Astăzi se lansează Centrul Cancerului de Prostată București, un proiect unic în România, dezvoltat de Spitalul Medicover, care are ca scop abordarea multidisciplinară a pacientului pentru diagnosticul rapid și tratamentul eficient. Coordonatorii proiectului sunt Dr. Mircea – Gabriel Onaca, medic specialist urolog, cu specializare oncologică robotică și laparoscopică în Olanda și Dr. Gheorghe Niță, medic primar urolog. Centrul reunește chirurgi urologi, echipă ATI dedicată, oncologi, specialiști în radioterapie și imagistică, experți în anatomie patologică, dar și alte specialități medicale necesare pe parcursul tratamentului. Pacienții sunt îndrumați de către un manager de caz dedicat ce îi ajută să urmeze planul de tratament.
La nivelul Uniunii Europene, dar mai ales în vestul Europei există de aproximativ zece ani acest concept de a deschide centre specializate pe anumite tipuri de afecțiuni oncologice, pentru a putea fi tratate mai eficient.
„La Medicover, spiritul antreprenorial se manifestă și în modul în care sprijinim și împuternicim echipele noastre medicale. Prin lansarea Centrului Cancerului de Prostată București, demonstrăm angajamentul nostru față de această valoare fundamentală Medicover, punând la dispoziția echipei noastre de urologi resursele, tehnologia și suportul necesar pentru a atinge excelența în îngrijirea pacienților.” – Dr. Florinela Cîrstina, Director General Medicover România
Ideea centrului a pornit de la experiența medicilor care operează împreună de peste 10 ani, prevederile Planului Național de Combatere a Cancerului și nu în ultimul rând de la numărul crescut de pacienți tratați în secția de urologie a Spitalului Medicover, de la deschidere și până în acest moment.
“În România, cancerul de prostată este cel mai frecvent întâlnit tip de cancer în rândul bărbaților de peste 50 de ani, potrivit datelor oficiale existând peste 10.000 de cazuri noi pe an, fiind a treia cauză de mortalitate prin cancer. Operația pentru îndepărtarea tumorii face parte din conduita terapeutică pentru 90% din cancerele de prostată surprinse în stadii localizate. Pacientul poate avea nevoie ulterior de tratamente oncologice, radioterapie, kinetoterapie, iar acest centru reunește toți specialiștii de care are nevoie pe drumul spre vindecare.”, explică Dr. Gheorghe Niță, medic primar chirurgie urologică.
Pacienții care se adresează Centrului beneficiază de primul consult în maximum trei zile de la primul contact. Echipa centrului își propune să ofere un diagnostic precis, într-un interval de maximum zece zile. De asemenea, va iniția tratamentul personalizat fiecarui pacient în maximum două săptămâni de la stabilirea diagnosticului.
„De la deschiderea spitalului până la finalul lunii ianuarie 2024, majoritatea pacienților operați aveau în jur de 50 de ani, însă prezentau și numeroase comorbidități, mai ales din sfera cardio-vasculară și obezitate. Din aceste motive, multi dintre acești pacienți nu ar fi putut fi operati altfel decât prin procedura robotică. Cel puțin jumătate dintre pacienți prezentau forme agresive de cancer de prostată, operația lor fiind absolut necesară”, spune Dr. Mircea-Gabriel Onaca, medic specialist chirurgie urologică.
Frecvența cancerului de prostată crește odată cu înaintarea în vârstă și conform statisticilor aproximativ 1 din 7 bărbați cu vârsta de peste 65 de ani este posibil să dezvolte această boală.
Abordul chirurgical robotic oferă numeroase avantaje pentru pacient, precum rezultate oncologice foarte bune cu păstrarea continenței și a funcției sexuale, frecvența foarte scăzută a complicațiilor, durată scurtă de internare și recuperarea postoperatorie mai rapidă. În contextul în care marea majoritate a pacienților sunt încă activi, recuperarea mai rapidă aduce numeroase beneficii socio-economice.
Dintre operațiile robotice efectuate de echipa de chirurgie urologică, peste 80% au fost pentru cancerele de prostată (prostatectomie radicală), urmate de cancerele renale, rinichiul putând fi salvat în majoritatea cazurilor și de cancere de vezică urinară, unde s-a putut construi robotic o nouă vezică. Majoritatea pacienților operați până acum au fost din zona București – Ilfov, Constanța, județele Brăila și Galați.
De asemenea, Centrul Cancerului de Prostată București va fi implicat în activități de cercetare științifică în beneficiul pacienților, în implementarea de maniere inovative de diagnostic și tratament, bazate inclusiv pe inteligența artificială.
Odată cu lansarea Centrului, are loc și lansarea campaniei #RusineaDauneazaGravSanatatii, care își propune să crească numărul pacienților care efectuează screening pentru depistarea precoce a cancerul de prostată. Programul de screening presupune analiza biomarkerului PSA (antigen specific prostatic), urmat de un consult la medicul urolog.
Despre Medicover România
Din 1995, Medicover România a devenit unul dintre cei mai importanți furnizori de pe piața serviciilor de sănătate private, cu o rețea de 41 de clinici în București și în țară, și 5 spitale generaliste în: București, Cluj-Napoca, Oradea și Craiova, 25 de cabinete on-site și peste 250 de unități medicale partenere. Spitalele Medicover corespund celor mai înalte standarde medicale și deservesc o gamă largă de specialități medicale și chirurgicale. Pentru mai multe informații, vizitați: www.medicover.ro.
Medicover România face parte din Medicover, companie internațională de servicii medicale și de diagnostic, înființată în 1995. Medicover operează o rețea extinsă de clinici, spitale, facilități de îngrijire specializată și laboratoare. Piețele principale ale Medicover sunt Polonia, Germania, România și India. În 2022, Medicover a avut venituri de 1.510 milioane de euro și peste 44.000 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul www.medicover.com