Asociația Biomentorhub anunță organizarea evenimentului 4BiOMed US, care va avea loc la Universitatea Brown, Rhode Island (și online), în data de 15 noiembrie 2024. Această ediție marchează extinderea globală a comunității 4BiOMed, o platformă care facilitează colaborarea între profesioniști din biotehnologie și medtech, atât din România, cât și din diaspora, cu scopul de a dezvolta proiecte inovative și de a crea legături strategice pe termen lung.
4BiOMed US oferă un cadru unic pentru dezvoltarea relațiilor profesionale, schimbul de idei și accesul la cele mai noi inovații din domeniul biotehnologiei și medtech. Evenimentul reprezintă o oportunitate de a cunoaște experți din întreaga lume și de a participa la discuții care conturează viitorul industriei.
„Prin 4BiOMed US, construim o comunitate globală de specialiști români, dar și străini din diverse domenii – biotehnologie, tehnologie, business, management și sectorul legal – care creează sinergii esențiale pentru proiectele antreprenoriale în biotech și medtech. Credem că aceste colaborări vor genera noi oportunități nu doar pentru tinerii cercetători români, dar și pentru profesioniști din întreaga lume. De asemenea, suntem deosebit de încântați să lansăm în cadrul evenimentului, în premieră, One Health Incubator, un concept de incubator biotech dedicat cercetătorilor- antreprenori, ce va fi realizat la Timișoara. Acesta va deschide noi perspective pentru ecosistemul de inovație din România.”, a declarat Michael Bogdan Mărgineanu, fondator Biomentorhub.
Acest eveniment va aduce pe scenă lideri în biotehnologie și medtech, care își vor împărtăși poveștile și viziunile. Participanții vor avea ocazia să audă discursuri inspiraționale și să participe la discuții despre antreprenoriat, tehnologie și tendințele emergente din domeniul științelor vieții. Un moment de referință va fi panelul “Startup Stories by Romanian Founders,” unde startup-urile participante vor beneficia de feedback direct și recomandări valoroase din partea unor experți de top, în timp real.
Speakeri de top și sesiuni interactive
Pe scena evenimentului vor urca lideri recunoscuți internațional din biotehnologie și medtech, care își vor împărtăși poveștile și viziunile despre viitorul industriei. Printre aceștia se numără:
- Mark Crowell – Expert în transfer tehnologic, cu peste 30 de ani de experiență, și Executive Entrepreneur in Residence la Eshelman Institute for Innovation, University of North Carolina at Chapel Hill
- Vlad Gliga – CEO și co-fondator Rubik Hub, un catalizator pentru startup-uri și inovație, RO
- Cristiana Banilă – Co-fondator & CSO la MitraBio, lider în diagnosticul non-invaziv al pielii, Londra, UK
- Ion-Gheorghe Petrovai – Co-fondator FreshBlood HealthTech, un promotor al ecosistemului de sănătate din România, Cluj-Napoca, RO
- Elena Oancea – Profesor asociat la Universitatea Brown, specializată în biologie celulară, Providence, RI
- Michael S Rosen – Managing Director at Helix 51 Incubator, Rosalind Franklin University, Chicago, IL
- Rafaela Nita – Science & Technology Strategy and Execution Senior Advisor at ARPA-H (Advanced Research Projects Agency for Health), Washington DC
Evenimentul este sponsorizat de Profi România și susținut de partenerii Romanian United Foundation și FreshBlood HealthTech.
Parteneri media: medicalmanager.ro, eventsmax.ro, viața-medicală.ro, revistamedicalmarket.ro.
Pentru mai multe informații, accesați https://4biomed.biomentorhub.ro/.