„Anul acesta la Congresul Național vor fi expuse abordări noi privind recuperarea vârstnicilor”

Author

Publicat la data de 28-11-2023

Interviu realizat cu domnul Prof. Univ. Dr. Gabriel Ioan Prada, Președintele Societății Române de Gerontologie și Geriatrie

Stimate domnule profesor, anul acesta se dezbate in cadrul Congresului Societății Române de Gerontologie și Geriatrie tema Abordării Multidisciplinare şi Integrate a Problematicii Persoanelor Vârstnice. Care vor fi cele mai importante probleme legate de starea de sanatate a vârstncilor pe care le abordați la Congres?
Problematica legată de persoanele vârstnice, în special referitoare la pacienţii din această categorie populaţională, este foarte complexă. Anul acesta lucrările vor avea în vedere actualităţi privind afecţiunile reumatologice la vârstnici, aspect legate de farmacologie şi de interacţiunile medicamentoase, de polipragmazie, de impactul afecţiunilor cronice asupra persoanelor vârstnice, actualităţi privind tulburările neurocognitive la vârstnici. Vor fi prezentate ultimele date referitoare laun nou vaccin anti-gripal tetravalent HD precum şi la virusul sinciţial respirator. Va fi un simpozion legat de stimularea magnetică transcraniană şi unul referitor la Age Management şi polimorfismul genetic. Vor fi expuse abordări noi privind recuperarea vârstnicilor. Colectivul de la Clinica de Geriatrie a UMF “Gr.T.Popa” din Iaşi vor susţine un simpozion legat de abordarea diagnostică şi terapeutică a vârstnicului cu polipatologie. Alte teme foarte interesante vor fi: rolul proteinelor în alimentaţia vârstnicului, farmacistul clinician virtual al geriatriei clujene, mononevrita multiplex, deficitul de vitamina D şi rolul în sarcopenie, noutăti privind vitaminele B12, B1 şi B6, hipertensiune arterială la vârstnici, particularităţi ale afecţiunilor dermatologice la vârstnici.

Se cunoaște că majoritatea persoanelor vârstnice suferă de cel puțin o afecțiune cronică. Vă rog să ne spuneți pe scurt cât de important considerați că este rolul biofactorilor în situația persoanelor vârstnice cu afecțiuni cronice?
Biofactorii sunt un domeniu relativ recent studiat şi se pare că ar avea o contribuţie semnificativă la prevenirea şi chiar tratarea unor afecţiuni frecvent întâlnite la vârstnici. Desigur că utilizarea lor trebuie să fie efectuată într-un anumit context şi coordonată de persoane cu pregătire semnificativă în acest domeniu. Aşa cum se va arăta şi în cadrul Congresului, trebuie ţinut seama de specficul fiecărei persoane, inclusiv de efectele polimorfismului genetic şi ale eventualelor mutaţii la nivel de un singur nucleotid.

Odată cu creşterea speranţei de viaţă, creşte şi populaţia vârstnică.
Considerați că există un deficit de specialiști în domeniul gerontologie-geriatrie atât la noi în țară, cât și la nivel european?
Având în vedere că în România sunt peste 3,7 milioane de personae de peste 65 de ani şi doar circa 250 de specialişti în geriatrie şi gerontologie, se înţelege că reprezintă un deficit semnificativ de profesionişti în acest domeniu.
Care sunt provocările majore la care trebuie să facă față un medic cu specialitatea gerontologie-geriatrie, la noi în țară?
Provocările sunt multiple, legate atât de dificultăţile acordării asistenţei medicale persoanelor cu vârste înaintate, care prezintă un cumul semnificativ de afecţiuni, cât şi de unele lacune legislative care reduc facilitarea accesului persoanelor de peste 65 de ani la servicii medicale dedicate lor.

Ce proiecte pentru anul 2024 aveți în vedere legate de activitatea Societatății Române de Gerontologie și Geriatrie?
Pentru anul viitor dorim continuarea activităţilor ştiinţifice având în vedere că în anul 2023 am organizat deja 3 astfel de manifestări: două simpozioane şi acest Al XV-lea Congres Naţional cu participare internaţională.

Multumesc pentru timpul acordat,
vă urez succes în continuare.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.