Prof. Dr. Florin-Dumitru MihaltanAuthor
Recent a apărut “State of Health in the EU – România Profilul de țară din 2021 în ceea ce privește sănătatea”. Sigur, ca tot românul interesat de acest barometru al sănătății concetățenilor noștri, m-am grăbit să parcurg acest raport și surprizele nu au lipsit la parcurgerea materialului. Astfel am aflat că speranța de viață în România a crescut cu peste patru ani între 2000 și 2019, dar a scăzut temporar cu 1,4 ani în 2020 din cauza impactului pandemiei de COVID-19. Era un element de așteptat, pandemia lovind puternic grupe defavorizate imunologic sau social.
Există aici și un alt semnal important: disparitatea de gen în ceea ce privește speranța de viață care a fost evidentă: femeile trăiesc cu aproape opt ani mai mult decât bărbații (78,4 ani comparativ cu 70,5), ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mari decalaje din UE.
Comportamentele riscante în materie de sănătate, un capitol extrem de important, care contribuie la aproape jumătate din totalul deceselor nu arată deloc bine pentru țara noastră. Aparent, cu toate acestea, evaluatorii încearcă să ne liniștească cu fraze care acoperă câțiva din acești factori. Rata consumului de alcool și a alimentației nesănătoase raportate în rândul românilor este mai mare comparativ cu media UE, dar obezitatea la adulți este cea mai scăzută din UE.
În prezent, se semnalează că prevalența fumatului în rândul adulților este ușor mai scăzută decât media UE. Toți acești factori de risc par să fie mai frecvenți în rândul bărbaților decât în rândul femeilor. Excesul de greutate, obezitatea și fumatul în rândul adolescenților rămân ridicate și cu o creștere constantă în ultimele două decenii. Mortalitatea însă deconspiră implacabil problemele sistemului românesc. Rata mortalității evitabile a fost a treia cea mai ridicată din UE, principalele cauze ale acesteia fiind bolile cardiovasculare, cancerul pulmonar și decesele cauzate de consumul de alcool. Mortalitatea prin cauze tratabile a fost de asemenea de peste două ori mai mare decât media UE incluzând și decesele cauzate de cancer de prostată și mamar care pot fi tratate.
Boala cardiacă ischemică a fost principala cauză de mortalitate în România în 2018, reprezentând peste 19 % din totalul deceselor (de două ori mai mare decât rata mortalității prin aceiași cauză în UE) urmată de accidentele vasculare cerebrale (16% din mortalitatea din România).
Cancerul pulmonar a reprezentat cea mai frecventă cauză de deces dintre toate formele de cancer, rata mortalității crescând cu aproape 11 % din 2000, în principal din afirmațiile raportorilor cauza fiind ratele ridicate ale fumatului. Există de fapt o povară imensă a mortalității cauzate de cancer care așa cum se afirmă în material ar putea să țină de existența unor deficiențe în diagnosticul precoce și tratamentul acestor maladii. Acest fapt se vede și din rata de depistare tardivă a cancerelor pulmonare la Institutul de Pneumologie M. Nasta (75-80% din cancerele pulmonare ajung în spital în stadiul 3-4, multe fiind în final doar de îngrijiri paliative).
Dar dacă ne uităm la alți factori avem alte surprize care ar putea explica de ce lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Astfel, aflăm că majoritatea românilor consideră că starea lor este bună și foarte bună (71%) cu oscilații în funcție de venituri dar rămâne întrebarea: oare acești români au obiceiul să facă controale profilactice (rămâne o întrebare retorică în condițiile în care și în prezent după COVID 19 evită spitalele și se prezintă tardiv deoarece reclama acestora nu este cea mai bună în presă). La comportamente nesănătoase avem statistici la fel de îngrijorătoare.
Consumul de tutun (inclusiv fumatul pasiv) a contribuit, conform estimărilor, la 17% din totalul deceselor, în timp ce aproximativ 7% au fost atribuite consumului de alcool, iar 2% nivelurilor scăzute de activitate fizică iar poluarea aerului, sub formă de particule fine de materie (PM2.5) și expunerea la ozon, a contribuit, conform acelorași estimări, la 7% din totalul deceselor în 2019 (peste 17 000 de decese) – o pondere mult mai mare decât media înregistrată în țările UE (4%).
Analizând foarte obiectiv acest factor major care se detașează față de alții raportați și care se cheamă fumat, specialiștii au remarcat că în pofida unei ușoare reduceri a ratelor fumatului începând din 2008, puțin sub unul din cinci adulți încă fumau zilnic în 2019, ușor sub media UE dar cu disparități de gen majore în ceea ce privește fumatul, ratele fumatului în rândul bărbaților (31%) fiind de aproape patru ori mai mari decât cele în rândul femeilor (8 %).
Semnalele grave vin însă din cu totul alte zone, cele ale adolescenților, unde aproape o treime dintre tinerii cu vârsta de 15 și 16 ani au declarat în 2019 că au fumat în cursul lunii precedente (31%), această rată fiind mult peste media UE (21%).
La includerea țigaretelor electronice, în plus față de țigaretele convenționale, rezultatele au arătat că în ultima lună din 2019, 40% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 16 ani din România au fumat – aceasta fiind cea mai ridicată rată înregistrată la nivelul țărilor UE (media UE a fost de 28%). Este o dovadă indirectă că prevenția mai ales pe zona de control a tutunului nu se realizează la parametrii doriți la noi în țară. Educația tineretului nu ar trebui să o facă industria tutunului sau producătorii de țigări electronice.
Rodul promovării unor “alternative sănătoase„ de către aceștia ar trebui combătut la scară națională prin programe bazate pe articole științifice elaborate de cercetători independenți care demonstrează că nu sunt sigure aceste variante, de actualizări legislative pe zona de taxare și de protecție a fumătorului pasiv, de programe coerente în școli care să fie axate pe triada: profilaxia debutului fumatului (inclusiv a drogurilor), mâncare sănătoasă și mișcare.
E un drum lung ca o poveste dintr-un basm dar Făt Frumos nu se va arăta dacă nu se corectează și capitolul de cheltuieli pentru sănătate unde, dacă ne uităm tot la acest raport, stăm foarte prost. Cheltuielile pentru sănătate în România au crescut în ultimul deceniu, dar au rămas la al doilea cel mai scăzut nivel din UE în ansamblu – atât ca procent din PIB, cât și ca pondere pe cap de locuitor. În 2019, aproximativ 44% din cheltuielile pentru sănătate au fost alocate serviciilor spitalicești, ceea ce reprezintă cel mai mare procent la nivelul țărilor UE.
Sigur că avem de-a face cu un semnal de alarmă care ar trebui să dea de gândit autorităților, personalului medical, celor care pregătesc programele de prevenție.
Efortul trebuie să fie comun – al reprezentanților sistemului dar și al ONG-urilor și al societăților profesionale. Astfel, un basm inventat și reinventat, cel al profilaxiei, va continua să nu aibă acel final fericit pe care ni-l dorim cu toții.
