| Prezent la lansarea studiului, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie din Camera Deputaților a apreciat: „Prevenția nu înseamnă doar acțiuni punctuale de depistare precoce a bolilor netransmisibile. Ea înseamnă, mai ales, educație pentru sănătate, dezvoltarea unor comportamente preventive încă din copilărie și dobândirea capacității de a face diferența între informațiile corecte și fake news, care au invadat spațiul virtual. Prevenția se bazează, de asemenea, pe consolidarea încrederii în autoritățile sanitare și în profesioniștii lideri de opinie, care pot informa corect și pot contribui la educarea pacienților. Sperăm că întâlnirea de astăzi a pus bazele unui parteneriat și cu membrii legislativului pentru dezvoltarea unei strategii integrate privind educația pentru sănătate și prevenția în beneficiul pacienților și al întregii societăți.”
Radu Rășinar, Vicepreședinte Local American Working Group (LAWG), membru fondator al Hubului de Inovație în Sănătate, a declarat: „Acesta este primul proiect din pilonul Hubului de Inovație în Sănătate dedicat educației si prevenirii afecțiunilor cronice netransmisibile, care generează rezultate concrete si care poate sprijini politici publice în scopul creșterii accesului pacienților la servicii de prevenție. De aceea, studiul acesta dezvoltat de Hub vine în întâmpinarea demersului Ministerului Sănătății de a realiza o strategie națională de screening și prevenție. Sistemele de sănătate din Europa, în general, au dificultăți numeroase provocate de îmbătrânirea populației, de povara în continuă creștere a bolilor cronice și de ruptura dintre îngrijirea primară și cea secundară sau terțiară. Felul în care sunt structurate sistemele de sănătate este o provocare în sine, nu țintesc suficient prevenția sau educația, ci mai degrabă îngrijirea sanitară. România ocupă primul loc din UE la mortalitatea evitabilă iar majoritatea deceselor sunt determinate de bolile cronice. E necesar să utilizam prevenția ca un instrument proactiv, care poate depista și adresa din timp numeroase boli cu impact societal major, dar și un instrument esențial pentru reducerea costurilor din sistemul de sănătate.”
Studiul identifică diferențe dintre intențiile populației și utilizarea serviciilor preventive, evidențiază bariere sistemice și comportamentale care împiedică utilizarea optimă a serviciilor de prevenție, precum și sursele de informare pe care se bazează pacienții.
Dna. Larisa Mezinu-Bălan, Vicepreședinte Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a declarat în cadrul evenimentului: „Prevenția e o responsabilitate comună, care necesită eforturi multiple: instituțiile publice să monitorizeze datele și să modernizeze sistemul de asigurări sociale de sănătate, medicii în relație contractuală cu Casa să știe că au obligația să realizeze serviciile atât din pachetul de bază, cât și din cel minimal, iar populația să știe că are acces rapid la aceste investigații. Accesul este gratuit la servicii de prevenție în sistemul public. Prevenția, depistarea timpurie a bolilor, precum și grija pentru propria sănătate sunt singurele câștigătoare pentru creșterea numărului de ani sănătoși adăugați vieții.” |