„Chirurgia vitreo-retiniană reprezintă o ramură foarte provocatoare și destul de recentă a oftalmologiei“

Author

Publicat la data de 14-03-2024
Categoria: Oftalmologie

Interviu realizat cu domnul Profesor Universitar Dr. Florian Baltă, Președintele Societății Române de Oftalmologie

Stimate domnule profesor, aveți calitatea de membru și afilierea la Societatea Europeană de Retină (EURETINA) și Retina Society din Statele Unite, precum și la alte societăți (asociații) non-guvernamentale de profil. Ce ne puteti spune despre noutătile pe care le-au avut anul trecut sau se pregătesc în acest an în patologiile legate de retină?
Noutățile în oftalmologie își fac simțită prezența în fiecare an, cu scopul de a îmbunătăți calitatea actului medical. Aș aminti în primul rând progresul legat de aparatura medicală (diagnostica, microscoape perfomante, sisteme de vizualizare 3D, aparate de facoemulsificare și vitrectomie ce îmbunătățesc mult eficiența și siguranța actului chirurgical). Apoi apar tehnici și soluții chirurgicale noi, inovatoare, de peste tot din lume. Nu în ultimul rând, industria farmaceutică vine în ajutorul nostru cu numeroase molecule noi pentru injectare intravitreană, din ce în ce mai eficiente, pentru tratamentul bolilor oculare cu impact socio-economic major, precum ar fi degenerescența maculară legată de vârstă, retinopatia și maculopatia diabetică, ocluziile vasculare etc.

Bolile rare cu afectare oculară pot duce la pierderea vederii la adulți. Vă rog să ne spuneți dacă există tratamente pentru aceste boli, la ce vârstă pot fi depistate și prin ce metode.
Dintre bolile rare cu afectare oculară aș dori să amintesc distrofiile retiniene, care apar datorită uneia sau mai multor mutații genice. Diagnosticul lor este unul provocator și complex, pornind de la examenul oftalmologic uzual, câmp vizual, tomografie în coerență optică, până la examene electrofiziologice și testare genetică. Tratamentul acestora este un subiect de mare anvergură atât științifică cât și financiară, existând la acest moment câteva opțiuni (3 dacă nu mă înșel) care adresează exclusiv bolile cu afectare monogenică. Dintre acestea, Luxturna – care încearcă corecția mutației RPE65 , este deja pe piață, este aprobată de FDA și de autoritățile similare europene. Se fac progrese de la an la an, inclusiv la nivel național, de a implementa programe accesibile de screening al acestor pacienți, în vederea tratamentului.
Un alt tip de afecțiuni sunt bolile inflamatorii ale sistemului ocular. Dintre acestea fac parte uveitele – boli cu un important impact visual. Cauzele declanșării uveitei nu sunt clare în cele mai multe cazuri clinice diagnosticate. Afecțiunea poate fi considerată o boală legată de sistemul imunitar, care poate deveni hiperactiv la nivelul ochilor. În acest domeniu începem să ne dezmorțim în ceea ce privește tratamentul cu imunosupresoare/imunomodulatoare împrumutate din reumatologie

Având în vedere faptul că diabetul a ajuns o afecțiune foarte frecventă, ce se poate face pentru a preveni retinopatia diabetic, afecțiune care poate duce la pierderea vederii.
Retinopatia diabetică reprezintă afectarea retinei datorată diabetului zaharat, așadar toate măsurile sanogene referitoare la diabet se adresează în același timp și retinopatiei diabetice. Prevenția diabetului se face, după cum bine știm că adoptând un stil de viață sănătos, cu mese regulate și echilibrate, fără exces de zaharuri, alături de activitate fizică moderată, combătând comportamentele nocive de tip fumat, sedentarism, consum excesiv de alcool. Odata instalat, diabetul trebuie echilibrat, adică ținut sub control. Există la nivel național un program care se numește “ochiul diabetic” și care se ocupă cu urmărirea oftalmologică a pacienților diagnosticați cu diabet zaharat. Aceste centre realizează atât cu screening-ul retinopatiei diabetice, cât și cu tratamentul minim invaziv al acesteia, atunci când situația o impune. Cazurile grave, sau depășite, ajung în serviciile de chirurgie vitreo-retiniană.

Vă rog să ne spuneți câteva aspecte mai importante ale Chirurgiei Vitreo-retiniene – în ce situații este necesară, dacă este compensată prin casa de asigurări de sănătate și dacă se poate realiza în orice clinică de oftalmologie.
Chirurgia vitreo-retiniană reprezintă o ramură foarte provocatoare și destul de recentă a oftalalmologiei, care încearcă să găsească soluții pentru o parte din bolile retiniene, între care as enumera: decolarea de retină regmatogenă, adică prin ruptura a retinei, decolarea de retina tracțională, hemoragiile vitreene, gaura maculară, membrana preretiniană maculară și altele. Serviciile de chirurgie vitreo-retiniană se găsesc în spitalele afiliate centrelor universitare mari din țară, unde evident, sunt compensate de CNAS, precum și în câteva clinici de oftalmologie private. Ca orice ramură medicală în secolul XXI, este în plin avânt și dezvoltare.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.