Infecția cu Clostridioides difficile (ICD) este una dintre cele mai frecvente infecții asociate asistenței medicale, cu impact major asupra morbidității și mortalității. Factorii de risc principali includ administrarea recentă de antibiotice, spitalizarea prelungită, vârsta înaintată și comorbiditățile. Managementul ICD depinde de severitatea bolii și include antibiotice specifice, tratamente adjuvante și, în recurențe, transplant de microbiotă fecală. Măsurile de prevenție se concentrează pe igiena personalului, izolarea pacienților, decontaminarea mediului și utilizarea judicioasă a antibioticelor. Această revizuire sintetizează date actuale privind epidemiologia, patogenia, manifestările clinice, diagnosticul, tratamentul și prevenția ICD.
Introducere
Infecția cu Clostridioides difficile (ICD) reprezintă una dintre cele mai frecvente infecții asociate asistenței medicale și constituie o problemă majoră de sănătate publică la nivel global.
Clostridioides difficile este un bacil gram-pozitiv, strict anaerob, care formează spori, larg răspândiți în mediul extern. Acest bacil are capacitatea de a produce toxine și reprezintă principala cauză a diareei asociate utilizării de antibiotice. Deși este considerată, în majoritatea cazurilor, o infecție asociată asistenței medicale, există o incidență tot mai mare a ICD dobândită în comunitate[1].
Epidemiologie și factori de risc
Incidența ICD variază semnificativ între regiuni, fiind raportate valori cuprinse între 1,1 și peste 600 cazuri la 100.000 de locuitori, în funcție de sistemele de supraveghere și de populația studiată [2]. În Europa au fost raportate 3-4 cazuri la 10.000 de zile de spitalizare [3], iar în Statele Unite, incidența infecției a fost de aproximativ 116 cazuri la 100.000 în 2022 [4]. Numărul deceselor atribuite ICD a crescut de la aproximativ 3.000 de decese în 1990 la peste 15.000 în 2021 [5].
În anul 2022, în România, au fost raportate 11.651 de cazuri confirmate, reprezentând o creștere cu 20,6% față de anul 2021 (9.660 cazuri), dar cu 3,5% mai puțin comparativ cu nivelul maxim înregistrat în 2019 (12.068 cazuri)[6]. Incidența ICD în 2022 a fost estimată la 42 cazuri la 10.000 de pacienți externați, ușor mai scăzută (cu 2,4%) față de anul precedent, dar cu 27,3% peste valoarea maximă înregistrată în perioada prepandemică [6].
Dezvoltarea ICD este strâns legată de perturbarea microbiotei intestinale și de expunerea la mediul spitalicesc. Cel mai important factor de risc este administrarea recentă de antibiotice, urmat de vârsta peste 65 de ani, tratamentele prelungite cu inhibitorii pompei de protoni, terapiile imunosupresoare și chimioterapia, intervențiile chirurgicale în sfera digestivă, bolile inflamatorii intestinale, neoplaziile [1, 7].
Manifestări clinice
Tabloul clinic al infecției cu Clostridioides difficile este variabil, de la forme ușoare autolimitate până la forme severe, potențial letale. Cea mai frecventă manifestare este diareea apoasă, definită prin prezența a cel puțin trei scaune neformate în 24 de ore, de obicei fără sânge, dar uneori însoțită de mucus [8].
Formele severe se caracterizează prin diaree abundentă, deshidratare și dezechilibre hidroelectrolitice, fiind asociate cu un răspuns inflamator sistemic. În aceste situații, infecția poate evolua către colită pseudomembranoasă, caracterizată prin leziuni inflamatorii ale mucoasei colonice și formarea de pseudomembrane evidențiabile endoscopic. Pot apărea complicații severe, precum ileus paralitic, megacolon toxic, perforație intestinală și sepsis, asociate cu o rată crescută a mortalității [8, 9]. Aceste forme sunt mai frecvente la pacienții vârstnici, imunocompromiși sau cu multiple comorbidități [10, 11].
Diagnostic
Confirmarea diagnosticului se realizează prin identificarea toxinelor bacteriene sau a genelor toxigene în materiile fecale. Testele utilizate în mod curent includ detectarea toxinelor A și B prin metode imunoenzimatice, testele de amplificare a acizilor nucleici, precum reacția de tip PCR, detectarea enzimei glutamat-dehidrogenază (GDH) [8, 12]. Testarea trebuie efectuată doar la pacienții simptomatici.
Explorările imagistice, precum tomografia computerizată, pot evidenția îngroșarea peretelui colonic sau dilatarea colonului în formele severe. Colonoscopia nu este necesară de rutină, dar poate fi utilă în cazuri selecționate, evidențiind leziunile caracteristice de colită pseudomembranoasă [13].
Principii de tratament
Managementul ICD se bazează pe severitatea bolii, istoricul de recurențe și profilul de risc al pacientului. Conform ghidurilor actuale, în formele ușoare și moderate, tratamentul de primă linie constă în administrarea de Vancomicină sau Fidaxomicină. Vancomicina se administrează oral în doză de 125 mg de patru ori pe zi, timp de 10 zile, iar Fidaxomicina se administrează oral, în doză de 200 mg de două ori pe zi, timp de 10 zile și este preferată în anumite situații datorită riscului mai scăzut de recurență. Metronidazolul, utilizat anterior ca terapie de primă linie, este în prezent rezervat cazurilor ușoare, atunci când celelalte opțiuni nu sunt disponibile, administrat oral, în doză de 500 mg de trei ori pe zi, timp de 10 zile [8, 14].
Recurențele reprezintă o problemă majoră în evoluția bolii. În cazul primei recurențe, se recomandă utilizarea fidaxomicinei sau a vancomicinei administrate în doze identice cu cele utilizate în primul episod, iar cea de-a doua recurență impune prelungirea duratei tratamentului, în doze descrescătoare.
Transplantul de microbiotă fecală reprezintă o opțiune terapeutică eficientă, având ca scop restaurarea microbiotei intestinale și reducerea riscului de noi episoade [8, 15, 16]. Această procedură implică transferul de materii fecale de la un donator sănătos în tractul gastrointestinal al receptorului. ICD recurente (≥2 recidive după tratamentul standard), formele severe care nu răspund la terapia antibiotică, precum și unele cazuri fulminante (unde poate fi utilizat ca terapie de salvare, în asociere cu alte tratamente) reprezintă principalele indicații pentru transplantul de microbiotă fecală. Rata de succes clinic depășește 85-90% după un singur transplant.
Prevenție și perspective viitoare
Prevenția ICD se bazează pe implementarea unor măsuri menite să reducă transmiterea și apariția bolii. În mediul spitalicesc, acestea includ identificarea precoce a cazurilor, izolarea pacienților și aplicarea măsurilor de precauție. Igiena mâinilor trebuie realizată preferențial prin spălare cu apă și săpun, deoarece sporii bacterieni sunt rezistenți la soluțiile hidroalcoolice. Decontaminarea mediului este esențială și necesită utilizarea dezinfectanților cu activitate sporicidă (în special pe bază de clor-ex. hipoclorit de sodiu), întrucât dezinfectanții obișnuiți, precum alcoolul sau compușii de amoniu cuaternar au eficiență limitată asupra sporilor. Curățenia și igienizarea echipamentelor medicale contribuie semnificativ la reducerea contaminării. În plus, utilizarea judicioasă a antibioticelor și implementarea programelor de antibiotic stewardship reprezintă componente esențiale în prevenirea apariției și diseminării infecției [8, 17, 18].
În paralel, cercetările actuale se concentrează pe dezvoltarea unor noi opțiuni terapeutice și preventive [19]. Printre acestea se numără antibioticele inovatoare, precum Ridinilazole, aflat în studii clinice avansate și terapiile orientate către restaurarea microbiotei intestinale. Ribaxamase, o beta-lactamază administrată oral, este investigată pentru capacitatea sa de a proteja flora intestinală și de a preveni diareea asociată antibioticelor.
Imunoterapia pasivă prin utilizarea anticorpilor policlonali reprezintă o direcție promițătoare. Aceștia au capacitatea de a neutraliza simultan mai mulți epitopi ai toxinelor bacteriene, în special toxinele A și B, implicate în patogeneza bolii [20].
O altă direcție de interes este reprezentată de peptidele antibacteriene, molecule cu rol important în imunitatea înnăscută, care acționează prin distrugerea directă a membranei bacteriene. Acestea prezintă avantajul unei acțiuni rapide și al unui risc redus de dezvoltare a rezistenței, fiind totodată mai selective decât antibioticele clasice. În ICD, peptidele antimicrobiene pot contribui la controlul infecției fără a afecta semnificativ microbiota intestinală [21, 22].
Terapia fagică reprezintă o abordare biologică inovatoare, bazată pe utilizarea bacteriofagilor sau a enzimelor derivate din aceștia pentru distrugerea selectivă a bacteriei. Avantajul major al acestei strategii constă în specificitatea ridicată, care permite menținerea echilibrului microbiotei intestinale. În plus, bacteriofagii pot acționa și asupra biofilmelor bacteriene, un aspect relevant în infecțiile persistente [21, 23].
Cu toate acestea, implementarea acestor noi terapii este în prezent limitată de costurile ridicate, accesibilitatea redusă și necesitatea validării prin studii clinice suplimentare.
Concluzii
ICD rămâne o problemă majoră de sănătate publică, cu risc crescut de complicații și recurențe la pacienții vârstnici și imunocompromiși. Diagnosticul precoce, tratamentul adecvat și prevenția prin controlul infecțiilor și utilizarea judicioasă a antibioticelor sunt esențiale pentru reducerea morbidității și mortalității. Dezvoltarea terapiilor inovatoare și restaurarea microbiotei deschid perspective promițătoare pentru reducerea recurențelor și îmbunătățirea rezultatelor pe termen lung.
Bibliografie:
[1] Mada, P. K.; Alam, M. U. Clostridioides Difficile Infection. In StatPearls; StatPearls Publishing: Treasure Island (FL), 2026.
[2] Burden of Clostridioides difficile infection (CDI) – a systematic review of the epidemiology of primary and recurrent CDI | BMC Infectious Diseases | Springer Nature Link https://link.springer.com/article/10.1186/s12879-021-06147-y?utm_source=chatgpt.com (accessed Mar 19, 2026).
[3] Insights into the Evolving Epidemiology of Clostridioides difficile Infection and Treatment: A Global Perspective | MDPI https://www.mdpi.com/2079-6382/12/7/1141?utm_source=chatgpt.com (accessed Mar 19, 2026).
[4] Prevalence of Clostridioides difficile contamination in healthcare and non-healthcare environments: a global systematic review and meta-analysis | International Health | Oxford Academic https://academic.oup.com/inthealth/article/18/2/154/8299902?login=false&utm_source=chatgpt.com (accessed Mar 19, 2026).
[5] Chen, Z.; Wu, J.; Ye, X.; Jin, J.; Zhang, W. Global Burden, Trends, and Inequalities of Clostridioides Difficile Infections from 1990 to 2021 and Projections to 2040: A Systematic Analysis. Antibiotics (Basel), 2025, 14 (7), 652. https://doi.org/10.3390/antibiotics14070652.
[6] Analiza date supraveghere – Institutul Național de Sănătate Publică https://insp.gov.ro/centrul-national-de-supraveghere-si-control-al-bolilor-transmisibile-cnscbt/analiza-date-supraveghere/ (accessed Mar 26, 2026).
[7] Gorbach, S. L. John G. Bartlett: Contributions to the Discovery of Clostridium Difficile Antibiotic-Associated Diarrhea. Clin Infect Dis, 2014, 59 Suppl 2, S66-70. https://doi.org/10.1093/cid/ciu419.
[8] McDonald, L. C.; Gerding, D. N.; Johnson, S.; Bakken, J. S.; Carroll, K. C.; Coffin, S. E.; Dubberke, E. R.; Garey, K. W.; Gould, C. V.; Kelly, C.; et al. Clinical Practice Guidelines for Clostridium
