„Ne dorim ca ediția din acest an a Congresului SRIM să fie mai concentrată și mai eficientă. Am gândit un program condensat, dar care include microcursuri atât pentru medici, cât și pentru tehnicieni.“

Author

Publicat la data de 25-09-2025

Interviu realizat împreună cu Conf. Univ. Dr. Radu Octavian Baz, Președinte SRIM

Perioada 2024-2025 a fost una extrem de plină pentru membrii SRIM dar, cu permisiunea dumneavoastră, din economie de timp și spațiu, ne vom referi la câteva evenimente mai importante. Primul ar fi Congresul European de Radiologie Pediatrică, pe care vă rugăm să îl treceți în revistă cu cele mai importante concluzii.
Congresul European de Radiologie Pediatrică, desfășurat în acest an la București, a adus în discuție teme de mare actualitate pentru imagistica adresată copilului. S-a pus accent pe reducerea expunerii la radiații, prin tehnologii optimizate și imagistică non-invazivă, dar și pe standardizarea protocoalelor la nivel european. Un capitol aparte a fost dedicat inteligenței artificiale, văzută ca un sprijin real pentru medic, capabil să crească acuratețea diagnosticului. Totodată, s-a subliniat nevoia de colaborare interdisciplinară între radiologi, pediatri și chirurgi pediatri, pentru o abordare completă a pacientului copil.

Al doilea eveniment major, organizat de SRIM alături de Societățile Franceză și Germană de Radiologie și cu sprijinul Universității „Ovidius” din Constanța, a fost Școala de Vară. Care dintre rezultatele acestei reuniuni apreciați că merită menționate?
Școala de Vară de Radiologie din acest an a fost una dintre cele mai reușite ediții. Au fost abordate în special patologia toraco-pulmonară și cea hepato-biliară, cu accent pe rolul tehnicilor moderne în diagnosticul precoce. Totodată, a fost evidențiat rolul radiologiei intervenționale în tratamente minim invazive, care schimbă modul de raportare la pacient. Prezentările despre inteligența artificială au arătat că aceasta poate eficientiza semnificativ munca medicului, fără a o substitui. Dincolo de conținut, evenimentul a consolidat relațiile internaționale și a oferit tinerilor medici ocazia de a învăța direct de la experți de renume.

Urmează principalul eveniment al SRIM în 2025, ediția cu numărul 28 a Congresului anual, pe care ati anunțat-o ca fiind bazată pe un nou concept. În ce constă acesta și care sunt beneficiile lui pentru membrii Societății ce o reprezentați?
Ne dorim ca ediția din acest an a Congresului SRIM să fie mai concentrată și mai eficientă. Am gândit un program condensat, dar care include microcursuri atât pentru medici, cât și pentru tehnicieni. De asemenea, vom organiza sesiuni și mese rotunde susținute de grupurile partenere: imagistică cardiovasculară, abdominală și gastrointestinală, radiologie pediatrică, imagistica sânului, ș.a.m.d. O mare satisfacție ne aduce prezența unor invitați internaționali de prestigiu din Franța, Germania, Italia, Austria, Spania, SUA și Israel, care vin cu o experiență bogata direct la București și astfel vor crește calitatea manifestării. Beneficiul pentru membrii noștri este clar: acces rapid la informații de vârf într-un cadru interactiv și interdisciplinar.

Congresul va fi precedat, la fel ca în ultimii doi ani, de un curs al programului ESOR Visiting Professorship, organizat și de această dată în parteneriat cu Societatea Europeană de Radiologie (ESR). Având în vedere și evenimentele amintite anterior, apreciați că se poate vorbi despre o mai strânsă colaborare între SRIM și organizațiile echivalente de nivel european?
Cu siguranță, da. Parteneriatul cu ESR, prin programul ESOR Visiting Professorship, confirmă integrarea noastră în familia europeană a Radiologiei. Reamintesc că este al 3-lea an consecutiv când organizăm acest curs în deschiderea Congresului SRIM și ne dorim ca aceasta să devină o tradiție. În plus, am consolidat colaborările cu Societățile Germană și Franceză de Radiologie, prin proiecte educaționale comune. Un pas important îl reprezintă și schimburile de rezidenți cu Societățile din Ungaria și Republica Moldova, prin programe care le oferă tinerilor medici experiență internațională și șansa de a lucra în echipe multidisciplinare europene. Toate aceste inițiative arată că SRIM este un partener activ și respectat pe scena radiologiei internaționale.

Merită menționată, ca o componentă importantă a lucrărilor Congresului și sesiunea dedicată operatorilor și tehnicienilor din Imagistica Medicală, profesioniști care contribuie esențial la succesul specialiștilor dumneavoastră. Fără îndoială că aceștia au nevoie de tot sprijinul SRIM pentru perfecționare și pentru continua adaptare la noutățile tehnice în cea mai dinamică specialitate medicală.
Tehnicienii din Imagista Medicală au un rol esențial. Radiologia nu poate exista fără profesionalismul și implicarea acestora. Ei sunt primii care interacționează cu pacientul și cei care asigură calitatea imaginilor pe care le interpretăm. Sesiunea dedicată lor în cadrul Congresului este o dovadă de respect și în același timp, o oportunitate de perfecționare și adaptare la noile tehnologii.

Ați anunțat, deasemenea, o nouă sesiune a examenului EDiR, care se va organiza în cadrul lucrărilor Congresului, inițiativă ce a debutat cu mult succes anul trecut. Am aprecia câteva cuvinte despre sesiunile de pregatire preliminară în vederea examenului, cu unele adăugiri privind și experiențele interactive oferite de o nouă ediție escape room.
După succesul debutului de anul trecut, ne bucurăm să putem organiza din nou examenul EDiR în România. Pregătirea include cursuri speciale, sesiuni interactive și simulări de examen. În plus, păstrăm componenta inovativă – escape room medical – unde participanții rezolvă cazuri imagistice într-un cadru competitiv și educativ. Este o experiență care îmbină învățarea cu spiritul de echipă și cu distracția.

Cu mulțumiri pentru bunăvoința de a ne acorda acest interviu, vă rugăm să încheiați adresându-vă direct membrilor SRIM, care vor participa fizic la lucrari, sau vor fi alături de dumneavoastră din unitățile medicale unde activează.
Dragi colegi, vă așteptăm cu drag la Congresul SRIM 2025, ce se va desfășura în București. Este un eveniment pentru și despre comunitatea noastră, o ocazie de a învăța, de a colabora și de a face Radiologia românească mai vizibilă în Europa. Vă mulțumim pentru profesionalism și pentru devotamentul cu care vă desfășurați activitatea zi de zi, SRIM există pentru dumneavoastră și datorită dumneavoastră.

Conf. Univ. Dr. Radu Baz

Președintele Societății de Radiologie și Imagistică Medicală din România

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.