Interviu realizat împreună cu Prof. Univ. Dr. Simona Vlădăreanu, copreședinte SRMFN
Stimată doamnă profesor, sunteți membră a grupului fondator al Societății Române de Medicină Fetală și Neonatală. Ce a stat la baza înființării acestei societăți, care aduce împreună medici din două specialități înrudite?
Ce a determinat formarea acestei Societăți? Așa cum ați menționat, a existat necesitatea unei colaborări mai strânse între specialități. În domeniul nostru, este esențial să avem o bună cunoaștere și o colaborare eficientă cu obstetrica-ginecologia, având în vedere că noi suntem neonatologi. Practic, aceste specialități sunt interdependente.
Conceptul de perinatologie este de mult timp consacrat în alte țări, precum SUA sau Australia. Încă de la începutul activității mele ca neonatolog – poate chiar din perioada rezidențiatului – am fost atrasă de acest domeniu. În acea perioadă, am participat la un congres de medicină perinatală cu participare internațională, desfășurat la Timișoara, unde am fost profund impresionată de diversitatea și nivelul înalt al discuțiilor și al temelor științifice abordate. Pentru parcursul meu profesional ulterior, acest model de medicină a devenit reperul pe care mi-am dorit să îl urmez și să îl împărtășesc și colegilor mei.
Este esențial să avem cunoștințe teoretice din domeniul obstetricii, deoarece noi preluăm un nou-născut care vine cu un istoric de aproximativ nouă luni sau chiar mai puțin, în cazul prematurității. Toate evenimentele care au loc în perioada intrauterină trebuie cunoscute, deoarece ulterior este necesar un management corespunzător, țintit și cât mai precis. Fără aceste informații despre făt, nu putem obține rezultate favorabile.
De aici a apărut și necesitatea unei colaborări strânse cu specialitatea de Obstetrică-Ginecologie, mai ales că, la nivel național, această relaționare nu este întotdeauna suficient de bine armonizată. În vederea consolidării unor relații profesionale cât mai bune, am înființat această Societate, în cadrul căreia ambele specialități să se regăsească și să colaboreze eficient. Tot din acest motiv organizăm întâlnirile noastre anuale, în cadrul Congresului, care reunește specialiști din cele două domenii, atât din țară, cât și din străinătate.
Putem identifica un specific românesc în analiza principalelor provocări cu care se confruntă Neonatologia?
„Din păcate, da, putem vorbi despre un anumit specific românesc, care nu este întotdeauna favorabil. Ce ne caracterizează? În primul rând, dificultatea de a armoniza procedurile și protocoalele medicale la nivel național. În practică, fiecare unitate acționează în funcție de formarea profesională a personalului, de echipamentele disponibile și de modul de organizare locală a serviciilor medicale.
Din păcate, nu există o structurare și o organizare unitară, așa cum ar fi necesar. Obiectivul ar trebui să fie asigurarea unui nivel optim de îngrijire pentru toți pacienții, nu doar în capitală sau în marile centre universitare, unde dotările sunt mai bune și personalul relativ suficient, ci și în celelalte regiuni ale țării. Acest lucru ar presupune o organizare cât mai uniformă a sistemului.
Deși, la nivel teoretic, lucrurile par bine conturate, realitatea din teren este diferită. Multe spitale municipale sau orășenești nu pot asigura îngrijire continuă, 24 de ore din 24, în special pentru cazurile complexe care necesită terapie intensivă. Există un deficit de specialiști care să asigure o permanență prin gărzi, precum și o lipsă de anesteziști pentru situațiile acute ale gravidelor care necesită intervenții chirurgicale de urgență.
Aceste deficiențe expun la risc, în primul rând, pacientele, dar și personalul medical, care poate ajunge în situații de malpraxis din motive ce nu țin de voința sau competența individuală. Reforma în sănătate nu înseamnă doar investiții financiare, chiar dacă programe precum PNRR sunt binevenite. Este nevoie și de o organizare eficientă, de o monitorizare reală a utilizării echipamentelor și, mai ales, de resurse umane suficiente. În absența acestora, managementul sistemului rămâne unul precar.
O altă problemă specifică României este tendința de a ne dori performanțe de nivel internațional, fără a analiza cu atenție modul în care acestea se realizează în alte țări. În 2020, curriculumul de Neonatologie a fost actualizat conform modelelor din țări cu o tradiție mai îndelungată în domeniu, iar în prezent se urmărește o modificare care să armonizeze pregătirea la nivel european. Aceasta este, desigur, o inițiativă pozitivă, dar nu este suficientă pentru întreaga activitate medicală dedicată îngrijirii nou-născuților. Cu alte cuvinte, stăm bine la nivel teoretic, însă în practică mai este încă mult de realizat.
Se încadrează la acest specific românesc și faptul că fiecare factor de decizie din domeniul Neonatologiei, la nivel teritorial, își dorește să ofere servicii medicale complete, atât pentru cazurile ușoare, cât și pentru cele cu risc crescut. Teoretic, această abordare este lăudabilă, însă, dacă ne uităm la modele internaționale, constatăm că tratarea cazurilor complexe și rare (cum ar fi o hernie diafragmatică, sau alte malformații congenitale) care necesită o abordare multidisciplinară încă din perioada fetală (obstetrician, chirurg pediatru, cardiolog, echipă ATI neonatală, imagistică medicală) se realizează doar în câteva centre de excelență.
La noi, puține spitale dispun de personal calificat în toate specialitățile necesare, capabil să asigure și permanența prin gărzi. Chiar și cea mai mare bunăvoință și dedicare, dacă nu sunt susținute logistic, pot duce la rezultate nefavorabile. În viitor, este necesară organizarea unui număr mai mare de astfel de centre, care să asigure o acoperire adecvată pe teritoriul țării. De asemenea, ar fi ideală crearea unei baze de date accesibile tuturor specialiștilor, care să cuprindă toate cazurile complexe și modul în care acestea au fost gestionate.
România înregistrează, pe de o parte, o scădere a natalității și pe de altă parte, o creștere a numărului de nașteri premature. Care considerați că sunt principalele cauze ale acestor fenomene?
Este o realitate că numărul nașterilor a scăzut, nu doar în România, ci la nivel mondial, iar cel mai afectate par să fie țările cu un nivel economic mai ridicat. Scăderea fertilității este, în mare parte, consecința unui mod de viață care afectează calitatea vieții: poluarea crescută, ritmul social extrem de alert, generator de stres și o alimentație tot mai precară sunt factori importanți. Cauzele sunt mult mai numeroase și în societatea modernă devin tot mai greu de identificat, sau de evitat.
La acestea se adaugă și faptul că femeile din țările mai dezvoltate sunt tot mai preocupate de carierele lor și de independență, ceea ce amână conceperea unui copil spre limitele perioadei fertile. Fertilizarea in vitro reprezintă o soluție, însă, împreună cu creșterea numărului de sarcini după 35 de ani, aduce provocări suplimentare, comparativ cu trecutul, când conceperea unui copil coincidea mai des cu perioada optimă de fertilitate.
Cum vă poziționați în dezbaterea naștere naturală versus naștere prin cezariană, la care se alătură tot mai mulți specialiști, nu fără motive de îngrijorare?
Evident, susțin nașterea prin cezariană în toate cazurile în care există sau este iminentă suferința fetală sau maternă, precum și în situațiile care pun în pericol viața mamei sau a fătului (feților). Din păcate, majoritatea nașterilor prin cezariană din România se efectuează la cererea mamei și nu la recomandare medicală.
Multe viitoare mame, chiar și tinere, insistă asupra acestei proceduri, deși argumentele în favoarea nașterii naturale sunt numeroase și medicii le prezintă în procesul de obținere a consimțământului informat, împreună cu contraindicațiile pentru cezariană atunci când aceasta nu este absolut necesară. Este un fenomen curios, iar motivația pacientelor, în 99% dintre cazuri, este: „Mi-e mai frică de nașterea naturală decât de cezariană”.
Degeaba explicăm că pentru durerile din travaliu există analgezia peridurală, că recuperarea după nașterea prin cezariană este mai lungă sau că riscul unor complicații este mult mai mare decât la nașterea naturală. Numărul celor care acceptă aceste argumente și renunță la ideea de cezariană rămâne redus, iar medicilor nu le rămâne decât să prezinte opțiunile și să respecte decizia pacientei.”
Există o nevoie mare de programe educaționale mai consistente pentru viitoarele mame și de un acces crescut la îngrijire prenatală, pentru a preveni luarea unor decizii care nu au suport medical. Legat de educație, este de dorit ca aceasta să înceapă încă de la nivel școlar, incluzând informarea privind prevenirea sarcinilor nedorite, având în vedere că România înregistrează o creștere alarmantă a numărului de nașteri la mame minore.
Cu mulțumiri pentru interviul acordat, vă rugăm să încheiați adresându-vă colegilor din partea board-ului SRMFN, pentru a-i motiva să vi se alăture la cel de-al IV-lea Congres.
Așteptăm alături de noi, la apropiatul Congres, cât mai mulți colegi din cele două specialități cărora ne adresăm direct, precum și din specialitățile cu care colaborăm îndeaproape, spre binele pacienților. Noi ne-am făcut datoria invitând speakeri de înaltă ținută academică, atât din țară, cât și din străinătate și propunând teme diverse și captivante. Aceasta este o oportunitate unică de a împărtăși experiențe, de a învăța de la lideri în domeniu și de a contribui la dezvoltarea comunității noastre profesionale. Participarea voastră va face diferența și va consolida schimbul de cunoștințe și colaborarea interdisciplinară.
