Înălțimea este una dintre cele mai definitorii aspecte ale fiecăruia dintre noi, cu implicații medicale, psihologice și sociale. Trăsătură heterogenă, cu o heritabilitate estimată de aproximativ 80%, este controlată de peste 12.000 de variante de nucleotidă unică (SNV) independente, majoritatea având frecvență populațională >1%.
Definiția tradițională a staturii scunde este reprezentată de o înălțime cu mai mult de două deviații standard (DS) mai mică față de înălțimea medie corespunzătoare sexului și vârstei, în populația de referință (exprimată ca scor al DS al înălțimii). În contrast, conform ghidului internațional pentru testarea genetică a copiilor cu statură scundă elaborat recent de Societatea Europeană de Endocrinologie Pediatrică (Dauber et al., Eur J Endocrinol 2026;194:R17-R36), criteriul de statură scundă se aplică atunci când cel puțin una dintre următoarele trei condiții este îndeplinită: o înălțime sub -2 DS, o încetinire a creșterii (reducerea progresivă a scorului DS al înălțimii în timp) sau o înălțime sub intervalul preconizat pe baza taliei medii parentale, ajustate în funcție de sex și, la modul ideal, și de împerecherea asortativă și de corelațiile părinte-descendent.
Statura scundă poate fi rezultatul unei singure variante genice patogene rare (transmitere monogenică), al unei combinații a două sau mai multe variante rare (transmitere digenică sau oligogenică) sau al mai multor variante comune (transmitere poligenică). În general, se consideră că atunci când înălțimea copilului este aproximativ la valoarea estimată, în concordanță cu înălțimile părinților, contribuția poligenică este considerată cea mai probabilă, cu excepția situației în care părinții înșiși au statură scundă ca urmare a unei afecțiuni monogenice.
Ghidul recent elaborat de evaluare a staturii scunde din punct de vedere genetic recomandă examinarea clinică inițială a pacientului pediatric, urmată de clasificare etiologică fie ca statură scundă izolată cu talie normală sau mică la naștere, fie ca statură scundă neizolată ca urmare a unei displazii scheletale, a unui defect de creștere hormonal din axa GH / IGF-1 ori a unei tulburări de neurodezvoltare. Pasul următor este reprezentat de investigarea genetică, ghidul recomandând colaborarea strânsă între endocrinologii pediatri și medicii geneticieni în vederea stabilirii algoritmului optim de testare, potrivit tabloului clinic al pacientului și pedigree-ului pe trei generații.
Testarea genetică pentru statura scundă, în general, constă în secvențiere pe panel de gene, a întregului exom (WES) sau a întregului genom (WGS), în cariotip molecular, în testarea țintită a anumitor deleții sau duplicații prin tehnica Multiplex Ligation-dependent Probe Amplification (MLPA) sau în cariotip clasic în cazul suspiciunii de sindrom Turner. Mai nou, secvențierea long-reads WGS și optical genome mapping (OGM) încep să fie folosite ca instrumente de diagnostic și în cazul staturii scunde. Rezultatul analizei genetice se recomandă a fi exprimat în mod standardizat, conform ISCN (International System for Human Cytogenomic Nomenclature), HGVS (Human Genome Variation Society) și ghidurilor ACMG/ACGS (American College of Medical Genetics and Genomics și Association for Clinical Genomic Science). Reevaluarea periodică a rezultatelor genetice trebuie avută în vedere atunci când la o primă examinare nu a fost găsită cauza staturii scunde observate. Bineînțeles, beneficiile și implicațiile testării genetice trebuie explicate cu grijă familiei pacientului înaintea testării.
După caz, poate fi necesară testarea părinților pentru stabilirea modului de segregare a anomaliei genetice detectate, precum și a altor membri ai familiei, dacă modificările genetice cauzative identificate pot influența managementul sănătății acestora.
În cazul copiilor cu statură scundă, izolată sau nu, născuți cu restricție de creștere și la care nu a putut fi identificată o cauză genetică, se recomandă testarea pentru boli de imprinting (cauzate de metilarea anormală a ADN). Mai mult, în cazul în care este avută în vedere terapia cu hormon de creștere, testarea genetică trebuie sa excludă prezența unei afecțiuni pentru care această terapie este contraindicată. În afara acestor recomandări generale, ghidul mai conține și recomandări specifice anumitor afecțiuni, sindromice sau non-sindromice, care includ statura scundă.
Pe tot acest parcurs explorativ (v. figura), colaborarea cu medicul genetician facilitează evaluarea clinică și familială, integrarea informațiilor genetice în strategia de management al pacientului și contribuie în mod esențial la formularea pronosticului.
