As. Univ. Dr. Mirela TuraicheAuthors
Hepatita acută este un termen folosit pentru a descrie o mare varietate de afecțiuni caracterizate prin inflamarea acută a parenchimului hepatic sau leziuni ale hepatocitelor care au ca rezultat creșterea indicilor funcției hepatice. Atunci când medicul îi pune unui pacient diagnosticul de hepatită, este important de precizat și ce tip de hepatită este.
Există 5 tipuri principale de hepatită și fiecare formă are cauze diferite, însă toate au un lucru în comun: boala afectează ficatul și provoacă inflamarea.
Infecțiile virale ale ficatului sunt clasificate ca hepatite și acestea includ: hepatita A, hepatita B, hepatita C, hepatita D și hepatita E.
Ce este hepatita virală VHE?
Hepatita E este o infecție acută a ficatului cauzată de VHE, care determină simptome similar celor manifestate în infecții cu virusul hepatitic A, se transmite prin apă și alimente contaminate și reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel internațional comparabilă cu cea cauzată de alte boli transmisibile.
Deși nu determină uzual infecții cronice ale ficatului, foarte rar poate conduce la afecțiuni hepatice grave.
Virusul hepatitei E (VHE) a fost descoperit în 1983 de către investigatorii unui focar de hepatită inexplicabilă la soldații sovietici din Afganistan.
Virusul hepatitei E este un virus ARN, fără anvelopă, care aparține familiei Hepeviridae. Virusurile din familia Hepeviridae sunt similare morfologic cu cele din familia Caliciviridae. Ele pot infecta mamiferele, păsările și peștii. Tulpinile care pot infecta omul aparțin genului Orthohepevirus, care are 4 specii (A, B, C, D). Numai virusurile din specia A pot infecta omul, iar în cadrul acestei specii există 8 genotipuri (1-8).
Hepatita E este răspândită în întreaga lume și este frecventă în țările slab dezvoltate, cu acces limitat la apă, canalizare, igienă și servicii de sănătate esențiale. În aceste zone, boala apare atât sub formă de focare, cât și sub formă de cazuri sporadice.
Transmiterea se face pe cale digestivă, fecal-orală, în special prin consumul de apă contaminat, cu apariția de epidemii hidrice explozive în sezoanele ploioase ale anului, în țările cu endemicitate mare pentru VHE (Asia, Africa, America de Sud). Boala are o evoluție scurtă, autolimitantă, nu cronicizează, dar la femeile gravide îmbracă deseori forme severe (fulminante) cu mortalitate de peste 25%.
Perioada de incubație în urma expunerii la VHE variază între 2 și 6 săptămâni (15-60 zile). Persoanele infectate excretă virusul începând cu câteva zile înainte și până la 3-4 săptămâni de la debutul bolii.
În zonele epidemice, infecția simptomatică este mai frecventă la adulții tineri cu vârste cuprinse între 15 și 40 de ani. În aceste zone, deși infecția apare și la copii, aceasta rămâne adesea nediagnosticată, deoarece aceștia nu prezintă niciun simptom sau au doar o formă ușoară, fără icter.
Semnele și simptomele tipice ale hepatitei includ:
• febră ușoară, apetit redus (anorexie), greață și vărsături care durează câteva zile
• dureri abdominale, prurit (mâncărimi), erupții cutanate sau artralgii (dureri articulare)
• icter și urină închisă la culoare
• ficat ușor mărit și sensibil (hepatomegalie)
Aceste simptome sunt adesea imposibil de distins de cele experimentate în timpul altor boli hepatice și durează de obicei 1-6 săptămâni.
În cazuri rare, hepatita acută E poate fi severă și poate duce la hepatită fulminantă (insuficiență hepatică acută). Acești pacienți sunt expuși riscului de deces. Femeile însărcinate cu hepatită E, în special cele aflate în al doilea sau al treilea trimestru, prezintă un risc crescut de insuficiență hepatică acută, avort sau deces.
Au fost raportate cazuri de infecție cronică cu hepatită E la persoanele imunodeprimate, în special la persoanele care au primit un transplant de organe și care iau medicamente imunosupresoare, cu infecție cu VHE de genotip 3 sau 4.
Cazurile de hepatită E nu se disting din punct de vedere clinic de alte tipuri de hepatită virală acută. Cu toate acestea, diagnosticul poate fi adesea puternic suspectat în contexte epidemiologice
adecvate, de exemplu, atunci când mai multe cazuri apar în localități din zone cunoscute ca fiind endemice, unde există riscul de contaminare a apei.
În hepatita acută cu VHE, sindromul de citoliză hepatică este întotdeauna prezent, valorile ALT fiind crescute la valori de peste 10 ori mai mari decât LSN. Valorile ALT cresc înainte de apariția primelor simptome clinice.
Diagnosticul definitiv al infecției cu hepatită E se bazează, de obicei, pe detectarea anticorpilor specifici anti-HEV din imunoglobulina M (IgM) împotriva virusului în sângele unei persoane.
Testele suplimentare includ reacția în lanț a polimerazei cu transcriptază inversă (RT-PCR) pentru a detecta ARN-ul virusului hepatitei E în sânge și în fecale.
Diagnosticul diferenţial se face cu alte boli infecţioase: leptospiroză, bruceloză, alte hepatite virale (HAV, HCV, HBV), toxoplasmoză şi cu afecţiuni non-infecţioase precum hepatită toxică medicamentoasă, hepatită alcoolică, hepatită toxică (apărută după consumul de ciuperci otrăvitoare), hepatită autoimună, angiocolită, neoplasm hepatic, etc.
O categorie de risc îl reprezintă femeile însărcinate, în acest caz hepatita E poate afecta atât mama cât și fătul. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, rata de mortalitate a infecției ajunge la 20-25% în cazul femeilor aflate în al treilea trimestru de sarcină.
 |
 |
 |
 |
Hepatita E poate fi, de asemenea, periculoasă în cazul persoanelor care au antecedente de afecțiuni hepatice sau boli cronice ale ficatului. Persoanele care au fost supuse unui transplant de ficat și iau medicamente imunosupresoare pot avea, și ele, un risc mai mare de complicații.
Unele dintre complicațiile posibile ale hepatitei virale de tip E includ:
• hepatită fulminantă – aceasta este o complicație rară, dar care pune viața în pericol și care apare atunci când ficatul cedează complet;
• hepatita cronică – în cazuri rare, hepatita E poate duce la o formă cronică a bolii, în special la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, iar acest lucru poate duce la o inflamație și deteriorare continuă a ficatului;
• insuficiență hepatică acută – hepatita E poate provoca insuficiență hepatică acută, o afecțiune gravă ce necesită asistență medicală de urgență;
• tulburări neurologice, renale și hematologice;
• risc crescut de cancer hepatic.
Acest tip de hepatită prezintă de regulă evoluție autolimitată și nu necesită tratament etiologic, fiind suficientă terapia de susținere cu evitarea preparatelor farmacologice care afectează funcția hepatică (paracetamol). Tratamentul formelor fulminante de hepatită E poate include administrarea de antivirale (Ribavirină) sau interferon. Ribavirina este contraindicată în sarcină.
Transplantul hepatic este rezervat pacienților imunocompromiși cu forme severe de infecție virală în cazul cărora au fost epuizate toate alternativele de tratament disponibile.
Măsuri de profilaxie specifică
Există un vaccin anti-VHE cu eficiență cuprinsă între 94-100% și toleranță bună, care a fost comercializat numai în China, unde este indicat pentru pacienții cu risc de dobândire a infecției VHE. Nu există imunoglobuline specifice anti-VHE.
Măsuri de profilaxie nespecifică
• Respectarea cu strictețe a regulilor de igienă personală și alimentară
• Evitarea consumului de apă neîmbuteliată
• Evitarea consumului de gheață, de băuturi preparate cu apă a cărei sursă nu este cunoscută
• Femeile gravide trebuie sfătuite să nu călătorească în timpul sarcinii în zone endemice pentru VHE
• Screeningul pentru VHE al sângelui de la donatori prin metode serologice sau prin PCR pentru detecția ARN-VHE.
Evoluția hepatitei virale E poate fi severă și fulminantă din cauza insuficienței hepatice acute. Importanța prevenirii și controlului acestei infecții este mult mai justificată pentru reducerea mortalității generale și a mortalității materno-fetale. O rată a mortalității de 27% a fost raportată la pacienții cu boală hepatică cronică preexistentă.
În conformitate cu conceptul actual, eforturile în domeniul medicinii umane și al sănătății publice ar trebui să fie legate de măsuri suplimentare privind siguranța alimentară și mediul, cum ar fi identificarea genotipurilor 3 și 4 ale virusului hepatitei E în diferite produse alimentare de porc și fructe de mare, să evalueze incidența acestor genotipuri care ar putea fi responsabile pentru majoritatea cazurilor de boală din Europa. De asemenea, este necesar să se monitorizeze circulața VHE în apele de suprafață ale faunei sălbatice.
Concluzie
Hepatita acută E este o boală infecțioasă a ficatului, făcând parte dintre cele 5 tipuri de hepatită. Transmiterea se face prin intermediul apei contaminate, a produselor animale contaminate sau pe cale fecal-orală. Boala este autolimitată și are un prognostic bun. Respectarea măsurilor de igienă personală și alimentară, pentru a evita această infecție.
Bibliografie:
1. “Hepatitis E.” World Health Organization, World Health Organization, www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/hepatitis-e, accesat la 3 februarie 2023.
2. Hepatitis E virus: Epidemiology, diagnosis, clinical manifestations, and treatment, Abdullah Tarık Aslan, Hatice Yasemin Balaban
3. Johnson, Jon “Hepatitis E: Causes, Symptoms, and Treatment.” www.medicalnewstoday.com, 16 Jan. 2019, www.medicalnewstoday.com/articles/324204