Eficiența crioterapiei în tratamentul rinitelor cronice

Author

Publicat la data de 28-05-2025
Categoria: Otorinolaringologie

Rinita reprezintă inflamația mucoasei nazale caracterizată prin obstrucție nazală, rinoree, prurit, hiposmie și strănut deseori în salve. Această simptomatologie afectează calitatea vieții pacientului și poate fi declanșată de stimuli alergeni, noxe, iritanți, infecții virale sau bacteriene, medicamente sau de stimuli noninflamatori definind astfel rinita cronică.

Rinita alergică este afecțiunea reprezentată de simptome care apar datorită hiperreactivității mucoasei nazale cauzate de expunerea la un alergen. Acest tip de rinită afectează în prezent aproximativ 24% din populația globului.
Rinita cronică este o afecțiune comună, ce se manifestă la aproximativ 400 de milioane de persoane la nivel global (2). Etiologia rinitei nu este complet înțeleasă, însă se presupune că aceasta apare dintr-o dereglare a inervației autonome a mucoasei nazale, determinând creșterea permeabilității vasculare, secreția excesivă de mucus și edem. Tratamentele farmacologice inițiale, cum ar fi anticolinergicele intranazale, antihistaminicele și decongestionantele, sunt de obicei recomandate pentru gestionarea rinitei, însă în 10–25% din cazuri, aceste terapii nu reușesc să amelioreze simptomele din cauza unei eficiențe reduse sau a intoleranței la tratament (2). În cazul pacienților cu rinită care nu răspund la tratamentele medicamentoase, intervențiile chirurgicale pot reprezenta o opțiune (2).

Crioterapia este o tehnică chirurgicală eficientă pentru ablația țesuturilor moi și nervilor, având un control precis asupra adâncimii de penetrare și reducând riscul de necroză (2). Dispozitivul inovator ClariFix™ permite ablația crio-chirurgicală a regiunii nervului nazal posterior, utilizând doar anestezie locală (2). Acesta oferă o opțiune mai puțin invazivă pentru tratamentul rinitei refractare la medicamente (2). Dispozitivul se bazează pe o crioprobă endoscopică ce livrează oxid de azot criogen pentru a îndepărta nervii (2). Studiile prospective au confirmat reducerea semnificativă a simptomelor și îmbunătățirea calității vieții (2), iar o analiză din 2021și 2023 a evidențiat efecte adverse minore, cum ar fi epistaxisul sau edemul mucoasei nazale (2).
Datele din studiile de literatură au arătat o reducere semnificativă a scorurilor post-tratament, pe baza măsurătorilor validate de evaluare a rezultatelor. Toate studiile au indicat o îmbunătățire semnificativă a scorurilor comparativ cu valorile inițiale la fiecare interval de timp. Efectele adverse minore au inclus și durerea sau disconfortul post-intervenție, cefaleea și amorțirea palatului, fără a fi raportate evenimente adverse majore (3).

ClariFix™ este o intervenție inovativă în gestionarea rinitei cronice, disponibilă în practica clinică din Canada începând din 2021 (4). Din datele a 8 studii, care au evaluat eficiența acestei intervenții aplicând instrumente precum Cochrane Risk of Bias Tool și Scala de Evaluare a Calității Newcastle-Ottawa a rezultat că, analiza riscului de erori sistematice (bias) a indicat un risc scăzut. Consensul global al studiului sugerează un beneficiu semnificativ al acestei intervenții pentru rinita cronică refractară la tratamentele medicale. Toate studiile au raportat îmbunătățiri semnificative ale simptomelor și ale calității vieții post-tratament. Acest lucru a fost subliniat de studiile care au utilizat scorul simptomelor nazale totale (TNSS), unde s-au obținut îmbunătățiri semnificative statistic și diferențe clinice semnificative la intervalele de 1 și 3 luni (4), iar pentru unele studii îmbunătățirile au fost menținute și la 6 luni sau după 1 an (4).
Crioterapia are un profil de siguranță favorabil, datorită adâncimii limitate de penetrare, care minimizează riscurile de afectare a osului și cartilajului. Păstrarea țesuturilor de susținere și a matricei extracelulare contribuie atât la repararea țesuturilor, cât și la vindecarea optimă, reducând riscul de afectare a vaselor mari de sânge (3). Din studiile retrospective nu au fost raportate efecte adverse majore. Este important de menționat că, din totalul grupurilor de studiu un număr redus de pacienți (5%) au fost depistați cu epistaxis post-intervenție având antecedente de hipertensiune arterială.

 

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.