’’Unul dintre principalele obiective SOROT în perioada următoare este pregătirea cadrelor didactice, pentru a deveni parte integrantă din examenul european pentru specialitatea noastră.’’
Interviu realizat împreună cu Conf. Univ. Dr. Răzvan Ene, președinte SOROT
Actualul Comitet Director al SOROT marchează la apropiata Conferință Națională un an de când a preluat conducerea Societății, cu dumneavoastră în poziția de președinte. Care sunt reușitele din acest an, ce mai este de făcut?
A fost un an greu, cel puțin din perspectivă personală, dar în ceea ce privește SOROT îmi place să cred că a fost unul echilibrat și linistit. În mare parte, am continuat proiectele începute de antemergătorii mei, legate de pregătirea rezidenților. Cu ajutorul societăților satelit din specialitatea noastră, cum ar fi SRATS, SRUC, Societatea de Chirurgie a Mâinii, Societatea de Chirurgie a Gleznei și Piciorului, a crescut foarte mult numărul de cursuri organizate în toate centrele universitare mari din țară. La Sibiu, Timișoara, Craiova, Constanța au fost organizate numeroase acțiuni adresate specialiștilor în formare, la care au fost invitați lectori din toată lumea, voci foarte importante din specialitatea noastră. Evident că la lucrări au fost prezente și figurile cele mai reprezentative din Ortopedia autohtonă. În marea majoritate a cazurilor, locurile la aceste cursuri s-au ocupat în proporție de 100%, ceea ce denotă interesul pentru astfel de evenimente și dorința tinerilor specialiști de a se perfecționa, ambele aspecte mai mult decat îmbucurătoare pentru noi. În ce privește planurile noastre de viitor, ele sunt prea numeroase pentru a fi amintite aici și le vom face cunoscute membrilor pe masură ce ne pregatim de acțiune.
Având în vedere că toate cursurile amintite se bucură de prezența multor specialiști străini, poate este important să aducem în discuție colaborarea SOROT cu organismele echivalente de nivel european și nu numai.
Pot spune că relațiile noastre cu aceste Societati sunt tot mai solide, pe măsură ce trec anii. Vorbim în primul rând despre Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Ortopedie și Traumatologie (E.F.O.R.T) la care suntem afiliați de mult timp și cu care avem avem o relație istorică foarte bună. La toate manifestărilor științifice pe care le organizăm, congrese sau conferințe, sunt alături de noi membri din conducere și medici reprezentativi ai Societăților echivalente din țări europene, care își onorează invitația cu numeroase prezentări de mare interes și mare nivel științific, ceea ce pentru noi este un factor extrem de important. Intenția noastră pentru o perioadă imediat urmatoare este, așa cum spuneam, de a continua proiectele începute de conducerile trecute ale SOROT, iar acestea au în vedere și pregatirea cadrelor noastre didactice, pentru a deveni parte integrantă din examenul european pe specialitatea noastră. Deocamdată doar colegii de la ATI au finalizat acest demers și avem toate intențiile să îi urmăm cât mai curând. Cel mai important aspect în acest sens, la care lucrăm permanent, este alinierea curriculei noastre la cea europeană.
Un alt punct important din relația cu Federația este legat de participarea rezidenților noștri la cursurile FORTE (Federation Of Orthopaedic And Trauma Trainees In Europe), fără de care alinierea noastră la curricula europeană și implicarea directă în organizarea examenului european de specialitate nu pot avea loc în viitorul imediat. Merită menționat faptul că la aceste cursuri am facut un mare pas înainte, când am trecut de la etapa de simplă participare cu rezidenți la cea în care suntem prezenți acolo și cu lectori. Nu pot să nu remarc faptul că toți cursanții din țara noastră sunt apreciați ca foarte bine pregatiți, aceștia făcând dovada în numeroase rânduri că și-au început rezidențiatul cu cunoștinte solide căpătate în centrele noastre universitare. Există multe motive de optimism, întrucât progresele sunt vizibile și ne apropie rapid de rezultatele dorite.
Aminteați în interviul nostru din ediția precedentă despre importanța colaborării cu colegii din alte specialități, alături de care împărțiți responsabilitățile lângă patul pacientului. Ce ar fi de adăugat înainte de Conferința Națională SOROT?
Spuneam ca s-a renunțat în ultimii 8-10 ani, pe bună dreptate, la ideea că manifestările organizate de SOROT trebuie sa aibă o participare formata 100% din specialiști în Ortopedie și Traumatologie, fie ei români sau străini. Situația ‘’la firul ierbii’’, în spital, lângă pacient, este de așa natură încât nu poți aborda un caz doar din perspectiva ortopedului. În toate acțiunile noastre ne bazăm într-o foarte mare măsură pe colegii cu alte specialități și este firesc ca la evenimentele noastre să îi cooptam și pe aceștia. Colegii de la radiologie și ATI, de care suntem legati organic, răspund întotdeauna primii. Acestora li se adaugă specialiștii din oncologie, neurochirurgie (alături de care acționăm la politraumatisme cu leziuni asociate), boli infecțioase, microbiologie, histopatologie, pentru că la traumele extinse infecțiile sunt uneori inevitabile… Toți colegii din specialitățile conexe cu care conlucrăm în tratarea unui pacient au la conferințele noastre sesiuni de prezentare, care subliniază cât de importantă și necesară este colaborarea noastră pentru binele pacientului.
Anul acesta principalul eveniment SOROT este Conferința Națională, organizată în perioada 1-2 noiembrie la Poiana Brașov. Cât de consistentă apreciați că va fi participarea?
Într-adevar, anul acesta este rândul Conferinței Naționale pentru că, după cum bine stiți, la noi alternează conferințele și congresele anuale. Trebuie spus ca feed back-ul indică o participare numeroasă, poate chiar foarte apropiată de anul trecut. Având în vedere lectorii invitați și locația, mulți colegi și-au declarat disponibilitatea de răspunde la apel, spre bucuria noastră. Așa cum aminteam, pe lângă SOROT activează mai multe societăți, care sunt axate pe intervenții asupra anumitor segmente anatomice sau pe anumite patologii ori tipuri de intervenții chirurgicale. Toate aceste organizatii satelit au conexiunile lor atât la nivel european cât și dincolo de granițele continentului, fapt ce le-a permis să atragă personalități marcante din diferitele nișe ale specialității noastre. Prezentările acestora, nu am nicio îndoială, au cântărit greu în decizia multor colegi de a fi prezenți fizic la Conferință.
Încheiem, ca deobicei, cu un cuvânt din partea conducerii SOROT adresat membrilor organizației pe care o reprezentați.
În ultimii ani ca vicepreședinte SOROT și anul acesta ca președinte am încercat sa organizez evenimentele noastre într-o zonă cât mai accesibilă tuturor colegilor, de regulă în partea centrală a țării. Dincolo de aspectul logistic am căutat și zone ofertante din punct de vedere turistic. Ideea centrală a acestor acțiuni este, evident, schimbul de cunostințe și de experiență, pe primul loc fiind aspectul științific al evenimentului. Având în vedere însă că ne întâlnim rar și ne putem permite la fel de rar o pauză în activitatea de zi cu zi, am încercat să nu neglijăm și partea de socializare. Mai mult, trebuie să le arătăm și invitatilor străini ce țară frumoasă avem. Am ales Poiana Brașov pentru Conferința aceasta cu convingerea că raspunde și celor mai pretențioase cerințe, atât din punct de vedere al confortului cât mai ales al peisajelor pe care le oferă vizitatorilor. Îi asteptăm cu mult drag pe toți colegii noștri, sperăm că se vor simti bine și că evenimentul va fi unul memorabil.