Importanța patrupediei în primul an de viață. Care sunt sfaturile fizioterapeutului?

Author

Publicat la data de 04-03-2025
Categoria: Pediatrie

Dezvoltarea neuromotorie a copilului este un proces complex. Una dintre etapele esențiale ale acestui proces este patrupedia, sau mersul de-a bușilea, o piatră de temelie pentru dezvoltarea cognitivă, emoțională și senzorială. Vom explora împreună importanța patrupediei, beneficiile pe care le aduce, momentul în care aceasta ar trebui să fie atinsă și riscurile asociate cu omiterea acestei etape.

Patrupedia implică deplasarea copilului cu sprijin pe palme și pe genunchi, folosind o mișcare alternantă pentru a avansa. Această etapă dezvoltă atât coordonarea între membrele superioare și cele inferioare, cât și o colaborare intensă între emisferele cerebrale, pregătind copilul pentru poziția ortostatică și mersul independent.

Acest obiectiv din viața oricărui bebeluș poate fi văzut atât ca un eveniment distractiv, stimulant, dar și plin de peripeții și nesiguranță pentru proaspeții părinți.

Ce impact aduce asupra sănătății bebelușului?

  • Ajută foarte mult la creșterea tonusului muscular global, cu precădere la nivelul centurii scapulare, pelvine, trunchi, și dezvoltă funcțiile motorii grosiere și fine, esențiale pentru activitățile sale din următoarea etapă a vieții (alergat, sărit, scris, desenat, pictat, etc.).
  • Este un antrenament excepțional de stimulare: copilul utilizează vederea periferică pentru orientare și intră în contact cu suprafețe diferite, ceea ce contribuie la dezvoltarea simțului tactil.
  • Stimulează coordonarea interemisferică: mișcarea alternantă a brațelor și membrelor inferioare implică activarea ambelor emisfere cerebrale, consolidând legătura dintre ele. Această coordonare este esențială pentru dezvoltarea abilităților cognitive precum cititul, scrisul, gândirea logică și rezolvarea problemelor.
  • Copilul câștigă încredere în propriile abilități și devine mai curios și mai independent prin explorarea mediului din jur.

Acest sentiment de autonomie este esențial pentru dezvoltarea unei stime de sine sănătoase. În plus, patrupedia permite copilului să interacționeze mai ușor cu persoanele din jur, ceea ce contribuie la dezvoltarea socială și la construirea unui stil de atașament sănătos, securizant. 

Când ar trebui să fie atinsă etapa patrupediei?

Etapa patrupediei este, în mod obișnuit, atinsă între 6 și 10 luni. Totuși, fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare, iar acest interval poate varia. Este important ca părinții să ofere copilului un mediu sigur și stimulativ pentru a-l încuraja să exploreze și să se miște.

În cazul în care patrupedia nu este atinsă până la 11-12 luni, este recomandată o evaluare medicală pentru a exclude eventualele întârzieri de dezvoltare sau alte probleme medicale. Uneori, lipsa patrupediei poate fi rezultatul unor factori precum hipotonie, asimetrii sau dificultățile de coordonare.

De ce nu este bine să sărim peste etapa patrupediei?

Deși unii copii trec direct la mersul biped fără să parcurgă etapa patrupediei, această situație poate avea consecințe pe termen lung asupra dezvoltării lor neuromotorii și cognitive, mai ales:

  • Probleme de echilibru și postură: lipsa antrenamentului muscular specific în timpul patrupediei poate duce la o musculatură slab dezvoltată a trunchiului, ceea ce poate duce mai târziu la o statică vertebrală defectuoasă, poziții vicioase la nivelul șoldurilor, bazinului și întregului membru inferior.
  • Impact asupra încrederii în sine: copiii care nu parcurg această etapă pot fi mai reticenți în a explora mediul înconjurător, ceea ce poate afecta dezvoltarea lor emoțională și socială.

Cum putem încuraja patrupedia?

Există mai multe modalități prin care părinții pot stimula copilul să parcurgă etapa patrupediei:

  • Crearea unui mediu sigur: un spațiu larg, fără obstacole periculoase, este esențial pentru a încuraja mișcarea liberă.
  • Stimularea curiozității: jucăriile atractive pot fi plasate la distanță, astfel încât copilul să fie motivat să se deplaseze spre ele.
  • Petrecerea timpului pe burtică: această activitate, cunoscută în engleză și sub numele de „tummy time”, ajută încă din primele zile de viață la întărirea musculaturii gâtului și trunchiului.
  • Implicarea activă a părinților: jocurile interactive, în care părinții imită mișcările de-a bușilea, pot încuraja copilul să le urmeze exemplul.

În concluzie, patrupedia joacă un rol esențial în dezvoltarea motorie și senzorială a bebelușilor, iar integrarea acestei etape în procesul de creștere nu trebuie subestimată. De aceea, este crucial ca specialiștii să susțină părinții și să le ofere îndrumări adecvate, asigurându-se că patrupedia este integrată corect în dezvoltarea timpurie a copilului.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.