Rolul sfatului minimal pentru renunțarea la fumat în îngrijirea pacientului fumător

Consumul de tutun datează din era precolumbiană în faimoasele „tobago” sau „pipe ale păcii” și este adus în Europa de către Cristophor Columb în timpul expedițiilor sale în America. A fost inițial folosit de către privilegiați ca plantă ornamentală sau pentru tratamentul migrenelor precum Caterina de Medici, dar diseminarea sa la nivel mondial începe odată cu apariția țigărilor în Sevilia și preluarea lor de către soldații britanici în timpul Razboiului din Crimea (1853-1856). Pentru că erau rulate manual, țigările erau scumpe, dar după inventarea primei mașini de rulare automată în 1880, acestea au devenit accesibile și astfel se dezvoltă exponențial industria tutunului și apare pandemia tabagică(1).

Conform datelor OMS din 2021, consumul de tutun este cea mai larg răspandită cauză prevenibilă de moarte prematură, producând peste 8 milioane de decese anual cu costuri pentru economia mondială de peste 1.4 trilioane de dolari. În general, comparativ cu nefumătorii, viața unui fumător va fi mult mai scurtă, 50% dintre ei fiind lipsiți de 20 de ani de viață sănătoasă secundar unei afecțiuni pulmonare(2).
Atunci vine întrebarea:
Cum putem determina o persoană să renunțe la fumat? Există două tipuri de măsuri ce pot fi aplicate:
– populaționale (guvernamentale, recomandate de OMS încă din 1979 și cuprinse în Convenția cadru pentru controlul tutunului și programul Mpower). Datorită acestora în prezent 75% din țări și peste 5.3 mii de miliarde de persoane sunt protejate prin cel puțin o măsură de control a tutunului, consecința fiind reducerea prevalenței fumatului în rândul persoanelor peste 15 ani de la 22.7% la 17.5%, în 2021(2).
– individuale (susținerea sevrajului nicotinic). Ultimele măsuri privesc abordarea fumătorului din perspectiva dependenței nicotinice acceptând următoarele premize:

• Fumatul reprezintă o condiţie medicală, şi nu un obicei, viciu, plăcere, stil de viaţă, etc.
• Fumatul este o boală, o dependență de nicotină, ce este un drog și care trebuie tratată de către medic.
• Asistenţa medicală constă în diagnosticul consumului cronic de tutun şi al dependenţei de nicotină, urmată de tratament adecvat (3).

Medicului îi revine astfel un rol esențial în renunțarea la fumat și reducerea pandemiei tabagice, deoarece un pacient se întâlnește cu profesioniști din sistemul medical în diverse etape ale vieții sale, iar uniformitatea intervenției este foarte importantă.
Evaluarea clinică a consumului de tutun este un act medical obligatoriu și trebuie efectuat de rutină. Conform GHID GREFA (Ghid de renunţare la fumat şi asistenţă de specialitate a fumătorului, 2010) și ENSP PENTRU TRATAMENTUL DEPENDENȚEI DE TUTUN, 2019 statusul fumatului și consumul de tutun trebuie înregistrate în orice documente medicale ale pacientului. Datele din literatura de specialitate relevă faptul că screeningul clinic al fumatului crește rata de succes a intervențiilor pentru renunțarea la fumat.

În ce constă diagnosticul clinic al consumului de tutun și al dependenței?
Cel mai ușor de identificat este statusul de fumător. Clasificarea indivizilor în funcție de atitudinea față de fumat este:
1. Fumător: persoana care fumează de cel puţin 6 luni.
2. Nefumător: persoana care nu a fumat mai mult de 100 ţigări în cursul vieţii (100 de ţigări sunt echivalentul a 100 g tutun, în cazul pipei şi a unor produse de tutun, altele decât ţigara).
3. Fost fumător: persoană care nu mai fumează de cel puţin 6 luni(4).

Această încadrare este ușor de realizat de către orice profesionist din sănătate cu ajutorul unor întrebări simple de genul:
1. Aţi fumat vreodată?
2. Cam câte ţigări aţi fumat în decursul vieţii? Să fi fost mai mult sau mai puţin de
100*? (*100 de ţigări echivalează cu 100 de grame de tutun)
3. Obişnuiţi să fumaţi în fiecare zi/în anumite zile/la anumite ocazii? Care sunt acelea?
4. De câţi ani fumaţi?
5. Câte ţigări (alte produse din tutun: pipe, trabuce, etc.) fumaţi pe zi?
6. De câţi ani, câte luni nu mai fumaţi?(4)

Ulterior se poate trece la aprecierea severității dependenței de nicotină cu ajutorul testului de dependenţă Fagerstrom(fig.1). Valori între 4 -10 , indică dependență moderată și severă un risc mai mare de recidivă a fumatului datorită unor fenomene de sevraj mai severe și impun o monitorizare mai atentă a pacientului(4).

Ce reprezintă sfatul minimal pentru renunțare la fumat?
O sumă de indicaţii verbale, clare și concise privind renunțarea la fumat, la care se pot adăuga informaţii despre efectele dăunătoare ale fumatului(5).
„Cel mai bun lucru pe care îl puteți face pentru sănătatea dvs. este oprirea fumatului. Și vă sfătuiesc să o faceți cât mai repede. Cu cât mai repede, cu atât va fi mai bine.”
Reprezintă o scurtă perioadă de consiliere (3 minute) fiind considerată mai eficientă pe termen lung, decât o simplă recomandare de a se lăsa de fumat adresată pacientului şi, în plus, dublează rata de renunţare, prin comparaţie cu lipsa oricărei intervenții(5).
Este recomandat tuturor categoriilor de fumători sau foşti fumători, precum şi persoanelor care nu au fumat niciodată și este una din cele mai ieftine intervenţii medicale (fig.2)(5).

El poate oferi fumătorilor o motivație pro renunțare, atunci când aceasta este inexistentă(5).
Intervențiile aplicate pacienților spitalizați, în special a celor care se confruntă cu boli datorate fumatului s-au dovedit a fi eficiente în sprijinul renunțării. Femeile însărcinate și pacienții care urmează a fi supuși unor intervenții chirurgicale necesită includerea în programul lor de îngrijire și a sfatului pentru renunțare la fumat datorită efectelor negative pe care la are fumatul la această categorie de pacienți. Este vital pentru o mamă să renunţe la fumat cât mai precoce posibil în cursul sarcinii şi să menţină abstinenţa, mai ales după primul trimestru, dat fiind că cele mai importante efecte adverse ale fumatului (atât pentru ea cât mai ales pentru făt) se instalează în semestrele doi şi trei de sarcină(5). În cazul pacienților cu intervenții chirurgicale programate aceștia trebuie informați pentru necesitatea renunțării la fumat cu 6-8 săptămâni înaintea intervenției și menținerea abstinenței pentru minim 3 luni pentru a evita complicațiile legate de vindecarea plăgilor, consolidarea osoasă post fractură, prevenirea infecțiilor(5).

În concluzie
O consiliere minimală, are un impact substanţial asupra sănătăţii publice, datorită numărului mare de fumători care consultă un clinician în fiecare an. Orice pacient care se adresează unui serviciu medical (cabinet medic de familie, medic specialist de ambulatoriu, spital, dentist, etc.) trebuie chestionat cu privire la consumul de tutun, la fiecare consultaţie. Evaluarea va fi mai mult sau mai puţin elaborată, în măsura timpului disponibil şi a profilului consultaţiei respective, dar fiecare consumator de tutun ar trebui să primească obligatoriu măcar o astfel de intervenţie minimală, indiferent dacă ulterior va fi adresat sau nu mai departe pentru o intervenţie de susținere a sevrajului nicotinic.

Bibliografie:
1. https://en.wikipedia.org/wiki/History_of_tobacco
2. https://iris.who.int/bitstream/handle/10665/ 343287/9789240032095-eng.pdf?sequence=1
3. Gratziou C., Review of current smoking cessation guidelines, Eur.Respir.Mon.,2008, 42, 35-43.
4. Ghid de renunţare la fumat şi asistenţă de specialitate a fumătorului, 2010, https://srp.ro/tabacologie/GREFA%202010%20FINAL%20tiraj.pdf
5. GHID ENSP pentru tratamentul dependentei de tutun, 2019 https://ensp.network/wp-content/uploads/2021/01/guidelines_2019_romanian.pdf