Mucocelul oral la copil: o entitate benignă cu implicații clinice interdisciplinare

Abstract: Mucocelul oral reprezintă o leziune benignă frecventă a mucoasei orale, întâlnită cu precădere în populația pediatrică. Este o leziune chistică determinată de acumularea de mucus, apărută în urma extravazării sau retenției salivei, secundară traumatismelor locale sau obstrucției canalelor glandelor salivare minore. Datorită distribuției difuze a glandelor salivare minore la nivelul mucoasei orale, mucoasa labială inferioară reprezintă cel mai frecvent sediu de apariție în populația pediatrică. Din punct de vedere etiopatogenic, se descriu două forme principale de mucocel: forma apărută prin extravazare, predominantă la copil, și chistul de retenție. O variantă clinică particulară, determinată de localizarea la nivelul regiunii sublinguale, este denumită ranulă. Deși mucocelul este o leziune benignă și, în majoritatea cazurilor, autolimitată, formele recurente sau persistente pot necesita tratament chirurgical de excizie. Din punct de vedere clinic, mucocelul oral se manifestă ca o leziune nodulară bine delimitată, nedureroasă, fluctuentă, cu aspect translucid sau albăstrui. Diagnosticul este, în majoritatea cazurilor, clinic, iar examenul histopatologic evidențiază extravazarea mucinei asociată cu formarea de țesut de granulație în leziunile de tip extravazare. În cele mai multe situații nu este necesar un tratament imediat, fiind posibilă remiterea spontană a leziunii. Leziunile persistente sau recurente impun excizie chirurgicală completă, cu îndepărtarea glandei salivare minore implicate, pentru prevenirea recidivei. În concluzie, mucocelul oral la copil necesită o abordare multidisciplinară, care să asigure diagnosticul corect și managementul terapeutic adecvat.

1. Ce este mucocelul oral?
Mucocelul reprezintă o leziune orală frecventă, benignă, caracterizată prin formarea unei colecții de mucus la nivelul țesuturilor moi ale cavității orale[1].
Clinic, se prezintă cel mai adesea ca o formațiune chistică, nedureroasă, cu aspect translucid sau albăstrui, localizată predominant la nivelul mucoasei labiale inferioare la copii și adulți tineri[1].
Din punct de vedere etiopatogenic, mucocelul este rezultatul afectării glandelor salivare minore sau a ductelor acestora. Traumatismele locale repetate, precum mușcarea sau sugerea buzei, pot determina ruptura ductului excretor și extravazarea mucusului în țesutul conjunctiv subepitelial, mecanism care stă la baza celei mai frecvente variante–mucocelul prin extravazare[1]. Mai rar, mucocelul poate apărea prin acumularea de mucus în spatele unui duct salivar obstruat, determinând formarea unui chist de retenție mucos[1,2].

2. De ce apare mucocelul oral?
Mucocelul oral apare ca urmare a afectării glandelor salivare minore sau a ductelor excretoare ale acestora, cel mai frecvent în context traumatic. Traumatismele locale repetate, precum mușcarea buzei inferioare, obiceiurile parafuncționale (sugerea sau interpunerea buzei între arcade), precum și leziunile accidentale pot determina ruptura ductului salivar[2,3].
În forma prin extravazare, ruptura ductului permite scurgerea mucusului în țesutul conjunctiv subepitelial. Acumularea de mucină declanșează o reacție inflamatorie locală, cu formarea de țesut de granulație care delimitează colecția mucoasă, rezultând o pseudocavitate lipsită de perete epitelial propriu[3].
În cazul chistului de retenție, mecanismul patogenic este reprezentat de obstrucția ductului excretor, cu acumularea progresivă a secreției salivare și dilatarea acestuia, formându-se o cavitate delimitată de epiteliu[3].
Incidența crescută a mucocelului la copil este explicată prin frecvența traumatismelor locale și prin susceptibilitatea crescută a ductelor glandelor salivare minore la lezare[3].

3. Diagnostic clinic
Diagnosticul mucocelului oral este, în majoritatea cazurilor, unul clinic, bazat pe anamneză și pe caracteristicile morfologice ale leziunii[4,5].
a) Anamneză[4,5]
• istoric de traumatism local (mușcarea buzei, obiceiuri parafuncționale)
• debut progresiv
• episoade de rupere spontană și reapariție
• absența durerii în majoritatea cazurilor
b) Examen clinic obiectiv[4,5]
Leziunea se caracterizează prin:
• nodul bine delimitat
• consistență moale, fluctuentă
• dimensiuni variabile (câțiva mm – 1–2 cm)
• suprafață mucoasă intactă
• colorație translucidă sau albăstruie
• localizare predominantă la nivelul mucoasei labiale inferioare
În cazul ranulei, se observă o tumefacție la nivelul planșeului bucal, care poate determina ridicarea limbii.
c) Investigații paraclinice[4,5]
În formele tipice, investigațiile suplimentare nu sunt necesare.
Examenul histopatologic este indicat în:
• leziuni atipice
• forme persistente sau recurente
• suspiciune de altă patologie
d) Examen histopatologic[4,5]
• forma prin extravazare: acumulare de mucină în țesut conjunctiv, înconjurată de țesut de granulație, fără perete epitelial
• chistul de retenție: cavitate delimitată de epiteliu ductal

4. Mucocelul oral se poate complica? Cum?
În majoritatea cazurilor, mucocelul oral are evoluție benignă și autolimitată. Totuși, în anumite situații pot apărea complicații sau implicații clinice relevante[6].
a) Recidiva[6-8]
• cea mai frecventă complicație
• apare în special după drenaj spontan sau excizie incompletă
• riscul este crescut dacă glanda salivară minoră implicată nu este îndepărtată
b) Suprainfectarea[6-8]
• rar întâlnită
• poate apărea după traumatism repetat sau rupere spontană
• se manifestă prin durere, eritem local, eventual secreție purulentă
c) Complicații funcționale[7,8]
Mai ales în cazul leziunilor voluminoase sau al ranulei:
• dificultăți la masticație
• disconfort la vorbire
• interferență cu deglutiția
• ridicarea limbii în cazul localizării sublinguale
d) Ranula plunging[9]
În cazuri rare, ranula poate diseca planurile anatomice și se poate extinde cervical (ranula plunging), determinând tumefacție submandibulară sau cervicală, necesitând evaluare chirurgicală complexă.

5. Diagnosticul diferențial[10]
Diagnosticul diferențial al mucocelului oral trebuie realizat în special în cazul leziunilor atipice, persistente sau cu caracteristici clinice neobișnuite[10].
Principalele entități care trebuie avute în vedere sunt:
a) Fibromul traumatic[11]
• leziune fermă
• culoare similară mucoasei
• nu prezintă fluctuență
• fără episoade de rupere spontană
b) Hemangiomul sau malformațiile vasculare[12]
• colorație violacee
• posibil semn de albire la presiune (diascopie pozitivă)
• pot prezenta pulsații
c) Lipomul[13]
• consistență moale, dar mai profundă
• culoare gălbuie
• evoluție lent progresivă
d) Chistul dermoid (în localizarea sublinguală)[14]
• consistență mai fermă
• localizare mediană
• creștere lentă
• nu prezintă variații de volum
e) Tumori benigne ale glandelor salivare minore[15]
• consistență mai fermă
• creștere progresivă
• lipsa fluctuațiilor de volum
În cazul ranulei, diagnosticul diferențial trebuie realizat cu chisturile dermoide, malformațiile limfatice și alte formațiuni chistice ale planșeului bucal.

6. Management terapeutic[16,17]
Managementul mucocelului oral la pacientul pediatric depinde de dimensiunea leziunii, durata de evoluție, simptomatologie și de impactul funcțional sau estetic. În majoritatea cazurilor, conduita este conservatoare, însă formele persistente sau recurente necesită intervenție chirurgicală.
a) Măsuri generale[16,17]
În cazul leziunilor mici, recente și asimptomatice, se poate adopta o atitudine expectativă, având în vedere posibilitatea remisiei spontane.
Se recomandă:
• evitarea traumatismelor repetate (mușcarea buzei, obiceiuri parafuncționale)
• monitorizare clinică periodică
• educarea pacientului și a aparținătorilor
Remisia spontană este posibilă în special în cazul mucocelului prin extravazare de mici dimensiuni.
b) Indicația chirurgicală[16,17]
Tratamentul chirurgical este indicat în următoarele situații:
• persistența leziunii peste 2–3 săptămâni
• recidivă după rupere spontană
• creștere progresivă
• disconfort funcțional
• ranulă voluminoasă
Intervenția constă în excizia completă a leziunii, împreună cu glanda salivară minoră implicată, pentru a reduce riscul de recurență.
c) Tehnici terapeutice[16,17]
Excizia chirurgicală clasică, realizată sub anestezie locală, reprezintă metoda standard de tratament. Este esențială îndepărtarea completă a țesutului afectat și a glandei implicate.
În anumite cazuri pot fi utilizate metode alternative:
• marsupializarea (mai ales în cazul ranulei)
• excizia cu laser CO₂
• microchirurgie
În cazul ranulei de tip plunging, poate fi necesară abordare chirurgicală extinsă, cu evaluare interdisciplinară.
d) Prevenirea recidivei[16,17]
Recidiva este principala complicație postoperatorie și apare cel mai frecvent în cazul exciziei incomplete.
Pentru prevenirea acesteia sunt importante:
• excizia completă a glandei salivare implicate
• hemostază adecvată
• sutură corectă a planurilor anatomice
• monitorizare postoperatorie

7. Evoluție și prognostic[18]
Mucocelul oral are, în majoritatea cazurilor, o evoluție benignă și un prognostic favorabil. Leziunile de mici dimensiuni pot prezenta remisie spontană, în special în forma prin extravazare[18].
a) Evoluție[18]
• creștere lent progresivă
• posibilitate de rupere spontană și reumplere
• recidivă în cazul exciziei incomplete
• rareori complicații infecțioase
În cazul ranulei, evoluția poate fi influențată de dimensiunea leziunii și de extensia acesteia în spațiul sublingual sau cervical.
b) Prognostic[18]
• excelent în majoritatea cazurilor
• fără potențial de transformare malignă
• rată redusă de recidivă după excizie completă
• recuperare rapidă postoperator
Prognosticul depinde în principal de tehnica chirurgicală și de îndepărtarea completă a glandei salivare implicate.

Concluzii
Mucocelul oral reprezintă una dintre cele mai frecvente leziuni benigne ale cavității orale la copil, având un diagnostic predominant clinic și o evoluție favorabilă.
Deși majoritatea cazurilor sunt autolimitate, formele persistente sau recurente impun excizie chirurgicală completă pentru prevenirea recidivei. Diferențierea corectă de alte leziuni orale este esențială pentru stabilirea conduitei terapeutice adecvate.
Managementul mucocelului oral la pacientul pediatric trebuie să fie unul interdisciplinar, integrând evaluarea stomatologică, dermatologică și pediatrică, în vederea asigurării unui diagnostic precis și a unui tratament optim.

Referințe bibliografice

1. https://www.sciencedirect.com/sdfe/pdf/download/eid/1-s2.0-S0030666521000463/first-page-pdf
2. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S0165587601005444?via=ihub
3. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK560855/
4. https://rsdjournal.org/rsd/article/view/17289/15376
5. https://www.scielo.br/j/bdj/a/rgZsKzYXNgRCSXsTGTQG9pJ/?lang=en
6. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC9645162/
7. https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S2210261223012749
8. https://journals.lww.com/jpbs/fulltext/2015/07002/oral_mucocele__review_of_literature_and_a_case.87.aspx
9. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC3303342/
10. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC10829470/
11. https://www.cureus.com/articles/127834-biting-fibroma-of-the-lower-lip-a-case-report-and-literature-review-on-an-irritation-fibroma-occurring-at-the-traumatic-site-of-a-tooth-bite#!/
12. https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S1748681511004967
13. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28953145/
14. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7452625/
15. https://pocketdentistry.com/benign-tumors-cysts-and-tumor-like-conditions-of-the-salivary-glands/
16. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC5086369/
17. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8061660/
18. https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC4606697/