Restricția calorică și îmbătrânirea cardiovasculară

Procesul de îmbătrânire se caracterizează prin schimbări deteriorative, regenerative și compensatorii ce se dezvoltă în timp și au ca rezultat diminuarea rezervei fiziologice și a capacității de supraviețuire. Vulnerabilitatea crescută la provocările interne și externe apărută odată cu vârsta este una dintre particularitățile geriatriei și gerontologiei și se numește homeostenoză.

Îmbătrânirea este un proces extrem de eterogen, iar deteriorarea funcției organelor, inclusiv a inimii, nu se corelează totdeauna bine cu vârsta cronologică. Îmbătrânirea intrinsecă poate fi definită ca schimbările structurale și funcționale progresive dezvoltate odată cu înaintarea în vârstă. Separarea efectelor îmbătrânirii intrinseci de bolile subclinice este o adevărată provocare, iar implicarea contribuțiilor suplimentare ale expunerii la mediu și stilul de viață (fumat, exerciții fizice, dieta) face acest lucru și mai dificil. Important este că îmbătrânirea în sine nu duce la boală, dar scade pragul de apariție a bolii și poate intensifica și accelera efectele bolii, odată inițiate.
Au fost definite câteva trăsături ale îmbătrânirii cardiovasculare intrinseci, și anume: să lipsească la tineri, dar să fie prezentă în mod obligatoriu la persoanele vârstnice, să se accentueze odată cu vârsta și să nu aibă legătura cu o altă boală definibilă. Ateroscleroza coronariană și hipertensiunea arterială sunt două tulburări foarte frecvente ce afectează semnificativ funcția cardiacă, motiv pentru care este prudent să se separe îmbătrânirea de boală.
Senescența este caracterizată de disponibilitatea redusă a oxidului nitric (NO), precum și de: proliferarea intimală, rigiditatea arterială crescută, apariția unei inflamații cronice ușoare.
La nivelul cordului, îmbătrânirea se manifestă prin hipertrofie ventriculară stângă, fibroză cardiacă, non-complianță ventriculară, remodelare progresivă a miocardului și deteriorarea rezervei cardiace. Scăderea mecanismelor defensive duce la o sensibilitate crescută la stres, avand ca efect predispozitia mai mare la leziuni. Numărul de cardiomiocite scade în paralel cu declinul progresiv al capacității de regenerare a inimii
Restricția calorică (RC) se referă la un regim alimentar care limitează aportul energetic fără a provoca deficiențe de nutrienți esențiali și vitamine. Aceasta prelungește durata medie și maximă de viață la toate speciile de animale testate, chiar și la primate non-umane, precum maimuțele rhesus, realizând o legătură între metabolism și îmbătrânire.
Este larg acceptat că reducerea aportului energetic întârzie îmbătrânirea sistemului cardiovascular, datorită efectelor sale multiple asupra inimii și vaselor de sânge. RC protejează arterele împotriva stresului oxidativ și fibrozării previne îngroșarea foiței intimă-medie și inhibă formarea plăcilor aterosclerotice . În plus, RC îmbunătățește funcția endotelială vasculară prin creșterea biodisponibilității oxidului nitric.
Efectul benefic al restricției calorice (RC) asupra sistemului cardiovascular se datorează, în mare parte, influenței sale asupra principalilor factori de risc cardiovascular. La persoanele cu aport caloric redus, se observă scăderi semnificative ale colesterolului seric total, colesterolului LDL, raportului colesterol total/HDL și trigliceridelor; în plus, tensiunea arterială, nivelul de glucoză în repaus alimentar și concentrațiile de proteină C reactivă (PCR) sunt extrem de scăzute, comparativ cu grupurile de control de aceeași vârstă și sex.
Interesant este că RC reduce colagenul din structura miocardului și conținutul matricei extracelulare.
La nivel molecular, legătura dintre aportul limitat de energie și longevitate este complexă, ipoteza cea mai plauzibilă fiind aceea ce reglează expunerea celulei la stress oxidativ datorită întârzierii deteriorării mitocondriilor, cu limitarea creșterii producției de ROS. Răspunsul longevității la RC pare a fi reglat de multiple căi de semnalizare sensibile la nutrienti, precum mTOR, insulina/IGF-1, sirtuine (SIRT). Astfel, prin RC, inhibarea mTOR stimulează autofagia și mitofagia, îmbunătățind funcția mitocondrială, iar scăderea nivelului și activității IGF-1 inhibă apoptoza, stimulează autofagia. Totuși, deficitul accentuat de IGF-1 se asociază cu ateroscleroza prematură și cu mortalitate crescută prin boli cardiovasculare, sugerând că activitatea IGF-1, mai degrabă decât concentrația sa serică, ar conta pentru sănătatea și mortalitatea cardiovasculară.
În acest sens, cercetările privind restricția calorică pot deschide o nouă cale pentru o metodă eficace și la îndemană de prevenție cardiovasculară.

Bibliografie

1. Avolio AP, Clyde KM, Beard TC, et al. Improved arterial distensibility in normoten- sive subjects on a low salt diet. Arteriosclerosis. 1986;6:166–169.
2. Bharati S, Lev M. The pathologic changes in the conduction system beyond the age of ninety. Am Heart J. 1992;124(2):487–496.
3. WC. Morphological features of the elderly heart. In: DD Tresh, WS Aronow (eds), Cardiovascular Disease in the Elderly Patient, Marcel Dekker, New York, 1993.
4. Schroeder TE, Hawkins SA, Hyslop D et al. Longitudinal change in coronary heart disease risk factors in older runners. Age and Ageing 2007;36:57–62.
5. Bernhard D, Laufer G. The ageing cardiomyocyte: a mini- review. Gerontology 2008;54:24–31.
6. Cornwell GG, Westermark P. Senile amyloidosis: a pro- tean manifestation of the ageing process. J Clin Pathol 1980;138:146–52.
7. Judge S, Leeuwenburgh C. Cardiac mitochondrial bioenergetics, oxidative stress and ageing. Am j Physiol 2007ș292Ș1983-92