Dr. Daniela Eleonora CiopleanAuthor
Se întâmplă frecvent ca pacienții care ni se adresează să ajungă la noi după ce această expresie a fost auzită de nenumărate ori de la colegii noştri oftalmologi, în diverse variante. Este vorba atât despre pacienții adulți cu strabism dar şi despre copii cu strabism, din nefericire, în foarte multe situații.
Poate că înainte de a vorbi despre beneficiile funcționale ale intervenției pentru strabism ar trebui să înțelegem ce se întâmplă în sufletul pacientului cu strabism, fie că este un copil de 4 ani pe care ceilalți copii îl evită sau râd de el, fie că este un adult marginalizat care este foarte posibil să fi ratat interviuri esențiale pentru viața lui din cauza aspectului fizic, fie că este un adolescent care îşi face o freză extravagantă care să acopere unul din ochi pentru a masca asimetria. Nu trebuie să uităm nici de micul bebe strabic al cărui părinte este atenționat în parc de către o mămică binevoitoare că nu este în regulă.
A purta după tine o viață întreagă un strabism este o povară, o marcă psihică ce nu arareori creează depresie, uneori latent, alteori profund manifestă. Este cu atât mai dificil de tratat un asemenea pacient cu cât, în țara noastră, componenta psihică, rana din sufletul omului pe care o produce o boală, este ignorată şi se consideră că pacientul trebuie să se descurce singur cu ea. Acest lucru nu se întâmplă în țările care au sisteme de sănătate bine puse la punct şi în care este binecunoscut că nu poți să vindeci cu adevărat un pacient dacă ignori complet componenta psihică.
Am avut pacienți care mi-au spus că au vrut să se sinucidă crezând că problema lor este nerezolvabilă mai ales după ce au fost descurajați de mai mulți medici oftalmologi că «nu se poate face nimic» şi care şi-au schimbat radical viața după corecția strabismului, s-au căsătorit şi acum vin cu copiii la control. Am avut pacienți care au ratat slujba vieții lor din cauza «aspectului fizic» în ciuda faptului că profesional erau cei mai buni şi care au revenit în forță după ce această problemă a fost rezolvată.
Au fost, mult mai puțini însă, şi pacienți dezamăgiți după un prim rezultat (fie din cauza aşteptărilor prea mari, fie că răspunsul la chirurgie a fost insuficient sau paradoxal) şi care au abandonat fie cursa fie medicul. Există şi categoria pacienților perfecționişti care nu acceptă un rezultat altfel decât perfect, se numesc dismorfofobi şi la care cea mai mică imperfecțiune fac amară viața medicului care le tratează asimetriile oculare sau faciale. Uneori acestea sunt naturale, normale, medicul le consideră perfecte, pacientul însă nu. Sunt extrem de rari dar de obicei, îi ții minte, cu toate detaliile lor, între zeci de mii de alți pacienți.
Este foarte adevărat că nu poți întotdeauna să corectezi în totalitate un strabism, că uneori aşteptările pacienților sunt mai mari decât putem noi să obținem printr-o chirurgie şi că uneori drumul este mai lung pentru că lucrurile sunt complicate. Este de asemenea adevărat că uneori deviațiile recidivează şi că o intervenție cu un rezultat bun nu garantează că acest lucru va dura până la sfârşitul vieții.
La fel de adevărat însă este că în 99.99% din cazuri situația pacientului se poate cel puțin îmbunătăți în urma unei intervenții iar rata celor care necesită o a doua intervenție pentru un rezultat foarte bun se situează undeva în zona 20-40% în mâinile specialiştilor în strabism. Din păcate strabism operează şi mulți oftalmologi generali care însă operează limitat, prin prisma bagajului relativ redus de cunoştințe pe care îl au în privința acestei patologii lucru, şi care, din păcate, modifică radical statisticile generale. De unde şi concluzia pacienților care întreabă: «am auzit că sunt necesare mai multe intervenții, e adevărat?»
Chiar şi în cazul specialiştilor în strabism, curba de învățare este îndelungată şi necesită un număr foarte mare de cazuri operate pentru a fi capabil să administrezi şi să tratezi orice strabism.
În situația copiilor, uneori lucrurile pot fi etapizate, mai ales când este vorba de deviații mari, cu componenta verticală asociată dar, rata de re-intervenții la copil, cel puțin în mâinile noastre este de sub 10%.
Lucrurile stau mai prost la adulții cu multiple operații în antecedente sau cu strabisme incorect abordate, cu muşchi sau ochi traumatizați dar şi acolo, de regulă se pot obține rezultate foarte bune.
Deci, această problemă «doar estetică» poate fi rezolvată atât la adult cât şi la copil.
În altă ordine de idei, ochii funcționează armonic doar când sunt într-o poziție «estetică». În marea majoritate a situațiilor o aliniere excelentă aduce şi un beneficiu funcțional fără echivoc, nu numai în cazul copiilor dar şi în cazul multor adulți care îşi recapătă în mod surprinzător binocularitatea.
Diplopia (vederea dublă) este o realitate după operația de strabism şi are ca motiv faptul că este nevoie de timp pentru ca creierul să se re-seteze pentru a recepționa şi sintetiza imaginile care acum vin dintr-o locație diferită. Ea este pasageră la 99% din pacienți, într-un procent foarte mic din cazuri persistă în anumite poziții ale privirii şi <0.1% pot rămane cu vedere dublă permanentă care are şi ea soluții de tratament.
Deci povestea cu «nu se poate opera pentru că vei vedea dublu» este o altă dogmă oftalmologică, scoasă din context. Ce este straniu, este faptul că de obicei acest lucru este spus de către un medic care nu a operat niciodată strabism însă nu sunt rare situațiile în care pacientul dezarmează şi are nevoie de ani ca să mai ceară o altă părere.
Prin urmare, cu atât mai mult cu cât este o problemă cosmetică (nu estetică, ne operăm nu ca să fim mai frumoşi ci ca să arătăm ca toți ceilalți oameni), strabismul trebuie tratat. În 90% din cazuri, beneficiul este şi funcțional: vedere binoculară la o parte din pacienți, câmp binocular normal, motilitate oculară îmbunătățită, restaurarea normalității la pacienții cu strabisme dobândite şi diplopie (boala tiroidiană, pareze şi paralizii, traumatisme, strabisme iatrogene, etc).
