Tulburări neurocognitive acute la vârstnici

Tulburările neurocognitive acute la vârstnici reprezintă o provocare importantă pentru medici, deoarece au un impact puternic atât asupra sănătății fizice, cât și mentale a pacienților. Aceste afecțiuni pot face ca persoanele în vârstă să devină mai dependente și mai vulnerabile, crescând riscul de complicații grave. Printre cele mai întâlnite probleme de acest tip se numără deliriumul, demența și depresia, care nu afectează doar mintea, ci și starea fizică generală a celor în vârstă.

În cazul în care aceste tulburări nu sunt identificate și tratate la timp, starea de sănătate a pacienților se poate înrăutăți rapid, iar riscul de mortalitate și complicații crește. De aceea, prevenția, diagnosticarea timpurie și gestionarea corectă a acestor afecțiuni sunt cruciale pentru a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor afectate și pentru a reduce impactul lor asupra sănătății generale.
Delirium
Deliriumul este o tulburare neurocognitivă acută care afectează grav atenția și starea de conștiență, apărând brusc și având manifestări care pot varia de la un moment la altul pe parcursul zilei. Această fluctuație face ca diagnosticarea să fie uneori dificilă. Deliriumul este frecvent întâlnit la vârstnici, mai ales la cei care se află în spital, fiind legat de o gamă largă de cauze medicale și fiziologice.
La pacienții vârstnici internați, între 11% și 42% suferă de delirium, iar riscul este mai mare la cei care au și alte boli sau un istoric de probleme neurocognitive. Această afecțiune nu doar complică recuperarea, ci și crește semnificativ riscul de mortalitate, ceea ce face ca un tratament rapid și bine organizat să fie esențial pentru îmbunătățirea șanselor de recuperare.

Criterii DSM-5 pentru Delirium
Conform DSM-5, deliriumul este definit prin câteva criterii clinice clare, care ajută la stabilirea unui diagnostic corect. Primul criteriu important este apariția unei tulburări de atenție, ceea ce înseamnă că pacientul are dificultăți în a-și concentra sau menține atenția. În același timp, starea de conștiență este afectată, ceea ce duce la o dezorientare față de mediul înconjurător.
Aceste schimbări cognitive apar rapid, de obicei în câteva ore sau zile, și se manifestă prin fluctuații ale severității pe parcursul unei zile, ceea ce face ca deliriumul să fie greu de recunoscut fără o evaluare clinică constantă. Un alt criteriu esențial pentru diagnostic este prezența unor dovezi clare care indică faptul că deliriumul este provocat direct de o afecțiune medicală, o intoxicație, sevrajul unei substanțe sau expunerea la toxine. Acest lucru subliniază importanța unei evaluări atente a fiecărui pacient pentru a identifica cu exactitate cauza și a interveni adecvat.

Epidemiologie și Factori de Risc
Deliriumul este o problemă comună la pacienții vârstnici, mai ales în secțiile de terapie intensivă și în perioada de recuperare postoperatorie. Aceasta este una dintre cele mai frecvente tulburări neurocognitive acute la persoanele în vârstă, apărând adesea după intervenții chirurgicale majore sau în cazul unor comorbidități multiple.
Vârsta înaintată este unul dintre principalii factori de risc, fiind asociată cu un declin natural al funcțiilor cognitive și o capacitate redusă de a se recupera. Pacienții cu afecțiuni cognitive preexistente, cum ar fi demența, sunt deosebit de vulnerabili la dezvoltarea deliriumului. Alte probleme medicale, cum ar fi dezechilibrele metabolice, endocrine, sau deficiențele de vedere și auz, cresc și ele riscul acestei afecțiuni.
Acești factori subliniază importanța monitorizării atente a pacienților vârstnici în spital, pentru a preveni și a interveni eficient în cazurile de delirium, menținând astfel o mai bună calitate a vieții și un prognostic favorabil.

Caracteristici Clinice
Deliriumul se poate manifesta printr-o varietate de simptome, de la stări de agitație și iritabilitate până la letargie și apatie. Pacienții afectați de delirium pot avea dificultăți de concentrare, confuzie, dezorientare în timp și spațiu, iar în formele severe pot experimenta halucinații vizuale sau auditive. Un alt simptom frecvent este perturbarea ciclului somn-veghe, cu somnolență în timpul zilei și insomnie pe timpul nopții.
Deliriumul poate apărea sub două forme principale: deliriumul hiperactiv, care se caracterizează prin agitație și neliniște, și deliriumul hipoactiv, marcat de letargie, apatie și un răspuns scăzut la stimuli. În unele cazuri, pacienții pot alterna între aceste două tipuri de manifestări, ceea ce face monitorizarea și gestionarea afecțiunii și mai dificilă.

Diagnostic și Screening
Deliriumul poate fi ușor confundat cu alte tulburări neurocognitive, cum ar fi demența sau depresia, din cauza suprapunerii unor simptome precum confuzia, dezorientarea și schimbările de comportament. Pentru a evita aceste confuzii și a facilita un diagnostic corect, sunt folosite metode de screening specializate, cum ar fi Confusion Assessment Method (CAM) și testul 4AT. Aceste instrumente permit identificarea rapidă a simptomelor caracteristice deliriumului și ajută la diferențierea acestuia de alte afecțiuni cognitive, oferind un ghid esențial pentru un tratament adecvat și prompt.

Management și Tratament
Tratamentul deliriumului începe prin identificarea și corectarea cauzelor care l-au declanșat. Dezechilibrele hidro-electrolitice, infecțiile și utilizarea necorespunzătoare a medicamentelor sunt frecvent factori care contribuie la apariția deliriumului și trebuie tratate prompt. În plus, intervențiile non-farmacologice sunt esențiale pentru managementul eficient al acestei afecțiuni. Aceste măsuri includ îmbunătățirea mediului pacientului, oferind un spațiu liniștit, bine iluminat și familiar, și asigurarea unei hidratări și alimentații corespunzătoare, factori cheie pentru recuperare.
În cazurile mai severe, tratamentul farmacologic poate fi necesar. Antipsihoticele precum risperidona, olanzapina sau haloperidolul sunt uneori utilizate pentru a controla simptomele, însă acest tip de medicamente trebuie administrat cu mare prudență, în special la vârstnici, din cauza riscului de efecte adverse.

Concluzii
Deliriumul este o tulburare frecventă în rândul vârstnicilor și are un impact profund asupra sănătății și prognosticului acestora. Monitorizarea atentă și prevenirea factorilor de risc sunt cruciale pentru a minimiza efectele negative asupra calității vieții și pentru a reduce rata mortalității asociate. În viitor, cercetările ar trebui să se axeze pe dezvoltarea unor strategii de tratament mai personalizate și pe perfecționarea instrumentelor de diagnostic, pentru a asigura o identificare timpurie și o gestionare mai eficientă a deliriumului.

Bibliografie selectivă

1. Inouye, S., Westendorp, R., & Saczynski, J. (2014). Delirium in elderly people. The Lancet, 383, 911-922.
2. Kukreja, D., Günther, U., & Popp, J. (2015). Delirium in the elderly: current problems with increasing geriatric age. The Indian Journal of Medical Research, 142, 655-662.
3. Wilson, J., Mart, M., Cunningham, C., Shehabi, Y., Girard, T., MacLullich, A., Slooter, A., & Ely, E. (2020). Delirium. Nature Reviews Disease Primers, 6, 1-26.
4. Maldonado, J. (2018). Delirium pathophysiology: An updated hypothesis of the etiology of acute brain failure. International Journal of Geriatric Psychiatry, 33, 1428-1457.
5. Martins, S., & Fernandes, L. (2012). Delirium in Elderly People: A Review. Frontiers in Neurology, 3.
6. Saxena, S., & Lawley, D. (2009). Delirium in the elderly: a clinical review. Postgrad Med J, 85(1006), 405-413.
7. Cerejeira, J., Firmino, H., Vaz-Serra, A., & Mukaetova-Ladinska, E. (2010). The neuroinflammatory hypothesis of delirium. Acta Neuropathologica, 119, 737-754.
8. Joosten, E., Lemiengre, J., Nelis, T., Verbeke, G., & Milisen, K. (2006). Is Anaemia a Risk Factor for Delirium in an Acute Geriatric Population?. Gerontology, 52, 382-385.
9. Tune, L. (1999). Delirium. Hazzard et al., 1229-1237.
10. Inouye, S. (1999). Predisposing and Precipitating Factors for Delirium in Hospitalized Older Patients. Dementia and Geriatric Cognitive Disorders, 10, 393-400.
11. Brown, T. M., & Boyle, M. F. (2002). Delirium. BMJ, 325(7365), 644-647.
12. Fong, T. G., Tulebaev, S. R., & Inouye, S. K. (2009). Delirium in elderly adults: diagnosis prevention and treatment. Nature Reviews Neurology, 5(4), 210-220.
13. Grassi, L., Caraceni, A., Mitchell, A. J., Nanni, M. G., Berardi, M. A., Caruso, R., & Riba, M. (2015). Management of Delirium in Palliative Care: a Review. Current Psychiatry Reports, 17(1), 1-9.
14. Bush, S. H., Kanji, S., Pereira, J. L., Davis, D. H., Currow, D. C., Meagher, D. J., & Lawlor, P. G. (2014). Treating an established episode of delirium in palliative care: expert opinion and review of the current evidence base with recommendations for future development. Journal of Pain and Symptom Management, 48(2), 231-248.
15. Jackson, J., Gordon, S., Hart, R., Hopkins, R., & Ely, E. (2004). The Association Between Delirium and Cognitive Decline: A Review of the Empirical Literature. Neuropsychology Review, 14, 87-98.