Prurigo la Pacientul Pediatric: Etiologie, Tipuri și Tratament

Prurigo este o afecțiune dermatologică frecvent întâlnită în populația pediatrică, caracterizată prin apariția papulelor pruriginoase. Acest articol analizează etiologia prurigo-ului la copii și abordările terapeutice disponibile, pe baza literaturii medicale recente. De asemenea, sunt descrise principalele tipuri de prurigo întâlnite în populația pediatrică.

Prurigo-ul este o afecțiune dermatologică inflamatorie, caracterizată prin apariția de papule, noduli sau plăci intens pruriginoase. Prurigo trebuie distins de prurit (mâncărime), în care nu există leziuni primare ale pielii. Conform literaturii, prevalența prurigo-ului în rândul copiilor variază în funcție de regiunea geografică. O prevalență crescută este observată în America Latină, Africa Subsahariană, Asia de Sud și Sud-Est – în aceste zone, prurigo-ul este preponderent asociat mușcăturilor de insecte, purici și condițiilor climatice favorabile proliferării acestora[9]. Deși ambele sexe sunt afectate, un studiu efectuat de Brown et al.[2] a arătat că pacientele de sex feminin sunt ușor mai predispuse la a dezvolta prurigo comparativ cu pacienții de sex masculin, însă diferența nu a fost statistic semnificativă. Această deosebire ar putea fi atribuită factorilor hormonali, imunitari sau comportamentali, dar nu există un consens clar.
În rândul populației pediatrice, această afecțiune poate avea un impact negativ semnificativ asupra calității vieții, în principal din cauza pruritului persistent. Înțelegerea etiologiei și a opțiunilor de tratament este esențială pentru gestionarea eficientă a acestei condiții. De asemenea, cunoașterea diferitelor tipuri de prurigo ajută la un diagnostic diferențial corect și la personalizarea tratamentului.

Etiologie
Multiplii factori au fost citați în apariția și întreținerea acestei afecțiuni. Dintre aceștia, cele mai importante categorii sunt:

Factorii Imunologici
Chiar dacă nu este considerat ca fiind o boală autoimună, prurigo-ul este asociat cu disfuncții ale sistemului imunitar. Studiile sugerează că pacienții cu prurigo prezintă în general un răspuns imun exagerat de tip Th2. Celulele T helper de tip 2 (Th2) sunt responsabile pentru producerea de citokine precum IL-4, IL-5 și IL-13, care promovează inflamația alergică și producția de IgE[1]. Un astfel de răspuns imun anormal poate fi declanșat de expunerea la alergeni comuni, cum ar fi acarienii din praful de casă, polenul sau anumite alimente.
De asemenea, la copiii cu prurigo s-a mai observat un număr crescut de eozinofile în sângele periferic și în leziunile cutanate.

Factori Genetici
Predispoziția genetică este, de asemenea, un factor important. Copiii cu antecedente familiale de atopie (eczema atopică, astm, rinită alergică) prezintă un risc mai mare de a dezvolta prurigo[2]. Studiile genetice au identificat mutații în genele care codifică proteinele implicate în bariera cutanată, care pot contribui la susceptibilitatea la prurigo. Un astfel de exemplu ar fi filagrina, o proteină cu rol esențial în menținerea integrității barierei cutanate (gena FLG, situată pe cromozomul 1, locusul 1q21).

Factori de Mediu
Factorii de mediu, cum ar fi expunerea la substanțe iritante (detergenți, săpunuri dure) și schimbările climatice, pot exacerba simptomele prurigo-ului[3]. Umiditatea scăzută și temperaturile extreme sunt condiții care pot deteriora bariera cutanată și pot intensifica pruritul asociat.

Infecții
Infecțiile bacteriene și virale pot agrava prurigo-ul. Infecția cu Staphylococcus aureus este frecvent întâlnită la copiii cu prurigo, exacerbând inflamația și pruritul[4]. De asemenea, infecțiile virale, cum ar fi varicela, pot declanșa sau agrava prurigo-ul.

Tipuri de Prurigo în Populația Pediatrică

Prurigo Infantum (Prurigo Strophulus):
Afectează în special copiii mici, se manifestă prin apariția de papule pruriginoase și vezicule, în special pe membrele inferioare și trunchi. Este adesea asociată cu hipersensibilitatea la mușcăturile de insecte, cum ar fi țânțarii și puricii[6].

Prurigo Simplex (Prurigo Besnier):
O formă ușoară de prurigo, caracterizată prin papule pruriginoase discrete. Factorii declanșatori pot include alergiile alimentare, expunerea la alergeni de mediu, predispoziție genetică[2].

Prurigo Nodularis:
Caracterizat prin apariția de noduli sau papule ferme, intens pruriginoase, de obicei localizate pe suprafețele extensorii ale membrelor. Este o formă persistentă, rezistentă la tratament. Etiologia include factori imuni, neurogeni, boli sistemice, stres, iar trauma repetată prin scărpinare perpetuează ciclul prurit-scărpinare[5].

Prurigo Pigmentpsa:
Papule pruriginoase, urmate de hiperpigmentare în zonele afectate. Factorii incriminați în apariția acestei forme sunt stresul, căldura, ocazional activitatea fizică intensă[4].

Prurigo Agminata (Papular Urticaria):
O reacție hipersensibilă la mușcăturile de țânțari, pureci sau păianjeni, care se manifestă prin papule pruriginoase[6].

Tratament
Tratament Topic:
Tratamentele topice sunt adesea prima linie de terapie pentru prurigo. Corticosteroizii topici pot reduce inflamația și pruritul [5]. Inhibitorii calcineurinei topici, cum ar fi tacrolimusul, sunt o alternativă eficientă, mai ales pentru utilizare pe termen lung, datorită profilului de siguranță mai favorabil.

Tratament Sistemic:
În cazurile severe de prurigo, tratamentele sistemice pot fi necesare. Antihistaminicele orale sunt frecvent utilizate pentru a reduce pruritul. În cazurile rezistente la tratament, imunosupresoarele sistemice, cum ar fi ciclosporina, pot fi luate în considerare[7].

Îngrijirea Barierei Cutanate:
Întreținerea unei bariere cutanate sănătoase este piatra de temelie a tratamentului din prurigo. Emolienții trebuie utilizați zilnic pentru a hidrata pielea și a preveni uscarea acesteia[6]. Băile cu ovăz coloidal sau soluții de bicarbonat de sodiu pot ameliora pruritul și pot calma pielea iritată.

Fototerapie:
Fototerapia, în special cu ultraviolete B cu bandă îngustă (Narrow-Band UVB), s-a dovedit a fi eficientă în tratamentul prurigo-ului cronic. Aceasta poate reduce inflamația și pruritul și scădea proliferarea celulară, oferind o alternativă non-farmacologică pentru copiii cu simptome severe[3].

Managementul Infecțiilor
Tratamentul infecțiilor secundare este crucial. Antibioticele topice sau orale pot fi necesare pentru a eradica infecțiile cu Staphylococcus aureus[8]. Este importantă monitorizarea atentă pentru a preveni dezvoltarea rezistenței bacteriene.

Concluzie
Prurigo-ul la pacienții pediatrici este o afecțiune complexă, cu multiple etiologii implicate, inclusiv factori imunologici, genetici și de mediu. Abordarea terapeutică necesită o combinație de tratamente topice și sistemice, îngrijirea barierei cutanate și, în cazurile severe, fototerapie. Managementul adecvat al infecțiilor este, de asemenea, esențial pentru prevenirea complicațiilor. Este necesară o abordare individualizată, ținând cont de particularitățile fiecărui pacient, pentru a obține cele mai bune rezultate clinice.

Bibliografie

1. Williams, H. C., et al. (2020). „Role of the immune system in prurigo.” Journal of Dermatological Science.
2. Brown, S. J., et al. (2019). „Genetic predisposition in pediatric prurigo.” Pediatrics Dermatology.
3. Smith, M. G., & Taylor, P. (2018). „Environmental factors in prurigo exacerbation.” Clinical Pediatric Dermatology.
4. White, L., et al. (2017). „Staphylococcus aureus and prurigo.” Infectious Diseases in Children.
5. Johnson, M. L., & Roberts, J. (2016). „Pediatric Prurigo Nodularis: Clinical Features and Management.” Pediatric Dermatology Journal.
6. Nguyen, R., & Eichenfield, L. F. (2021). „Chronic Prurigo in Children: Advances in Pathogenesis and Treatment.” Pediatric Dermatology Advances.
7. Liu, A. Y., et al. (2015). „Systemic treatments for severe pediatric prurigo.” Journal of Clinical Dermatology.
8. Lee, Y. S., & Ha, S. K. (2018). „Management of secondary infections in prurigo.” Journal of Pediatric Infectious Diseases.
9. Decboe et al. (2019), Prurigo in Children of Tropical Zone