Centrul de analiză morfologică și spectroscopică Michel Daudon – o realizare importantă a asociației urologilor din Iași

Authors

Publicat la data de 15-09-2023
Categoria: Urologie

Litiaza urinară reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial, fiind o boală multifactorială, a cărei importanță reiese nu doar din incidența și prevalența aflate în expansiune ci și din suferința pe care această patologie o cauzează pacientului precum și costurile pe care le atrage după sine.

În condițiile în care probabilitatea de recidivă litiazică este estimată la peste 50% în primii cinci ani de la prima manifestare a bolii, aplicarea măsurilor și principiilor de metafilaxie, pare să fie cheia pentru prevenție.
Cunoașterea structurii biochimice a calculilor urinari devine crucială pentru înțelegerea substratului biochimic și a tulburărilor metabolice care au stat la baza formării acestor calculi, dar și mai important, cunoașterea compoziției calculilor este necesară pentru aplicarea măsurilor de metafilaxie a acestei boli. Tratamentul litiazei urinare necesită constituirea unei echipe multidisciplinare din care, alaturi de urolog, trebuie sa faca parte si nefrologul,biochimistul, diabetologul, endocrinologul și desigur nutriționistul. Prin identificarea cu exactitate a compoziției calculilor dar și prin monitorizarea parametrilor biochimici ai urinei, poate fi realizat un plan metafilactic țintit, care trebuie discutat în amănunt cu pacientul implicat.
În vederea realizării unei metafilaxii corecte, este nevoie în primul rând de o infrastructură de investigație modernă, de medici informați și dedicați în organizați echipe multidisciplinare, pacienți dornici să se implice, medicație eficace atent monitorizată dar și de un plan complex de acțiune.
Pentru realizarea acestor obiective, un grup restrâns de urologi dedicați, au înființat in urma cu 5 ani Asociația Urologilor din Iași, o asociație non-profit, al cărei rol a fost de la bun început crearea de programe destinate pacienților cu diverse afecțiuni urologice. Unul dintre cele mai importante proiecte este reprezentat de înființarea Centrului de Analiză Morfologică și Spectroscopică a calculilor reno-ureterali Michel Daudon în cadrul Spitalului C.I. Parhon din Iași.
Dupa depășirea unor dificultăți majore în colectarea fondurilor necesare achiziției aparaturii, în luna aprilie 2019, Centrul a fost deschis în prezența profesorului Michel Daudon,de la Spitalul Tenon din Paris, unul dintre pionierii analizei morfologice și spectroscopice a litiazei renale, la nivel mondial.
De atunci Centrul de Analiză Morfologică și Spectroscopică a beneficiat de consilierea Profesorului Daudon, membrii acestui centru fiind participanți activi ai diverselor manifestări organizate în cadrul Spitalului Universitar Tenon. Mai mult decât atât, Profesorul Daudon ne-a pus la dispoziție baza personală de date, cuprinzând rezultatele analizelor efectuate la peste 40.000 de calculi, rezultate la care facem referință în protocoalele noastre. Un argument în plus pentru calitatea analizei efectuate la centrul nostru este reprezentat de infrastructura utilizată – stereomicroscopul Olympus și spectrofotometrul Brucker Alfa-II, aceste echipamente de ultimă generație fiind similare celor utilizate în Laboratoarele Crystal sau în alte centre importante din spațiul european.

În acest moment, chiar dacă centrul este departe de ”vârsta maturității”, reprezintă locul de naștere a mai multor proiecte – analiza morfologică a calculilor monobloc, atât a nucleului cât și a straturilor periferice, analiza încrustării stenturilor JJ, analiza morfologică a fragmentelor de calculi obținute prin abord percutanat dar și a fragmentelor eliminate în urma litotriției extracorporeale, o parte din rezultatele obținute fiind deja publicate în reviste internaționale.
Mai important decât atingerea unor obiective stiințifice, rezultatele obținute prin analiza calculilor a constituit punctul de plecare a strategiei metafilactice, astfel că până acum peste 500 pacienți litiazici au beneficiat de experiența acumulată.
În acest mod, pacienții litiazici din arealul Moldovei în principal beneficiază de aceleași condiții de metafilaxie ca pacienții din Vestul Europei sau din Statele Unite ale Americii. Faptul că la Iași, funcționează singurul centru de analiză morfologică și spectroscopică a calculilor urinari din România (și din cunoștințele noastre singurul din Europa de Sud-Est) i-a determinat pe medicii din alte spitale din România, care au înțeles importanța metafilaxiei, să trimită pentru analiză fragmentele litiazice recuperate după diversele proceduri endourologice, alături de chestionarul de investigare a pacientului litiazic (LAMPA). Acest chestionar complex, ce a fost creat de asemenea în centrul nostru, cu scopul de a înțelege mai bine comportamentul alimentar al pacientului dar și patologiile pe care pacientul le asociază constituie elementul central al dialogului atunci când decidem cum prevenim recidiva litiazică
Încercăm astfel să răspundem la cele două întrebări importante care îl frământă în egală măsura pe medic și pacient:

  • Cum a apărut calculul renal?
  • Ce putem face ca episodul litiazic să nu se mai repete?

Practic dupa analiza morfologică și spectroscopică care ne oferă date esențiale pentru a constata dacă este vorba despre o litiază metabolic activă, cu potențial recidivant major, analizăm cu atenție chestionarul LAMPA, completat la domiciliu, în care pacientul consemnează informații importante despre antecedentele litiazice personale și heredo-colaterale, intervenții anterioare în sfera urologică, obiceiuri alimentare și consum lichidian, medicație cronică, alte patologii, etc. Coroborând toate aceste informații stabilim un plan de investigații suplimentare, acolo unde este cazul (dozări de parathormon, vitamina D, analiza urinei pe 24 ore, etc) și ulterior, un plan terapeutic care cuprinde tratamentul metafilactic specific tipului biochiomic și regimul igieno-dietetic adecvat. În anumite cazuri recomandăm și un consult la medicul endocrinolog, diabetolog, nefrolog sau un dietetician avizat.
Faptul că în România ne confruntăm, în contextul educației defictare, a calității reduse a alimentelor consumate și al ”invaziei fast-food”, cu o adevărate epidemie de obezitate, ne-a făcut să ne aplecăm asupra acestui subiect și am constatat că pacienții obezi și litiazici sunt mai expuși la dezvoltarea recidivelor comparativ cu pacienții normoponderali. Astfel, a luat naștere un alt proiect, respectiv programul PELO (Programul de Evaluare a Litiazicului Obez), care este primul program din Europa ce are drept scop armonizarea unui program de scădere ponderală cu regimul specific adaptat compoziției biochimice a calculilor la această categorie de pacienți. Colaborarea excelentă cu echipa de nutriționiști din UMF Gr. T. Popa, Iași a avut rezultate foarte bune în cazul pacienților care au înțeles că obezitatea este o boală aflată în strânsă legatură cu patologia litiazică și că, prin monitorizare și bună comunicare, programele nutriționale pot ajuta decisiv atât la normalizarea greutății cât și la prevenirea recidivei litiazice. Din nefericire, aderența pacienților la acest program a fost sub asteptări, dar pacienții care au înțeles că prin disciplină și respectarea indicațiilor de regim pot atinge aceste obiective, au ajuns aproape la greutatea ideală, nu s-au reîntors în timp la greutatea inițială și nici nu au prezentat recidive litiazice pe durata monitorizării.
Asociația Urologilor din Iași, după cum precizam anterior, este o entitate non-profit care oferă gratuit celor interesați rezultatele unor analize complexe a calculilor renali la standarde europene. Suntem convinși că pe măsură ce medicii și pacienții din România vor fi la curent cu progresele pe care le facem, iar baza de date se va extinde, strategiile metafilactice oferite pacienților litiazici vor fi din ce în ce mai eficiente.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.