Obezitatea pediatrică din perspectiva medicului de Medicina Sportivă

Pediatric Obesity from the Perspective of a Sports Medicine Physician

The World Health Organization has defined obesity as one of the greatest challenges of the 21st century (1). While a number of global health risk factors have improved in recent decades (e.g., the risk of malnutrition, exposure to cigarette smoke, indoor pollution, etc.), obesity has experienced a constant increase in all population categories (2). Weight gain is no longer considered just a quantitative change but a complex alteration of health status, based on a state of chronic inflammation, which has organic consequences (musculoskeletal, respiratory, digestive, renal, endocrine, cardiovascular, etc.), socio-behavioral (depression, cognitive disorders, social maladjustment) and last but not least, is associated with a risk of premature death (3-7).

România ”s-a aliniat”, din păcate, acestui trend global și mai mult, avem prognozată una din cele mai mari rate de creștere a obezității pediatrice din Europa, 5,6% pe an pentru deceniul următor (creșterea anuală prognozată la adulți este de 2,1%) (8).   

În aceste condiții, nu este de mirare că profesiile medicale care relaționează cu copii (medici de familie, pediatri, medici de medicină sportivă), dar și personalul din învățământ sau din mediul sportiv au observat o schimbare abruptă în profilul fizic dar și socio-comportamental al generației tinere din țara noastră. 

Relatările personalului de la grădinițe sau școli, antrenorilor sau chiar ale unor părinți, menționează faptul că mulți dintre copii trebuie învățați în prima copilărie ”să alerge sau să cadă”, pentru că noul stil de viață caracteristic ultimelor decade nu le-a permis să facă aceste achiziții motorii tipice pentru orice copil normal.

GHIDURILE INTERNAȚIONALE

Ghidul de activitate fizică al SUA (9) susține că:

• Între 3 și 5 ani se recomandă activități fizice cât mai variate cu o medie de 3 ore pe zi, incluzând aici efortul ușor, moderat și intens,
• Între 6 și 17 ani este încurajată activitatea fizică moderată sau intensă pentru o durată de măcar 60 de minute pe zi.

Copiii mai mari de 6 ani trebuie să participe la trei tipuri de activitate fizică:

1. Aerobă – majoritatea celor 60 de minute zilnice trebuie să fie alocate efortului aerob moderat sau intens (minim 3 zile pe săptămână efort intens),
2. Activitate de tonifiere musculară – cel puțin 3 zile pe săptămână,
3. Activitate de susținere a sistemului osteo-articular – cel puțin 3 zile pe săptămână.

Comisia Europeană sprijină o rețea pentru Activitățile Fizice de Îmbunătățire a Sănătății la nivelul UE (10) → activitatea fizică este plăcută și benefică atunci când:

• se desfășoară zilnic,
• durează minim 60 de minute/zi,
• este diversă și distractivă,
• are intensitate moderată,
• se desfășoară acasă, la școală, în timpul liber, în vacanță,
• se efectuează cu familia, colegi, prieteni sau individual,
• se desfășoară în sală sau în aer liber, se desfășoară sub formă de joc, joc sportiv, diverse sporturi,
• devine un obicei pentru toată viața.

Poate că cele mai importante recomandări sunt cele ale Organizației Mondiale a Sănătății (11), care susțin că încă din prima copilărie ar trebui să asigurăm copiilor măcar 180 de minute de activitate fizică pe zi.

Studiile populaționale recente (12) arată însă că în 84% dintre cazuri aceste obiective nu sunt atinse (cercetarea a fost realizată în 33 de țări). Acest lucru se traduce prin faptul că, în majoritatea cazurilor, copiii noștri pleacă la drum cu un handicap pe care va fi foarte greu să-l mai recupereze la vârsta adultă. Evaluarea adolescenților a adus din păcate rezultate similare (13): 80% dintre cei evaluați nu respectau recomandările OMS privind activitatea fizică.

Deși majoritatea factorilor obezogeni sunt evidenți, e foarte dificil de stabilit care este ponderea fiecăruia în modificarea abruptă a profilului copiilor noștri. În zona euroatlantică mâncarea hipercalorică de tip fast-food a devenit accesibilă după al doilea război mondial. Totuși obezitatea pediatrică a avut o creștere intensă abia câteva decade mai târziu (14). Studiile care au încercat să lege obezitatea pediatrică strict de modificările dietetice nu au dat rezultate semnificative statistic (15,16).

Este evident că modificările comportamentale au și ele un rol major în prevalența crescută a acestei patologii a copilului. Unul din factorii de care trebuie să ținem cont în evaluare este și comportamentul parental. Interacțiunea din zona pediatrică este caracterizată de o relație de tip ”tripod” în care medicul sau persoana care evaluează copilul trebuie să se concentreze atât asupra acestuia cât și asupra aparținătorilor legali. În ultimele decade, părinții și familia nu mai petrec atât de mult timp cu copiii și încearcă să compenseze această lipsă cu oferirea de recompense financiare, culinare sau prin acces la diverse tipuri de ”ecrane”, ceea ce agravează problema socio-comportamentală a copilului (17,18).

Practic, asigurarea unui mediu de viață sănătos este crucială pentru copil de la vârsta de sugar până la adolescență (19).

SITUAȚIA DIN ROMÂNIA

La noi în țară, obezitatea infantilă este o problemă foarte serioasă. Din ce în ce mai mulți copii se confruntă cu kilograme în plus, fiind expuși sedentarismului și multiplilor stimuli ce țin de mediu: comportamentul în familie, școli, tabere, influența Tv , a rețelelor sociale și a magazinelor, anturaj, etc. Toate acestea reprezintă așa-zisul mediu obezogen, care împreună cu factorul genetic construiește un comportament de  automatism alimentar. S-a constatat că acest tipar de copii cu obezitate reacționează foarte bine la mișcare, mai ales la mișcarea practicată în grupuri (cluburi sportive), în cadru organizat, care combate eficient mâncatul emoțional, complexele copilului și problemele de relaționare, le întărește voința, autocontrolul, îi învață să-și controleze stresul și suferința. Din păcate, majoritatea tinerilor renunță la sport înaintea de vârstei de 15 ani.

Pornind de la aceasta idee, trebuie să subliniez că există o mare presiune socială, care vine dintr-un sistem neperformant, ce împinge copiii la extreme. Copiilor li se cere  să performeze de la vârste din ce în ce mai mici.

Pe de o parte copiii pot deveni obezi, neputând să facă față acestei presiuni. Ei sunt deviați foarte ușor spre mâncatul emoțional, având foarte la îndemână tot felul de alimente mai puțin sănătoase, procesate, pentru că există o inconștiență la nivel de comportament social în ceea ce privește gestionarea cerințelor și resurselor pe care le au copiii.

Pe de altă parte, în ceea ce înseamnă sportul de performanță, trebuie să nu uităm că obiectivele trebuie să fie ale copilului și nu ale adultului. În caz contrar, se poate ajunge la extremă, forțând unii copii să se încadreze în biotipul constituțional al unui sport. Astfel, pot apărea dezechilibre hormonale, modificări musculo-scheletale, urmate la vârsta adultă de infertilitate și obezitate, odată cu decondiționarea de efort.

Ca medic de Medicină Sportivă, am observat tendința în creștere de a face mișcare în cadru organizat. Familiile cu copii încearcă să îi aducă la anumite sporturi,  din dorința de a le scădea greutatea corporală și privind aceasta ca pe o oportunitate de a-i stimula să interacționeze cu alți copii, îndepărtându-i de ecrane. Acest aspect proiectează o umbră asupra talentului sportiv ca motivație de a intra în selecția primară în sport și asupra dorinței de a atinge un anumit nivel de performanță sportivă.

În activitatea practică medico-sportivă ne confruntăm cu diverse aspecte la selecția primară și secundară în sport, din ce în ce mai mulți copii prezentând indice de masă corporală mare și compoziție corporală necorespunzătoare. De asemenea, mulți copii sunt  puși în imposibilitatea efectuării testelor de efort, sau efectuarea lor se face cu mare greutate.

Aceste teste de efort (ex. testul Ruffier ) au fost alocate cu mulți ani în urmă copilului sănătos și azi ne confruntam tot mai frecvent la interpretare cu calificativul ”nesatisfăcător”.

Concluzii

Obezitatea reprezintă o amenințare asupra existenței speciei umane dar, din păcate, la nivelul societății actuale și chiar în lumea medicală nu există încă o înțelegere deplină a gravității situației. Mediul obezogen caracteristic ultimelor decade are efecte toxice asupra dezvoltării copiilor încă din primii ani de viață.

Practicarea regulată a activității fizice trebuie să devină o prioritate națională în domeniul sănătății și de aceea salutăm programul de ”Prescriere a exercițiului pentru sănătate (EPH)”, creat de Societatea Europeană de Medicină Sportivă în 2013, cu speranța că va avea rezultate notabile și în țara noastră. Disciplina în a face mișcare reprezintă o parte importantă a dezvoltării personale și copiii au imperios nevoie de aceasta.

În acest context, este necesară dezvoltarea conexiunii părinte-copil și renunțarea la a mai proiecta credințele și nevoile adultului asupra copiilor. Mai mult, intervenția asupra copilului trebuie asociată și cu o intervenție asupra adultului care îl însoțește, pentru că numai astfel îi putem crește rata de succes.

În acest moment, activitatea structurilor medico-sportive ar trebui ca, pe lângă susținerea performanței sportive, să aibă drept obiectiv prioritar dezvoltarea de programe pentru prezervarea sănătății și asigurarea longevității populației țării noastre.

REFERINȚE

1. World Obesity Federation. Taking action on childhood obesity. World Health Organization, 2018. worldobesity.org
2. GBDRF Collaborators . Global, regional, and national comparative risk assessment of 79 behavioural, environmental and occupational, and metabolic risks or clusters of risks, 1990–2015: a systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2015. Lancet. 2016;388:1659–724. 
3. Baker JL, Olsen LW, Sorensen TI. Childhood body‐mass index and the risk of coronary heart disease in adulthood. N Engl J Med. 2007;357:2329–37
4. Hagman E, Danielsson P, Brandt L, Ekbom A, Marcus C. Association between impaired fasting glycaemia in pediatric obesity and type 2 diabetes in young adulthood. Nutr Diabetes. 2016;6:e227
5. Han JC, Lawlor DA, Kimm SY. Childhood obesity. Lancet. 2010;375:1737–48.
6. Lindberg L, Persson M, Danielsson P, Hagman E, Marcus C. Obesity in childhood, socioeconomic status, and completion of 12 or more school years: a prospective cohort study. BMJ Open. 2021;11:e040432
7. Lindberg L, Danielsson P, Persson M, Marcus C, Hagman E. Association of childhood obesity with risk of early all‐cause and cause‐specific mortality: a Swedish prospective cohort study. PLoS Med. 2020;17:e1003078
8. https://www.worldobesity.org/resources/resource-library/world-obesity-atlas-2023 – accesed aug 2025.
9. https://odphp.health.gov/ Physical Activity Guidelines for Americans 2nd edition – accesed aug 2025
10. https://sport.ec.europa.eu/policies/sport-and-society/physical-activity-and-health- accesed aug 2025
11. World Health Organization . Guidelines on Physical Activity, Sedentary Behaviour and Sleep for Children Under 5 Years of Age. World Health Organization; Geneva, Switzerland: 2019.
12. Chong K.H., Suesse T., Cross P.L., Ryan S.T., Aadland E., Aoko O., Byambaa A., Carson V., Chaput J., Christian H., et al. Pooled Analysis of Physical Activity, Sedentary Behavior, and Sleep Among Children From 33 Countries. JAMA Pediatr. 2024;178:1199–1207.
13. Guthold R., Stevens G.A., Riley L.M., Bull F.C. Global trends in insufficient physical activity among adolescents: A pooled analysis of 298 population-based surveys with 1.6 million participants. Lancet Child. Adolesc. Health. 2020;4:23–35.
14. Alexy U, Sichert-Hellert W, Kersting M, et al. Pattern of long-term fat intake and BMI during childhood and adolescence–results of the DONALD Study. Int J Obes Relat Metab Disord 2004; 28: 1203–1209.
15. Stival C, Lugo A, Barone L, et al. Prevalence and Correlates of Overweight, Obesity and Physical Activity in Italian Children and Adolescents from Lombardy, Italy. Nutrients 2022; 14: 2258.
16. Sugimori H, Yoshida K, Izuno T, et al. Analysis of factors that influence body mass index from ages 3 to 6 years: A study based on the Toyama cohort study. Pediatr Int 2004; 46: 302–310
17. Vollmer RL. Parental feeding style changes the relationships between children’s food preferences and food parenting practices: The case for comprehensive food parenting interventions by pediatric healthcare professionals. J Spec Pediatr Nurs 2019; 24.
18. Schratz LM, Larkin O, Dos Santos N, et al. Caregiver Influences on Eating Behaviors in Children: An Opportunity for Preventing Obesity. Curr Atheroscler Rep 2023; 25: 1035–1045
19. Lindsay AC, Wallington SF, Lees FD, et al. Exploring How the Home Environment Influences Eating and Physical Activity Habits of Low-Income, Latino Children of Predominantly Immigrant Families: A Qualitative Study. Int J Environ Res Public Health 2018; 15: 978