Recurrent urinary tract infections (UTIs) are a major clinical problem, characterized by frequent recurrences and significant impact on quality of life. Although antibiotic therapy remains the standard in the treatment of the acute episode, its efficacy in preventing recurrences is limited, and repeated use is associated with dysbiosis, selection of resistant bacterial strains, and systemic adverse effects [1,2].
Current evidence supports the role of the intestinal and vaginal microbiota, as well as the integrity of the epithelial barrier, in the pathogenesis of recurrent UTI [3,4]. This article proposes an integrative approach, aimed not only at eradicating the pathogen, but also at correcting the underlying pathogenic mechanisms, including intestinal dysbiosis and vaginal microbiome imbalance.
Introducere
Infecțiile urinare recurente sunt definite prin ≥2 episoade în 6 luni sau ≥3 episoade în 12 luni și afectează predominant femeile. Etiologia este dominată de bacterii uropatogene, în special Escherichia coli, provenite din flora intestinală [1].
Abordarea terapeutică tradițională, bazată pe antibioterapie repetată sau profilactică, s-a dovedit insuficientă în prevenția recurențelor și este din ce în ce mai contestată în contextul creșterii rezistenței antimicrobiene și al conceptului de antibiotic stewardship [2,5].
Conceptul de „axă intestin–vezică urinară” oferă un cadru explicativ coerent, sugerând că intestinul reprezintă rezervorul principal de bacterii uropatogene și că disbioza intestinală contribuie direct la recurență [3,6].
Epidemiologie
Infecțiile urinare afectează aproximativ 50–60% dintre femei de-a lungul vieții, iar 20–30% dintre acestea dezvoltă recurențe după episodul inițial [1,6].
Prevalența ITU recurente este estimată la 15–25% dintre femeile cu antecedente de infecție urinară, cu o incidență crescută în primele luni după episodul inițial [6,7].
Distribuția este bimodală, cu incidență crescută la femeile tinere active sexual și la cele aflate în postmenopauză, unde factorii hormonali și modificările microbiomului vaginal joacă un rol determinant [7].
Escherichia coli rămâne agentul etiologic dominant, responsabil pentru majoritatea cazurilor, susținând ipoteza originii intestinale a infecției [3].
Impactul clinic este semnificativ, ITU recurente fiind una dintre principalele cauze de prescriere a antibioticelor în ambulator și asociindu-se cu scăderea calității vieții și creșterea costurilor medicale [2].
Fiziopatologie
Axa intestin–vezică urinară
Disbioza intestinală favorizează proliferarea bacteriilor uropatogene și colonizarea perineală, facilitând ascensiunea bacteriană și reinfecția [3,6].
Integritatea barierei intestinale
Creșterea permeabilității intestinale („leaky gut”) permite translocația produselor bacteriene și amplifică inflamația sistemică, influențând susceptibilitatea la infecții [4].
Microbiomul vaginal
Un microbiom vaginal dominat de Lactobacillus are efect protector, în timp ce dezechilibrul acestuia crește riscul de ITU recurente [7].
Strategii terapeutice convenționale – beneficii și limitări
Antibioterapia rămâne tratamentul de primă linie în episodul acut, însă rolul său în prevenție este limitat.
Profilaxia antibiotică poate reduce recurențele pe termen scurt, dar beneficiul dispare frecvent după întreruperea tratamentului [6]. În plus, utilizarea prelungită este asociată cu:
• selecția tulpinilor rezistente;
• disbioză intestinală și vaginală;
• infecții fungice;
• risc de infecție cu Clostridioides difficile.
Aceste limitări au determinat ghidurile actuale să recomande utilizarea prudentă a antibioticelor și explorarea alternativelor non-antibiotice [5].
Strategii complementare – abordare etapizată
Corectarea disbiozei intestinale
Reducerea încărcăturii bacteriene patogene prin compuși antimicrobieni naturali poate contribui la limitarea rezervorului intestinal, deși dovezile clinice rămân limitate [8].
Restaurarea barierei intestinale
Suplimentarea cu glutamină, butirat și zinc poate susține integritatea mucoasei și reduce permeabilitatea intestinală [4].
Modularea microbiotei
Probioticele și prebioticele pot contribui la restabilirea echilibrului microbian, însă rezultatele studiilor sunt heterogene [9].
Microbiomul vaginal
Restaurarea unui microbiom vaginal dominat de Lactobacillus reprezintă o direcție promițătoare în prevenția recurențelor [7].
Alte intervenții
D-manoza și produsele pe bază de merișor reduc aderența bacteriană [10], iar glicozaminoglicanii contribuie la refacerea barierei uroteliale [11].
Discuții
Infecțiile urinare recurente reprezintă o patologie complexă, în care abordarea terapeutică exclusiv antiinfecțioasă s-a dovedit insuficientă pentru controlul pe termen lung al bolii. Deși antibioterapia rămâne indispensabilă în tratamentul episoadelor acute, utilizarea sa repetată sau în regim profilactic pe durate prelungite (3–12 luni) ridică probleme semnificative legate de siguranță și eficacitate [2,6].
Profilaxia antibiotică continuă poate reduce temporar incidența episoadelor, însă acest beneficiu este limitat la perioada de administrare și este frecvent urmat de reapariția infecțiilor după întrerupere [6]. În plus, selecția tulpinilor rezistente complică opțiunile terapeutice ulterioare [2].
Dezechilibrul microbiotei indus de antibioterapie favorizează recurența infecțiilor și poate determina complicații suplimentare, inclusiv infecții fungice și infecții cu Clostridioides difficile [4].
În acest context, eradicarea agentului patogen nu este suficientă. Persistența rezervorului intestinal și alterarea barierei epiteliale contribuie la menținerea unui teren favorabil reinfecției [3,4].
Alegerea profilaxiei nu trebuie ghidată exclusiv de frecvența episoadelor, ci de mecanismul dominant al recurenței — sexual, uroepitelial, intestinal, hormonal sau comportamental.
În acest sens, cea mai bună strategie profilactică este cea care oferă un echilibru optim între eficiență clinică și minimizarea presiunii antibiotice, adaptată fenotipului individual al pacientei.
Strategiile complementare oferă un model terapeutic promițător, dar dovezile rămân heterogene, necesitând validare suplimentară [8,9].
Preferința pacientei devine un element esențial în decizia terapeutică, în contextul riscurilor asociate antibioterapiei pe termen lung.
Prezentare de caz
Pacientă în vârstă de 41 de ani, cu infecții urinare recurente cu E. coli, apărute lunar timp de aproximativ doi ani. Asociat, acuza simptomatologie digestivă ,constând din balonare postprandială, dureri abdominale, constipație (scaun la 3 zile), dereglări menstruale și prezența unui chist ovarian drept.
Pacienta, de profesie farmacistă, a avut acces frecvent la antibioterapie, atât la recomandarea medicului, cât și prin automedicație, urmând multiple cure antibiotice.
Testarea microbiotei fecale a evidențiat producție redusă de acetat, pH fecal 7, producție excesivă de histamină și metan. Metanul este cunoscut ca factor favorizant al constipației, iar histamina poate explica intoleranțele alimentare asociate.
De asemenea, s-a constatat o creștere marcată a populației intestinale de E. coli (de aproximativ 3300 de ori peste valorile de referință), cu producție crescută de lipopolizaharide (LPS). S-a remarcat absența completă a speciilor Lactobacillus plantarum, Lactobacillus brevis și Lactobacillus paracasei.
În prezent, determinarea compoziției urobiomului, inclusiv a microorganismelor anaerobe, nu este disponibilă în România.
Principiul terapeutic utilizat a fost corectarea microbiotei intestinale prin alimentație și suplimente nutriționale. Strategia a urmărit:
• creșterea diversității și masei bacteriene benefice;
• echilibrarea producției de acizi grași cu lanț scurt (acetat/propionat);
• controlul populațiilor excesive de bacterii patogene (E. coli);
• susținerea integrității barierei intestinale.
S-a pornit de la ipoteza că echilibrarea microbiotei intestinale poate influența pozitiv urobiomul prin intermediul axei intestin–vezică urinară, nu doar prin calea clasică de transmitere (rezervor rectal → perineu → vagin → uretră → vezică urinară), ci și prin mecanisme sistemice mediate de lipopolizaharidele bacteriene care traversează bariera intestinală alterată („leaky gut”), inducând endotoxemie și inflamație sistemică.
Evoluție la 14 luni
La reevaluare, pacienta prezenta:
• remiterea balonării și a disconfortului abdominal;
• tranzit intestinal normalizat, cu scaun zilnic;
• un singur episod de ITU cu E. coli în ultimele 14 luni (anterior infecțiile erau lunare);
• persistența intoleranței digestive la alimente reîncălzite;
• remisia completă a chistului ovarian drept de 4 cm;
• ciclu menstrual regulat, fără sângerări intermenstruale.
Autorii menționează că au în evidență aproximativ 60 de paciente cu infecții urinare recurente și simptomatologie digestivă de tip colon iritabil, tratate prin abordări similare. Rezultatele vor fi prezentate într-o lucrare viitoare.
Concluzii
Infecțiile urinare recurente necesită o abordare integrativă și personalizată, care să depășească paradigma exclusiv antiinfecțioasă.
Datele actuale sugerează că intestinul, vaginul și vezica urinară reprezintă o trifecta anatomică și funcțională implicată în patogeneza ITU recurente, microbiota rezidentă putând acționa atât ca rezervor de bacterii uropatogene, cât și ca factor protector împotriva colonizării.
Corelația dintre microbiota intestinală, urobiom și diverse patologii urinare — inclusiv ITU recurente, vezica hiperactivă, incontinența urinară și sindromul vezicii dureroase — constituie un domeniu major de cercetare.
Corectarea microbiotei intestinale ar trebui să devină un obiectiv terapeutic important în prevenția și tratamentul infecțiilor urinare recurente.
Relația dintre alimentație și microbiotă reprezintă o verigă esențială pentru menținerea eubiozei și implicit, pentru controlul echilibrului urobiomului.
Bibliografie (stil Vancouver – selectiv)
- Foxman B. Epidemiology of urinary tract infections. Am J Med. 2002.
- Gupta K, et al. Clinical practice guidelines. Clin Infect Dis. 2011.
- Brubaker L, Wolfe AJ. Urinary microbiota. J Urol. 2015.
- Bischoff SC, et al. Intestinal permeability. Gut. 2014.
- European Association of Urology. Guidelines on Urological Infections. 2025.
- Albert X, et al. Antibiotics for preventing UTI. Cochrane Database Syst Rev. 2004.
- Stapleton AE. Vaginal microbiota and UTI. Microbiol Spectr. 2016.
- Rafsanjany N, et al. Herbal medicine in UTI. Phytother Res. 2015.
- Grin PM, et al. Probiotics in UTI prevention. Can J Urol. 2013.
- Kranjčec B, et al. D-mannose in UTI prevention. World J Urol. 2014.
- Damiano R, et al. Hyaluronic acid therapy. Eur Urol. 2011.
- Schwalfenberg GK. Vitamin D and immunity. Nutrients. 2011.
