! Originalitatea totală, de vârf, aparține predominant articolelor științifice de specialitate, ce publică topici speciale, de cercetare științifică fundamentală, clinică, multidisciplinară etc. Acestea au menirea de a lărgi granițele cunoașterii, de a promova idei novatoare, de a prezenta concluzii indubitabile în diversele domenii din vastele arii ale științelor biomedicale. Ulterior, prin verificarea rezultatelor și a concluziilor lucrărilor științifice, după validarea primită din partea comunităților și a societăților / asociațiilor profesional-științifice, uneori peste ani, unele rezultate și concluzii vor deveni noi standarde în specialitate și vor fi preluate de publicațiile de înalt nivel, precum monografii de specialitate, tratate etc.

TRATATUL de UROLOGIE nu și-a propus să prezinte tehnici chirurgicale, ci doar standarde actualizate din ariile diagnostice, indicațiile terapeutice, rezultatele și recomandările provenite din experiențe recunoscute la nivel internațional de foruri profesional-științifice de profil. În aceste condiții, unele aspecte prezentate în această ediție a TRATATULUI sunt apropiate de unele abordări prezentate în prima ediție, din 2008. Acestea reprezintă deja standarde în specialitate, de multă vreme, sunt recunoscute și validate de comunitățile profesionale de pretutindeni, sunt … ”internaționalizate”, fac parte din fondul comun de noțiuni științifice ale specialității de pretutindeni!

Munca de documentare și de redactare a fiecărui capitol sau subcapitol a fost imensă, selectarea noțiunilor ce se prezintă într-un tratat este întotdeauna dificilă, pretențioasă, iar stilul de prezentare s-a dorit a fi cursiv, fluent, clar, limpede, ușor de citit și de înțeles!

TRATATUL NAȚIONAL de UROLOGIE, EDIȚIA a II-a, 2025, se adresează tuturor rezidenților, specialiștilor și medicilor primari urologi, din România, dar și colegilor din alte specialități, tuturor celor care caută noțiuni de specialitate solide, profunde, indubitabile, cu acceptare și validare unanimă, largă, la nivel de comunități profesional – științifice europene sau din afara continentului nostru, internaționale.

Tuturor autorilor de capitole și subcapitole le aducem speciale mulțumiri pentru eforturile făcute și pentru rezultanta deosebită, realizarea acestui angajant imperativ al ARU, editarea celei de a II-a EDIȚII a TRATATULUI NAȚIONAL de UROLOGIE!

Am convingerea că fiecare urolog din România își dorește acest TRATAT în biblioteca personală, în formă printată sau electronică. Cu siguranță, vor avea destule momente în care consultarea TRATATULUI le va lumina calea spre stabilirea diagnosticului și conturarea protocoalelor terapeutice la cazuistica tot mai complexă pe care suntem solicitați să o abordăm și să găsim soluțiile salvatoare pentru categorii tot mai largi de pacienți.

Redactat și revizuit, TRATATUL a fost încredințat pentru editare aceleiași prestigioase instituții care s-a ocupat și de ediția I, din anul 2008, EDITURA MEDICALĂ.

Am putea afirma, cu un grad ridicat de mulțumire justificată, preluând cugetarea unei alte personalități a antichității, că :” Munca se încheie, dar lucrarea bine făcută nu dispare!” (Cato cel Bătrân, 234 – 149 î.Hr., celebru scriitor roman).

Da, acum, după finalizarea etapei editoriale, îl putem confirma în totalitate pe Cato cel Bătrân : valoarea acestui tratat va dăinui o perioadă de timp, va fi util tuturor urologilor români și tuturor specialiștilor din ariile medicale adiacente!

Cred că sunt în asentimentul tuturor membrilor ARU cu propunerea de a dedica această ediție a TRATATULUI NAȚIONAL, mentorilor noștri, profesorilor și celor care ne-au îndrumat, ne-au format, de la care am învățat, de la care am preluat cel puțin o parte din experiența profesională și din exemplul direct în practica de specialitate!

Dealtfel, SENECA (4 î. Hr. – 65 d. Hr.), ilustru poet și filozof roman, aprecia : ”Calea învățării e lungă, calea exemplului e scurtă și eficace”, iar binecunoscutul poet VERGILIU (70 – 19 î. Hr.) susținea că ”Experiența este cel mai bun educator”!

Fiecare dintre noi am avut mentori, dascăli, profesori etc., cu mult har și cu mult dar! Ne-au dăruit tot ceea ce au avut mai bun, sunt părinții noștri spirituali, profesionali! Sunt convins că de acolo unde se află acum, ne privesc și se bucură de toate realizările noastre, ale ARU, inclusiv de apariția celei de-a doua EDIȚII a TRATATULUI NAȚIONAL DE UROLOGIE, 2025!

Respectul și recunoștința noastră pentru înaintași, pentru cei care ne-au format, reprezintă acte de firească moralitate!

Noi, membrii ARU, rămânem fideli profesiei noastre și mesajului înscris pe sigla ARU : ”LABOR IMPROBUS OMNIA VINCIT”! (”Munca stăruitoare învinge totul”), cugetare a poetului roman SENECA, menționat mai sus.

Vom aborda mereu ceea ce este nou și eficient în specialitate, spre binele pacienților noștri și pentru ridicarea continuă a standardelor profesional-științifice ale ARU!

Înainte de a încheia, aș dori să aduc mulțumiri deosebite d-nei ing. Ștefania Gheorghe, pentru imensul efort de redactare a prezentului Tratat și pentru munca asiduă, aprofundată și elevată depusă în ARU, în ultimii 25 de ani!

”Cine nu se dedică total unei activități, nu poate obține rezultate strălucitoare!” SUN-TZU (313 – 235 Î. Hr.), filozof chinez

Aprilie 2025

ACAD. I. SINESCU

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.