Creșterea prevalenței bolilor cronice și utilizarea concomitentă a mai multor medicamente determină o probabilitate tot mai mare de apariție a interacțiunilor medicamentoase în practica stomatologică.[1] Pacienții care se prezintă în cabinet pot urma tratamente cu anticoagulante, antiagregante plachetare, antihipertensive, antidepresive, antidiabetice sau alte medicamente care pot interacționa cu substanțele utilizate sau prescrise de medicul stomatolog. Dintre medicamentele frecvent utilizate în practica stomatologică, anestezicele locale, antiinflamatoarele nesteroidiene, antibioticele și antifungicele prezintă o relevanță deosebită din perspectiva potențialelor interacțiuni medicamentoase. În acest context, cunoașterea tratamentului curent și realizarea unei anamneze medicamentoase complete, alături de evaluarea individuală a pacientului și colaborarea dintre medicul stomatolog, farmacist și medicul curant, sunt esențiale pentru prevenirea reacțiilor adverse și alegerea unei conduite terapeutice sigure.
Interacțiuni medicamentoase relevante în practica stomatologică
Printre medicamentele utilizate frecvent în stomatologie se numără anestezicele locale, analgezicele, antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), antibioticele și antifungicele. Interacțiunile acestora cu tratamentul cronic al pacientului pot influența atât eficacitatea terapiei, cât și siguranța intervenției stomatologice.[1] Importanța clinică a unei interacțiuni depinde de medicamentele asociate, dozele administrate, durata tratamentului și particularitățile individuale ale pacientului. Prezența bolilor cronice, afectarea funcției renale sau hepatice și utilizarea concomitentă a mai multor medicamente pot crește riscul apariției unor efecte nedorite.
Anestezicele locale asociate cu vasoconstrictoare necesită o atenție particulară. Adrenalina (epinefrina), utilizată pentru prelungirea efectului anestezic și reducerea sângerării locale, poate produce efecte cardiovasculare.[2,3] Asocierea acesteia cu beta-blocante neselective, precum propranololul, poate favoriza creșterea tensiunii arteriale și apariția bradicardiei reflexe. De asemenea, este necesară prudență la pacienții care utilizează anumite medicamente cu acțiune asupra sistemului adrenergic, inclusiv unele antidepresive. În aceste situații, trebuie utilizată cea mai mică doză eficientă de vasoconstrictor, iar administrarea intravasculară accidentală trebuie evitată.
Înaintea efectuării anesteziei locale este importantă identificarea exactă a tratamentului cardiovascular al pacientului. Prezența unei afecțiuni cardiovasculare sau administrarea unui medicament antihipertensiv nu reprezintă automat o contraindicație pentru utilizarea unui anestezic cu vasoconstrictor, însă impune evaluarea individuală a raportului beneficiu-risc. Administrarea lentă a soluției anestezice și monitorizarea stării generale a pacientului contribuie la reducerea probabilității reacțiilor sistemice.[2,3]
AINS, precum ibuprofenul sau naproxenul, sunt utilizate frecvent pentru controlul durerii dentare. Deși sunt eficiente, acestea prezintă interacțiuni importante cu numeroase tratamente cronice. Asocierea cu anticoagulante orale, precum warfarina, apixabanul sau rivaroxabanul, poate crește riscul hemoragic. Un risc suplimentar poate exista și în asocierea cu medicamente antiagregante, precum acidul acetilsalicilic sau clopidogrelul.[4,5]
În plus, AINS pot diminua efectul unor medicamente antihipertensive și pot influența funcția renală, în special la pacienții tratați concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, sartani și diuretice. Asocierea AINS cu inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei poate crește, de asemenea, riscul de sângerare gastrointestinală. O atenție suplimentară este necesară la pacienții care utilizează corticosteroizi sistemici, deoarece administrarea concomitentă cu AINS poate amplifica riscul de reacții adverse gastrointestinale.[5]
În practica stomatologică, tratamentul cu AINS este în general de scurtă durată. Cu toate acestea, chiar și în cazul unui tratament temporar trebuie evaluate bolile asociate și medicația pacientului. Trebuie evitată, de asemenea, asocierea nejustificată a două antiinflamatoare nesteroidiene. Pacientul poate utiliza deja un AINS în automedicație pentru durerea dentară înainte de prezentarea la medic și poate continua administrarea acestuia concomitent cu medicamentul nou prescris.[1,5]
Paracetamolul reprezintă o alternativă importantă în anumite situații în care AINS sunt contraindicate și poate fi utilizat, atunci când este adecvat, și în asociere cu acestea. Trebuie însă respectată doza totală zilnică și evaluate eventualele afecțiuni hepatice. Un risc particular îl reprezintă administrarea simultană a mai multor preparate care conțin paracetamol. Pacientul poate utiliza medicamente diferite fără să cunoască faptul că acestea conțin aceeași substanță activă, ceea ce poate favoriza supradozajul accidental. Consilierea pacientului privind compoziția și modul de administrare a produselor utilizate este, prin urmare, importantă.[4]
Antibioticele prescrise în stomatologie pot fi, la rândul lor, implicate în interacțiuni cu relevanță clinică. Un exemplu important îl constituie asocierea metronidazolului cu warfarina, care poate intensifica efectul anticoagulant și poate crește riscul de sângerare. Unele antibiotice macrolide pot interacționa cu medicamente metabolizate prin intermediul enzimelor citocromului P450, ceea ce poate determina creșterea concentrațiilor plasmatice ale acestora. În consecință, înaintea prescrierii unui antibiotic trebuie verificată schema terapeutică completă a pacientului și evaluată necesitatea reală a antibioterapiei.[1,5]
Utilizarea antibioticelor trebuie analizată și din perspectiva rezistenței antimicrobiene. Antibioterapia nu trebuie să substituie tratamentul stomatologic etiologic atunci când sursa infecției poate fi tratată local. Prescrierea inutilă a antibioticelor expune pacientul la reacții adverse și interacțiuni medicamentoase fără un beneficiu terapeutic justificat și contribuie, în același timp, la selecția microorganismelor rezistente. Alegerea antibioticului trebuie să țină cont de tabloul clinic, antecedentele alergice și tratamentul concomitent.[5]
Antifungicele azolice, utilizate pentru tratamentul unor infecții fungice orale, pot inhiba metabolizarea mai multor medicamente. Interacțiuni semnificative pot apărea cu anticoagulantele și cu anumite statine, existând posibilitatea creșterii concentrației plasmatice și a toxicității medicamentului administrat concomitent. Riscul diferă în funcție de antifungicul utilizat, de calea sa de administrare și de celelalte medicamente administrate pacientului. Din acest motiv, alegerea unui antifungic trebuie precedată de verificarea schemei terapeutice, în special la pacienții cu tratamente cronice complexe.[1]
O atenție specială trebuie acordată pacientului aflat sub tratament anticoagulant sau antiagregant. Înaintea unei proceduri stomatologice cu risc de sângerare trebuie evaluate atât tratamentul administrat, cât și caracteristicile intervenției. Întreruperea sau modificarea nejustificată a tratamentului antitrombotic poate expune pacientul unui risc tromboembolic. Prin urmare, orice modificare a unei terapii cronice trebuie realizată în mod justificat și, atunci când situația o impune, în colaborare cu medicul care supraveghează pacientul.
Pacientul cu diabet zaharat reprezintă o altă situație care necesită atenție. Programarea procedurilor stomatologice, alimentația și modificarea temporară a aportului alimentar după anumite intervenții pot influența controlul glicemic. Medicul stomatolog trebuie să cunoască tratamentul antidiabetic al pacientului și să ia în considerare posibilitatea apariției hipoglicemiei, în special atunci când procedura interferează cu programul obișnuit al meselor.
O categorie care necesită o atenție deosebită este reprezentată de pacienții vârstnici și polimedicați. Odată cu creșterea numărului de medicamente administrate concomitent, crește și probabilitatea interacțiunilor. În plus, modificările fiziologice asociate înaintării în vârstă pot influența absorbția, distribuția, metabolizarea și eliminarea medicamentelor. Reducerea funcției renale sau hepatice poate determina prelungirea efectului unor substanțe active și poate crește susceptibilitatea la reacții adverse.[1]
Anamneza stomatologică trebuie să includă nu numai afecțiunile pacientului, ci și denumirea medicamentelor utilizate, dozele și frecvența administrării. Este util ca pacientul să prezinte lista actualizată a tratamentului, mai ales atunci când urmează o schemă terapeutică complexă. Medicul stomatolog trebuie informat și despre modificările recente ale tratamentului, deoarece introducerea sau întreruperea unui medicament poate modifica riscul asociat unei intervenții sau unei noi prescripții.[1]
Un aspect important îl reprezintă automedicația. Pacientul trebuie încurajat să informeze medicul stomatolog inclusiv despre medicamentele eliberate fără prescripție medicală, suplimentele alimentare și produsele pe bază de plante utilizate. Acestea sunt uneori omise în timpul anamnezei deoarece pacientul nu le consideră medicamente propriu-zise. Cu toate acestea, anumite produse pot influența efectul tratamentului prescris sau pot contribui la apariția unor reacții adverse.[1]
Prevenirea interacțiunilor medicamentoase începe prin realizarea unei anamneze medicamentoase complete și actualizate. Nu este suficientă doar identificarea existenței unui tratament cronic; trebuie cunoscute, pe cât posibil, substanța activă, doza, frecvența administrării și indicația terapeutică. Aceste informații permit identificarea pacienților cu risc crescut și adaptarea tratamentului stomatologic la particularitățile acestora.[1,5]
Colaborarea dintre medicul stomatolog și farmacist poate contribui semnificativ la prevenirea problemelor asociate terapiei. Farmacistul poate identifica potențiale interacțiuni în momentul eliberării prescripției, poate verifica dozele și poate consilia pacientul privind administrarea corectă. De asemenea, poate identifica duplicările terapeutice și poate atrage atenția asupra asocierii tratamentului prescris cu medicamente utilizate în automedicație.[1]
În situațiile cu risc crescut, comunicarea interdisciplinară cu medicul care supraveghează tratamentul cronic al pacientului poate facilita alegerea celei mai sigure conduite terapeutice. Această colaborare este deosebit de importantă în cazul pacienților cu boli cardiovasculare, diabet zaharat, afectare renală sau hepatică și al celor care utilizează anticoagulante ori scheme terapeutice complexe.[5]
Concluzii
Interacțiunile medicamentoase reprezintă un aspect important al siguranței pacientului în practica stomatologică. Anestezicele locale cu vasoconstrictor, AINS, antibioticele și antifungicele pot interacționa cu tratamente utilizate frecvent pentru afecțiuni cronice, iar consecințele pot varia de la diminuarea eficacității terapeutice până la creșterea riscului hemoragic, cardiovascular sau a toxicității medicamentoase.[1]
Prevenirea acestor situații presupune efectuarea unei anamneze medicamentoase complete, evaluarea individuală a raportului beneficiu-risc și prescrierea rațională a medicamentelor. Relevanța clinică a unei interacțiuni trebuie evaluată în funcție de dozele utilizate, durata tratamentului, vârsta pacientului, patologiile asociate și funcția renală sau hepatică. O atenție particulară trebuie acordată pacientului vârstnic și polimedicat.[4]
Totodată, colaborarea dintre medicul stomatolog, farmacist și medicul curant constituie un element important pentru identificarea precoce a interacțiunilor medicamentoase. Informarea pacientului cu privire la tratamentul administrat, evitarea automedicației necorespunzătoare și verificarea atentă a schemei terapeutice pot contribui la prevenirea reacțiilor adverse și la asigurarea unei terapii stomatologice eficiente și sigure.
Bibliografie:
- Specialist Pharmacy Service (SPS). Medicines in dentistry: resources to support clinical decisions. NHS Specialist Pharmacy Service; 2026. Sursa NHS SPS.
- Specialist Pharmacy Service (SPS). Managing interactions with local anaesthetics in dentistry. NHS Specialist Pharmacy Service; 2025. Sursa NHS SPS.
- Specialist Pharmacy Service (SPS). Considering interactions with local anaesthetics in dentistry. NHS Specialist Pharmacy Service; actualizat 6 ianuarie 2025. Sursa NHS SPS.
- American Dental Association (ADA). New ADA guideline recommends NSAIDs to manage dental pain in adults, adolescents. American Dental Association; 2024. Ghidul recomandă AINS, singure sau în asociere cu paracetamol, ca tratament de primă linie pentru durerea dentară acută. American Dental Association.
- Specialist Pharmacy Service (SPS). Interactions – medicines advice. NHS Specialist Pharmacy Service; 2024–2026. Resursa include recomandări actualizate privind interacțiunile anticoagulantelor orale directe, metotrexatului și anestezicelor locale utilizate în stomatologie. NHS SPS – Interactions.
