Prof. Univ. Emerit Dr. Farm. Dumitru LupuleasaAuthor
Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Emerit Dr. Farm. Dumitru Lupuleasa, Președintele Colegiului Farmaciștilor din România
Stimate domnule Prof. Dumitru LUPULEASA, anul acesta Conferinţa Naţională de Farmacie are loc în perioada 24-26 Noiembrie 2022 la București, după un context pandemic.
Care a fost impactul asupra activităţii farmaceutice?
Mă bucură întrebarea dumneavoastră pentru că îmi dă posibilitatea să reiterez aspecte pe care le-am analizat și subliniat și cu alte ocazii, în perioada deosebit de critică a pandemiei COVID-19.
Pandemia COVID-19 a lansat o provocare pentru toți profesioniștii din domeniul sănătății, marcând intens și activitatea farmaciștilor în 2020 și continuând în 2021!
În mesajul meu către colegi, de Ziua Mondială a Farmacistului în 25 Septembrie 2020, le mulțumeam tuturor, conștient fiind că, de luni de zile, în contextul pandemic pe care îl trăiam, au lucrat continuu, alături de ceilalți factori din sănătate, pentru ca oamenii să poată avea acces la medicamentele de care aveau nevoie.
Anul 2021, al doilea an al pandemiei, a însemnat continuarea confruntării cu problemele majore ale sistemului de sănătate greu încercat într-un moment critic, cu consecințe inerente pentru munca noastră, dificil de depășit, dar care ne-au obligat să abordăm o strategie, cel puțin de menținere la un nivel de competență care să ne asigure recunoașterea eforturilor de către beneficiarii activității farmaciștilor. Cu îndreptățită mândrie și satisfacție pot să afirm că, 2021 ne-a adus această recunoaștere. Ne-a adus susținere deplină din partea autorităților în ceea ce privește abordarea de noi servicii farmaceutice, satisfacție dublată de confirmarea impactului pozitiv al acestui demers asupra pacienților. Pacienții au răspuns pozitiv la întrebarea dacă au încredere în serviciile oferite de farmaciști. Modul în care farmacistul și-a exercitat profesia, în plină pandemie, a contribuit la sentimentul de satisfacție al publicului, la înțelegerea de către pacienți a accesibilității farmaciei comunitare. Pandemia, pe lângă toate greutățile și imensele probleme socio-profesionale pe care le-a implicat, a scos în lumină faptul că farmacistul a putut să-și demonstreze, în mod constant, abilitățile și grija pentru omul bolnav.
Nu ne rămâne tuturor decât să știm să beneficiem în continuare de încrederea câștigată și, împreună, să consolidăm rolul farmacistului în cadrul asistenței de sănătate publică prin extinderea ariei noastre de competență profesională, prin abordarea, cât de repede va fi posibil, de noi servicii farmaceutice. Trebuie să pășim cu încredere pe această cale care se profilează deja în fața noastră.
Piața farmaceutică se confruntă cu diverse dificultăți.
Cât de necesară este reglementarea sistemelor de business din industria farma?
Deși nu sunt un adept al excesului de reglementare, trebuie să admitem că în materie de sănătate și medicamente reglementarea este necesară, deși de cele mai multe ori vorbim de ajustări și nu de modificări radicale.
La nivelul farmaciilor putem menționa necesitatea ajustării adaosurilor la medicamente, deoarece cu adaosurile actuale nivelul venitului mediu al farmacistului este sub media națională, fapt ce nu corespunde cu pregătirea și responsabilitatea acestuia. De asemenea, ar fi importantă decuplarea parțială a veniturilor farmaciei de la desfacerea produselor, motiv pentru care Colegiul Farmaciștilor susține introducerea taxei pe rețetă, ca mijloc de creștere a atenției și importanței acordate medicamentelor Rx (cele cu prescripție medicală), peste importanța medie acordată medicamentelor OTC, suplimentelor alimentare și altor produse parafarmaceutice. Farmacia nu trebuie să vândă mult ca să supraviețuiască, ci atât cât trebuie; fiecare pacient are o nevoie certă de medicamente, sub care este riscant să coboare, la fel cum mai multe medicamente decât are nevoie nu aduc un beneficiu real, ci eventual o risipă sau un risc. Sigur, se adaugă și problema localizării farmaciilor, care sunt aglomerate în marile orașe și nu sunt prezente în prea multe din comunitățile rurale; nu credem că cetățeanul român care trăiește la sat sau într-un oraș mic ar trebui să aibă un acces mai redus la tratament decât cel care trăiește într-un oraș mare.
La nivelul producției de medicamente putem menționa oportunitatea ajustării politicilor de preț, în sensul adaptării la realitatea europeană, părăsind paradigma celui mai mic preț în care ne-am refugiat în ultimii 7 ani și care a adus situații repetate de tip penurie. Contextul pandemic a relevat importanța unei producții locale de medicamente semnificative, știind că nici o țară nu poate să-și producă singură toate medicamentele de care are nevoie. Între medicamentele ieftine și cele scumpe trebuie să păstrăm un echilibru corect și din punct de vedere profesional și din punct de vedere financiar. Există medicamente ieftine foarte bune care riscă să nu mai fie produse sau aduse în România din
cauza prețului reglementat prea jos, la fel cum există și medicamente scumpe, pe care poate ni le-am dori să le utilizăm, dar situația financiară individuală și generală nu permite întotdeauna acest lucru.
Cât de important este procesul de comunicare privind comportamentul de consum dar și accesul pacienţilor la un sistem de sănătate corect, inovator și competitiv?
Orice farmacist va răspunde la prima întrebare că regulile de bună practică farmaceutică prevăd pe de o parte, să se încurajeze o prescriere rațională a medicamentelor de către medici și pe de altă parte, să se promoveze utilizarea corespunzătoare a acestora de către pacienți, evitând pe cât posibil automedicația în cazul unor afecțiuni care impun consultarea specialistului, a farmacistului, dar mai ales a medicului. Trebuie să precizez că, respectarea regulilor de bună practică farmaceutică înseamnă, practic, ca fiecare farmacist să pună accentul pe informarea corectă și consilierea adecvată a publicului, referitoare la o utilizare rațională a medicamentelor, la riscurile automedicației (în special analgezice și antibiotice) atât la nivel de individ, cât și la nivel global. Nu voi dezvolta acest subiect, dar nu pot să nu menționez, cu îngrijorare, rezistența la antimicrobiene, atât de discutată la nivel național și internațional, cauzată tocmai de o prescriere incorectă, nejudicioasă a acestei categorii de medicamente, dar și de o abordare total neadecvată, din partea pacienților care recurg într-un mod iresponsabil, la astfel de tratamente, cu consecințe catastrofale pentru ei și societate, în general. Pentru a conchide, pe această temă a comportamentului de consum al pacienților, consider ca farmacist, ca și cadru didactic, că trebuie să insistăm în munca noastră, în relația farmacist-omul bolnav, să ajungem la performanța de a ne face înțeleși în privința riscului automedicației, a unui consum exagerat, irațional de medicamente, uitând de reacțiile adverse asupra sănătății, inerente într-o astfel de abordare. Zi de zi, farmacistul trebuie să aibă în vedere ridicarea nivelului de conștientizare de către pacienți a acestor aspecte, printr-o comunicare eficientă pe înțelesul fiecărui om care intră în farmacie.
Referitor la cea de-a doua întrebare, răspunsul nu poate fi decât în sensul importanței pentru pacienți a unui acces la un sistem de sănătate performant, bazat deopotrivă pe inovație și competitivitate.
Sistemul de asigurări sociale de sănătate conferă persoanelor asigurate un acces redus la un pachet bazal de servicii. Teoretic, în sistemul național de sănătate accesul este teoretic liber la toate serviciile. Practic însă, este limitat de lipsa furnizării unor servicii medicale sau furnizarea insuficientă a acestora. Finanțarea mixtă a sistemului de sănătate presupune ca unele servicii care nu sunt incluse în pachetul de bază al asigurărilor sociale de sănătate să fie furnizate prin asigurările private complementare și prin programe naționale de sănătate finanțate de la bugetul de stat. Se știe însă că sistemul de asigurări private de sănătate nu poate reprezenta unica soluţie de finanţare a sistemului de sănătate, deoarece exclude acea categorie de persoane cu venituri reduse și risc ridicat de boală. Tot atât de bine se cunoaște și faptul că indiferent de metoda de finanțare, în orice sistem de sănătate, o parte din contribuția la finanțare este asigurată de însuși pacientul. Esențial consider că este să se respecte dreptul pacientului de a alege furnizorul de servicii medicale. Acest drept poate fi consacrat numai printr-un mecanism prin care să se asigure creșterea calității serviciului prin stimularea competitivității între furnizori. Problema apare în multe situații în care acest drept de a alege al pacientului este limitat de numărul redus de furnizori. În continuare, o altă mare problemă a sistemului de sănătate este asigurarea accesului la medicamente noi, inovatoare într-un ritm accelerat, similar celui din alte state membre ale Uniunii Europene. Ceea ce ne crește speranța de a putea beneficia și în România de pe urma inovației în medicină este preocuparea constantă a Comisiei Europene de a revizui legislația farmaceutică și de a armoniza aceste reglementări în întreaga Uniune Europeană.
Conferinţa Naţională de Farmacie facilitează într-o manieră optimă schimburile de informații dintre medici și farmaciști, fiind unicul eveniment interdisciplinar de acest gen din România.
Cum apreciaţi rolul și importanța farmacistului în desăvârșirea actului medical?
Facultatea de Farmacie a parcurs un proces continuu de dezvoltare, Istoria învățământului farmaceutic a fost influenţată de numeroase personalităţi din medicina românească și din rândul celor care au îmbrățișat ambele profesii – de medic și de farmacist, multe dintre acestea reprezentând nume semnificative pentru profesie, pentru știința medicamentului, pentru farmacologie, o știință indispensabilă în exercitarea actului medical.
Farmacologia, cu ramurile sale farmacologia preclinică și farmacologia clinică, este știința care studiază medicamentele, definite ca substanțe utilizate în profilaxia, tratamentul sau diagnosticarea bolilor.
Încă de pe băncile facultății de farmacie, viitorul profesionist dobândește cunoștințe care îi permit ca la finalizarea studiilor să abordeze domenii tangente cu actul medical: farmacia comunitară, farmacia de spital, farmacia clinică, industria farmaceutică, institute de cercetare, laboratoare de analize medicale, autoritățile din cadrul sistemului de sănătate publică etc., diploma sa fiind recunoscută în spațiul UE.
Un act medical fără medicamente nu poate fi exercitat, sau altfel spus, un act medical efectuat de un medic nu poate fi desăvârșit fără intervenția farmacistului.
Comunitatea farmaciștilor a urmărit mereu ca echipa medic-farmacist să fie o realitate și nu un deziderat utopic! Consider că un eveniment științific interdisciplinar, care să permită medicilor și farmaciștilor să-și împărtășească ultimele descoperiri în domeniul lor de profil, reprezintă calea de abordat pentru ca așa-numitul triunghi al sănătății, medic-farmacist-pacient, să poată funcționa optim!
Cum ați descrie direcțiile pe termen mediu privind industria farma cu oportunitățile aferente pe piața din România?
Piața din România nu mai este atât de atractivă, așa cum era în urmă cu 10-20 ani, pentru că este deja în Uniunea Europeană dar încă nu și-a însușit toate bunele practici europene.
România nu ar trebui să aibă o problemă cu oferta de medicamente, așa cum pare la prima vedere, ci să reflecteze mai bine, să decidă ce vrea și să fie consecventă cu aceste abordări. Prin politici restrictive de tip preț minim și-a ușurat pe termen scurt situația, dar după 7 ani de la această abordare culegem roadele: disponibilitatea medicamentelor, în special cele cu rețetă, s-a redus treptat. Evenimentele din cursul acestui an au modificat substanțial contextul în care eram obișnuiți să trăim, să judecăm și să acționăm. Acum ies mai bine în evidență limitele acestei abordări: industria locală nu a fost încurajată, lanțurile globale de aprovizionare s-au fragmentat, ducând la creșterea semnificativă a prețului atât la substanțe active, cât și la materialele de ambalare (care uneori pot ajunge la jumătatea costului medicamentului), iar costurile la energie (gaze, energie electrică) au crescut de câteva ori.
Pentru industria farmaceutică este important să distingem între judecata pe termen scurt și cea pe termen mediu și lung.
Pe termen scurt, să nu judecăm per total, ci să înțelegem categoria de producători de care avem nevoie și să tratăm echilibrat fiecare categorie. Suntem într-o situație grea, în care aproape fiecare medicament Rx depinde de decizia a 1, 2 maxim 3 producători, ca urmare a aplicării sistematice a reducerilor de preț și a taxei claw-back. Situația în care suntem astăzi nu permite altă abordare decât evitarea unei crize de proporții de medicamente în România, renunțând la prețul minim și luând o serie de măsuri echilibrate, care trebuie să aibă drept finalitate evitarea riscului de a avea categorii largi de pacienți (copii, bătrâni, bolnavi cronici) fără medicamentele de care au neapărată nevoie, fără a pune la mare risc bugetul public. Acesta este cazul în cea mai mare parte a industriei generice, atât locale cât și internaționale, care dacă nu facem asta, riscăm să asistăm la înjumătățirea portofoliului de medicamente, cu riscuri de indisponibilitate mult mai mari decât cele de până acum. Partea de industrie care are norocul de a avea medicamente bune aflate în perioada de protecție a patentului nu ar trebui să fie afectată la fel de mult ca restul industriei și în principiu contăm pe furnizarea în continuare a acestor medicamente.
Pentru termenul mediu și lung va trebui însă să regândim puțin reglementările care adresează mecanismele care funcționează în domeniul farmaceutic.
La o manifestare recentă s-a pus întrebarea concretă: ce este acela un medicament ieftin și ce este un medicament scump? Sigur că răspunsurile au fost politicoase, dar nu s-a precizat nimic. Eu cred că un medicament ieftin este unul care costă maxim 100 lei (preț total, nu coplata pacientului), iar un medicament scump este cel care costă peste 1.000 lei. Problema noastră – a societății românești – este că toți vrem să ne tratăm cu medicamente scumpe, dar nu avem bani suficienți pentru asta. În privința asta, medicamentele ieftine – care sunt la risc astăzi – înseamnă peste 70% în volum (grosier, 7 din 10 pacienți sunt tratați cu medicamente ieftine), însă pentru susținerea lor bugetul public cheltuie 25% din total. Această abordare nu are un viitor prea promițător, așa încât întâi ar trebui să se clarifice acest lucru la nivelul opiniei largi, iar după aceea autoritățile să pună consecvent în practică abordarea însușită de o largă majoritate a cetățenilor români.
