SMILE Pro, o procedură sigură și eficace pentru corecția hipermetropiei

Publicat la data de 27-02-2026
Categoria: Oftalmologie

Studiu de caz 99 operații hipermetropie

SMILE Pro, cea mai recentă iterație a tehnicii SMILE de corecție cu laser a viciilor de refracție, s-a impus, inclusiv în practica clinică din România, ca procedură de elecție minim invazivă în managementul miopiei și a astigmatismului miopic. SMILE Pro aduce o serie de avantaje majore pentru pacient: rezultate postoperatorii similare sau mai bune decât LASIK, în condițiile în care este conservată integritatea structurală a corneei, dat fiind că procedura nu implică realizarea unui lambou. În consecință, această procedură se impune treptat ca tehnică standard în ceea ce privește corecția miopiei, devansând LASIK și PRK.

Abia de curând, în anul 2024, SMILE Pro a primit aprobarea Comisiei Europene pentru a fi folosită și în tratamentul hipermetropiei. În cele ce urmează, vom prezenta o serie de rezultate din practica noastră clinică, după un an de utilizare a SMILE Pro pentru corecția hipermetropiei. În ansamblu, datele noastre se aliniază rezultatelor din studii clinice anterioare, confirmând siguranța și eficacitatea acestei proceduri pentru corecția hipermetropiei.
Hipermetropia reprezintă în continuare o zonă de interes pentru chirurgia refractivă. În mod tradițional, hipermetropia este rezolvabilă prin corecția vederii cu ochelari. Progresele în managementul chirurgical al hipermetropiei au fost însă mai lente.
Odată cu lansarea platformei ZEISS VisuMax 800 și introducerea tehnicii SMILE Pro, corecția hipermetropiei prin extracție de lenticulă a devenit posibilă din punct de vedere tehnic. Cel puțin deocamdată însă, există puține studii mari referitoare la SMILE Pro pentru hipermetropie, astfel că experiența clinică acumulată în centre individuale este cea care conturează profilul acestei proceduri.

Astăzi, SMILE Pro pentru hipermetropie este accesibilă și pacienților din România, în cele trei clinici Dr. Holhoș care dispun de platforme VisuMax 800, respectiv cele din Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș.
În practica noastră curentă, în cursul ultimului an calendaristic, am realizat peste 1600 de intervenții de corecție SMILE Pro, din care am selectat, pentru acest material, un eșantion de 52 de pacienți, intervențiile fiind realizate în perioada ianuarie-septembrie 2025.

Este important de subliniat că aceste rezultate provin dintr-o analiză observațională, realizată într-un cadru de practică reală, și nu dintr-un studiu clinic controlat. Cu toate acestea, ele sunt relevante deoarece confirmă studii anterioare, inclusiv unele care au stat la baza decizie Comisiei Europene de a aproba SMILE Pro pentru hipermetropie.1

Profilul pacientului și investigații preoperatorii
Profilul pacientului este cel al unui adult în vârstă de 18-40 ani, cu dioptrii stabile sau în evoluție nesemnificativă (sub +/- 0.5 D în cursul ultimului an), cu o cornee de grosime normală, de aproximativ 500 de microni, ochi clinic normal și cu dorința de a renunța la portul ochelarilor.
Contraindicațiile sunt similare celor întâlnite și la alte proceduri de chirurgie refractivă corneană și includ ectaziile, keratoconusul, infecțiile herpetice recente, sarcina sau sindromul sever de ochi uscat.
Investigațiile preoperatorii au inclus pupilometria, tomografia și OCT cornean, precum și evaluarea densității celulelor endoteliale. Aceste investigații au fost completate de examinarea detaliată și de confirmarea stabilității dioptriilor.

Procedura SMILE Pro
SMILE Pro constă în excizia cu un fascicul femtolaser a unei lenticule intrastromale din stroma anterioară, care este ulterior extrasă printr-o incizie localizată de regulă supratemporal. Platforma operatorie este ZEISS VisuMax 800. Ochiul este stabilizat cu ajutorul unui inel de vid care se atașează la nivelul corneei/limbului cu o forță de sucțiune redusă. Faza critică a intervenției, respectiv excizia lenticulei, poate dura circa 7-10 secunde, în funcție de specificul fiecărui caz.
În intervenția SMILE Pro de corecție a hipermetropiei, planul superior al lenticulei nu este convex, ci concav în zona centrală. Această caracteristică geometrică impune anumite ajustări față de procedura standard, de corecție a miopiei. În particular, corecția hipermetropiei cu SMILE Pro dă rezultate mai bune cu definirea unei zone optice mai mari, respectiv prin adăugarea unei zone de tranziție periferice față de diametrul lenticulei; scopul acestei zone este de a reduce gradientul de curbură al stromei, care la rândul său scade gradul de remodelare epitelială post-operatorie, contribuind la o mai bună stabilitate a rezultatului clinic.

Rezultate după un an de SMILE Pro pentru hipermetropie
Pentru această serie de 99 de intervenții pentru hipermetropie (OD = 49, OS = 50), datele au indicat o îmbunătățire progresivă a acuității vizuale necorectate în primele luni de după operație, cu tendință de stabilizare între una și trei luni. Profilul de siguranță a fost favorabil, fără complicații majore raportate în perioada de urmărire.
În ansamblu, rata de succes a intervențiilor SMILE Pro a fost de 99%. Pacienții au raportat îmbunătățirea vederii imediat după intervenție, cu precizarea că dioptriile se stabilizează, de regulă, într-un interval de până la 3 luni, cu o ușoară regresie după aproximativ o lună, care se recuperează ulterior.

UCVA preoperator a fost de 0.34 OD, respectiv 0.43 OS. La 3 luni postoperator, UCVA s-a stabilizat la 0.83 OD, respectiv 0.79 OS. De asemenea, anterior intervenției, gradul dependență de ochelari era semnificativ: 94% OD, 96% OS, cu o scădere clară postoperator, la 8% OD și 15% OS.
În lipsa unor studii multicentrice ample, cu urmărire pe termen lung și metodologie standardizată, poziționarea exactă a SMILE Pro în managementul chirurgical a hipermetropiei rămâne deschisă. Cel puțin pentru moment însă, procedura reprezintă un avans tehnologic semnificativ în chirurgia refractivă, cu rezultate clinice comparabile sau superioare LASIK, și un profil de siguranță excelent, implicând mult mai puține riscuri intra- și postoperatorii.

  1. Reinstein D.Z., Sekundo W., Archer T.J., Stodulka P., Ganesh S., Cochener B., Blum M., Wang Y., Zhou X., “SMILE for Hyperopia With and Without Astigmatism: Results of a Prospective Multicenter 12-Month Study”, Journal of Refractiver Surgery, decembrie 2022, vol. 38(12), pp. 760-769. doi: 10.3928/1081597X-20221102-02.

 

Redactie

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.