În perioada 18-21 iunie se desfășoară la Poiana Brașov o nouă ediție a Congresului Național al SRD. Despre această prestigioasă manifestare precum și despre activitatea SRD, stăm de vorbă cu domnul Dr. Alin Codruț Nicolescu, Președintele Societății Române de Dermatologie
An de an, Congresul Naţional al SRD revine pe scena lumii medicale cu cele mai avansate terapii care reflectă progresul continuu al acestei specialități medicale. Vă rugăm să ne comunicați cu ce teme de interes ne întâmpină ediţia din acest an. Ce speakeri aveți invitați și care sunt noutățile prezentate de aceștia?
Și anul acesta, Congresul Național al SRD are o bogată participare internațională, cu numeroși lideri de opinie recunoscuți atât în Europa, cât și în Statele Unite. Sunt foarte mulți speakeri de renume, invitați internaționali și din România si din arii conexe cu dermatologia.
În programul congresului sunt multe teme legate în special de bolile inflamatorii, această patologie extrem de frecventă și de severă, nu numai prin problemele medicale pe care le ridică, dar și prin problemele sociale, de povară a bolii și chiar prin cele legate de costuri. Și mă refer aici nu la costurile medicamentelor, ci la costul pe care pacientii cu astfel de afecțiuni îl reprezintă pentru societate din cauza faptului că nu sunt tratați la timp.
Tematica este variată, am încercat să acoperim toată patologia dermatologiei: psoriazisul vulgar, hidradenita supurativă, dermatita atopică, vitiligo, alopecia areată.
Patologia oncologică este un subiect foarte important; abordăm tumorile maligne și în general patologia tumorală din dermatologie.
Practicarea medicinei colective va fi una dintre temele care, iată, prind din ce în ce mai mult avânt.
Ca întotdeauna, acest eveniment este de mare interes și ne dorim ca toți participanții să aplice în practica de zi cu zi cele învățate aici.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Reuniți sub umbrela congresului SRD atât medicii dermatologi din țară și străinătate, cât și alți specialiști din domenii conexe. Ce parteneriate aveți cu alte societăți medicale și cât de importantă este multidisciplinaritatea?
Interdisciplinaritatea este foarte importantă, pentru că astăzi noi discutăm despre abordarea holistică a pacientului, despre o medicină personalizată și predictivă.
Pacienții noștri, pe lângă bolile inflamatorii, psoriazis, dermatita atopică și așa mai departe, au numeroase alte boli asociate, cum ar fi afectarea articulară sau oftalmică în psoriazis, sau au anumite comorbidități care țin de mecanisme comune. Mă refer aici la rinita alergică, la polipoza nazală, astmul bronșic, dermatita atopică asociată cu boala Crohn, psoriazisul vulgar, hidradenita.
Este foarte important când alegem o terapie, să alegem una predictivă, în sensul de a încerca să ajutăm pacientul să-și controleze și alte afecțiuni, dacă acestea pot fi controlate printr-o terapie comună cu cea pentru boala lui, sau măcar să nu le agravăm pe celelalte dacă noi suntem obligați să aplicăm o anumită terapie. Mi-ar plăcea ca această abordare să existe și din partea altor societăți, tocmai de aceea încercăm conexiuni, manifestări științifice interdisciplinare pentru a discuta unii cu ceilalți, pentru a corela tratamentele dermatologice cu cele pentru alte afecțiuni.
Interdisciplinaritatea, din punctul meu de vedere, este prezentul și viitorul în ceea ce înseamnă medicina și poate că este momentul să renunțăm toți la anumite orgolii de specialitate, să înțelegem că cel mai bine pentru pacient este să colaborăm.
Profilaxia și combaterea afecțiunilor dermatovenerologice reprezintă una dintre principalele misiuni pe care SRD și le-a propus. Ce programe de prevenție desfășoară SRD în acest context? Vorbiți-ne, vă rugăm, despre campaniile pe care le desfășurați!
Societatea Română de Dermatologie a început deja campaniile consacrate de educație medicală, de prevenție a unor afecțiuni. Am dat startul, dacă pot să mă exprim așa, la campania de prevenire a cancerului de piele, RO Melanoma Day. Am avut deja conferința de presă dedicată pacienților, cu numeroase apariții în media.
Deasemeni, desfășurăm programele de sceening pentru depistarea cancerelor cutanate:
- 10.05.2025
Participare la SUBCARPAŢI Trail Run, editia 6 – Cocorâştii Mislii, Prahova - 21.06. 2025
Participare la Roşia Montană Marathon, Roşia Montana - 26.07.2025
Participare la Marathonul – MTB Teleferic Challenge, ediţia a 6a, Poiana Braşov - August 2025
Participare Sierra Fest Sailling - 11-17.08.2025
Partener al UMFCD în organizarea campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos” – Corturi amplasate în 5 locaţii pe litoralul Marii Negre
Avem campania de conștientizare pentru dermatita atopică, o boală extrem de severă care, necontrolată, poate produce daune importante atât fizic cât și psihic.
Deasemeni, în toamnă desfășurăm campania de conștientizare a psoriazisului vulgar.
În permanență încercăm să facem educație medicală pentru acnee, o afecțiune extrem de importantă, pentru boala venoasă cronică, o afecțiune mult subapreciată, care se estimează că are o prevalență de 70%.
SRD își propune să dezvolte alte noi campanii și să le desfășoare în continuare pe cele deja consacrate.
Prevenția este unul dintre obiectivele importante ale SRD, și aș menționa că medicii au înțeles acest lucru și încearcă din ce în ce mai mult o abordare a pacientului nu doar personalizată, ci și predictivă, astfel încât să rezolve problemele medicale fără a le agrava alte afecțiuni.
Într-un interviu anterior ne-ați relatat despre frumoasa colaborare cu Academia Europeană de Dermatovenerologie (EADV). Aveți și alte colaborări pe plan internațional?
Societatea Română de Dermatologie este conectată la toate organizațiile internaționale europene și are reprezentanți în cadrul acestora.
Aș dori să menționez că medicii dermatologi din România activează și în cadrul Academiei Europene de Dermatologie si Venerologie – EADV, al Uniunii Europene a Specialităților Medicale – UENS, la ILDS – International League of Dermatology Society. Încercăm să ne armonizăm cu tot ceea ce se întâmplă la nivel european și mondial.
Anul trecut, Societatea Română de Dermatologie împreună cu Comisia de Dermatologie din cadrul Ministerului Sănătății, a propus și modificat curricula de pregătire a medicilor rezidenți în conformitate cu cerințele europene și cu ceea ce se solicită astăzi.
O altă colaborare în parteneriat cu Academia de Dermatologie și Venerologie din Bruxelles și cu EADV constă în această campanie de prevenire a cancerului de piele, Euromelanoma Day.
Suntem invitați din ce în ce mai des la acțiuni și manifestări internaționale unde medicii din România au deja o imagine foarte bună în aceste organizații internaționale.
Care sunt obiectivele viitoare din perspectiva dumneavoastră de Președinte al SRD?
Ca Președinte al Societății Române de Dermatologie, îmi propun, în primul rând, să continui proiectele de succes pe care societatea le-a dezvoltat cel puțin în ultimii 10-15 ani.
Doresc, de asemeni, să dezvolt alte activități astfel încât să fim mai aproape de colegii noștri, mai ales de colegii noștri tineri, ajutând cu materiale educaționale și cu sprijin logistic. Am publicat numeroase ghiduri și continuăm să traducem tratate internaționale pe care să le oferim gratuit colegilor noștri ca și bază științifică. Am tradus deja tratatul Bologna Dermatologie, pe care l-am oferit gratuit centrelor universitare și medicilor rezidenți, deoarece este cea mai importantă parte din curricula de pregătire a acestora.
Dorim să continuăm atelierele de lucru pe medicina colectivă, care iarăși este parte integrantă din curricula de pregătire și sunt maneve care nu pot fi efectuate în cliniciile universitare datorită lipsei dotării corespunzătoare. Societatea Română de Dermatologie a achiziționat manechine și cu susținerea diverșilor parteneri din industria farma susținem în toate centrele universitare aceste cursuri și aceste ateliere de lucru. Medicii rezidenți și medicii specialiști fac practică pe aceste manechine.
Odată cu Congresul Național de Dermatologie vom lansa o platformă cu două secțiuni: una dedicată pacienților, unde există podcasturi cu diverse sfaturi despre anumite tipuri de comportament, despre protecția solară etc, și o secțiune dedicată medicilor cu o rețea care va permite o interacțiune între specialiști.
Nu în ultimul rând, încercăm să legăm la inteligența artificială Registrele Naționale de Boli Dermato-Venerologice astfel încât să putem extrage date mai complexe și să facem, de ce nu, chiar predicții despre evoluția unor tratamente, a unor boli, a unui market share, etc.
În concluzie, dermatologia continuă să evolueze rapid, cu accent pe inovație, colaborare interdisciplinară și îmbunătățirea constantă a îngrijirii pacienților, având în vedere noile descoperiri științifice și tehnologice.
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |