Interviu realizat cu Doamna Prof. Univ. Dr. Elena Rezuș, UMF „Grigore T. Popa” din Iași, Preşedinte al Societății Române de Reumatologie
Stimată Doamnă Prof. Univ. Dr. Elena Rezuș, Congresul Național de Reumatologie va avea loc în perioada 25-27 Septembrie 2025 la Sibiu. Care vor fi principalele obiective științifice, educaționale și clinice ce urmează a fi prezentate în cadrul Congresului?
Congresul Național de Reumatologie reprezintă pentru profesioniștii din domeniul reumatologiei un eveniment important, atât din punct de vedere științific, educațional, cât și din punct de vedere social. Cu această ocazie sunt discutate cele mai importante progrese în diagnosticul și tratamentul bolilor reumatismale, ghiduri internaționale actualizate, precum și perspective din domeniul cercetării medicale. Concomitent, reumatologii din țară și din străinătate au ocazia să se cunoască și să își împărtășească experiența personală din practica clinică, ajutându-ne să ne îmbogățim perspectiva profesională și să devenim mai performanți în îngrijirea pacientului reumatic.
Ce noutăți există în diagnosticul și tratamentul lupusului eritematos sistemic?
Lupusul eritematos sistemic a fost și rămâne pentru reumatolog o mare provocare prin modul cameleonic de prezentare și prin evoluția potențial severă a acestei boli. Introducerea precoce a terapiei biologice (Anifrolumab, Belimumab), lucru susținut de ghidurile de practică EULAR, are un efect pozitiv asupra prognosticului acestor pacienți, cu creșterea calității vieții și îmbunătățirea marcată a speranței de viață. Anul acesta, experiența practică acumulată în utilizarea terapiei biologice confirmă datele teoretice publicate anterior.
Care sunt mecanismele fiziopatologice implicate în scleroza sistemică și impactul acestora asupra terapiei antifibrotice moderne?
Scleroza sistemică este o afecțiune autoimună care implică mecanisme fiziopatologice complexe, în ultimii ani înregistrându-se progrese importante în identificarea elementelor cheie implicate în apariția și progresia bolii. Scleroza sistemică apare la un individ susceptibil (teren genetic, expunerea la factori de mediu precum siliciu, hidrocarburi etc.), la care apare un factor trigger (virusuri precum EBV, CMV, Parvo B19, Mimiviridae, Picornaviridae etc.).
În acest context, apare perturbarea toleranței imune, cu implicarea limfocitelor T și B, precum și activarea sistemului imun înnăscut (PAMPs având un rol important). Secvențele patogenice ulterioare cuprind anomalii vasculare (proliferare fibro-intimală a vaselor mici, vasospasm și ischemie consecutivă), anomalii imunologice (activare limfocitară, secreția de citokine și autoanticorpi) și apariția fibrozei (fibroblaștii se transformă în miofibroblaști, sintetizează în exces colagen și determină acumulare excesivă de DAMPs, care întrețin acest cerc vicios).
Fibroza afectează diverse organe și țesuturi: piele, plămân, cord, tub digestiv – determinând tabloul clinic specific. Terapia antifibrotică este un pas foarte important în frânarea procesului de fibroză, prin inhibarea kinazelor cu rol central în acest proces: PDGFR, FGFR, VEGFR, CSF1R și Lck. Această terapie reprezintă o verigă foarte importantă în tratamentul afectării interstițiale pulmonare la pacientul cu scleroză sistemică, afectare care reprezintă în continuare prima cauză de deces la acești pacienți.
Care sunt sistemele imunologice incluse în patogeneza artritei psoriazice și țintele actuale ale terapiilor biologice?
Artrita psoriazică este o afecțiune autoimună cu potențial distructiv înalt și cu o invaliditate consecutivă marcată, pentru care terapia biologică a reprezentat o mare schimbare de paradigmă pentru calitatea vieții acestor pacienți. Pe un teren genetic predispus (HLA, genele ce codifică IL-12, IL-23 etc.), activarea sistemului imun înnăscut (activarea celulelor dendritice, macrofagelor, celulelor NK), precum și a sistemului imun dobândit (în special limfocitele T CD4+), determină secreția de citokine inflamatorii cu rol patogenic: IL-17, IL-12/23, TNF-alfa etc.
Aceste citokine reprezintă ținte terapeutice, blocarea lor prin terapii biologice și terapii țintite sintetice (ts) având un efect spectaculos în ameliorarea afectării cutanate și osteoarticulare la acești pacienți.
Care este rolul testelor ANCA (anticorpi antineutrofili citoplasmatici) p-ANCA și c-ANCA în diagnosticul vasculitelor?
Testarea anticorpilor anticitoplasma neutrofilelor (ANCA – Antineutrophil Cytoplasmic Antibody) are un rol central în diagnosticul vasculitelor ANCA -pozitive: granulomatoza cu poliangeită (GPA), poliangeita microscopică (MPA) și poliangeita granulomatoasă eozinofilică (EGPA).
Ghidul Kidney Disease: Improving Global Outcomes (KDIGO) 2024 recomandă testarea anticorpilor anti-MPO și anti-PR3 folosind metode imunoenzimatice performante, dat fiind superioritatea sensibilității și specificității acestor teste comparativ cu imunofluorescența.
Interpretarea rezultatelor trebuie însă făcută cu prudență și în context clinic, dat fiind faptul că acești anticorpi pot fi fals pozitivi în anumite condiții (infecții, vasculită indusă de droguri), iar absența lor nu exclude vasculita (există o minoritate de pacienți seronegativi).
Un alt aspect este cel legat de utilitatea determinării seriate a titrului ANCA pentru monitorizarea evoluției bolii, element important în adaptarea conduitei terapeutice în context clinic.
