Lombalgia în sarcină – cauze, prevalență și rolul esențial al kinetoterapiei ghidate

  • Dr. Simona Teodora Cercel

    Medic specialist Medicină fizică și de Reabilitare, Kineto Consult, Centrul Mama și Copilul

    Toate articolele autorului
  • Publicat la data de 27-03-2026

    Lombalgia reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de disconfort în timpul sarcinii. Modificările hormonale, biomecanice și posturale ale sarcinii conduc la suprasolicitarea structurilor musculo-ligamentare ale coloanei lombare și bazinului. Uterul aflat în creștere deplasează centrul de greutate anterior, accentuând lordoza lombară și generând tensiune suplimentară pe musculatura paravertebrală. În paralel, hormonul relaxină determină laxitate ligamentară pentru a facilita nașterea, dar această flexibilitate crescută poate destabiliza articulațiile pelviene și lombare, contribuind la apariția durerii. Modificările de aliniament postural, diminuarea tonusului musculaturii abdominale și adaptarile aparute in mers completează tabloul etiologic.

    Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), lombalgia reprezintă principala cauză de dizabilitate la nivel global, afectând în 2020 peste 619 milioane de persoane, prevalența fiind mai mare la femei decât la bărbați. Deși datele OMS includ populația generală, nu exclusiv gravide, ele subliniază importanța recunoașterii precoce a durerii lombare și instituirea intervențiilor de reabilitare, recomandate în toate stadiile durerii, pentru optimizarea funcției și prevenirea cronicizării. În cazul sarcinii, incidența crescută se explică prin suprapunerea mecanismelor generale de apariție a lombalgiei cu particularitățile biomecanice și hormonale ale perioadei gestaționale.

    Kinetoterapia în sarcină – intervenție sigură și eficientă
    Exercițiul fizic prenatal supravegheat, adaptat vârstei gestaționale și particularităților fiecărei paciente, reprezintă metoda terapeutică cu cel mai consistent suport științific în reducerea durerii lombare din sarcină. Programele de exerciții terapeutice sunt eficiente în diminuarea durerii si îmbunătățirea funcționalității la femeile insarcinate care au durere lombara, constituind o recomandare bazată pe dovezi pentru tratarea durerilor lombopelvine asociate sarcinii.
    Exercițiile fizice sunt considerate sigure in sarcina, cu conditia individualizarii programului in functie de particularitatile clinice ale gravidei, sub recomandare si supravegherea medicului specialist in recuperare medicala, precum si cu monitorizare si ghidaj adecvat din partea kinetoterapeutului. Mișcarea favorizează stabilitatea lombopelvină prin activarea musculaturii profunde, optimizează postura și reduce tensiunea ligamentară. Totodată, crește mobilitatea controlată, stimulează circulația și reduce rigiditatea segmentelor solicitate. Exerciții precum mobilizările pelvine, activarea transversului abdominal, întărirea musculaturii gluteale și exercițiile pentru flexibilitatea coloanei se numără printre cele mai folosite în programele personalizate de reabilitare.

    Rolul medicului de medicină fizică și reabilitare

    Consultul de specialitate este esențial pentru evaluarea completă a pacientei: identificarea tipului de durere, excluderea patologiei severe, evaluarea posturii, a controlului muscular și a factorilor agravanți. Medicul de reabilitare stabilește un program personalizat, sigur și progresiv, evitând exercițiile contraindicate și adaptând intensitatea în funcție de trimestru și simptomatologie.
    OMS subliniază că reabilitarea joacă un rol central în toate formele de lombalgie, ajutând pacienții să își îmbunătățească funcția și să își reia activitățile zilnice în siguranță. În sarcină, acest rol devine cu atât mai important cu cât terapia trebuie să fie non-farmacologică, sigură pentru mamă și făt și orientată spre prevenirea cronicizării.

    Concluzie
    Lombalgia în sarcină este frecventă și multifactorială, însă poate fi gestionată eficient prin intervenții non-farmacologice, în special prin kinetoterapie ghidată. Rolul medicului de medicină fizică și reabilitare si al kinetoterapeutului devine fundamental pentru evaluare, educație, prevenție și tratament, oferind gravidei un parcurs terapeutic sigur și personalizat.

    Dr. Simona Teodora Cercel

    Medic specialist Medicină fizică și de Reabilitare, Kineto Consult, Centrul Mama și Copilul

    Dă share la acest articol

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.