Complianța la terapia apneei în somn

Author

Publicat la data de 04-05-2023
Categoria: Pneumologie

Compliance with sleep apnea therapy

Abstract: Gold standard therapy in sleep apnea syndrome is continuous positive airway pressure therapy (CPAP). The major challenge for physicians is to increase the patient’s confidence and acceptability of using CPAP treatment. Effective therapy and patient compliance are closely linked to the specialist physician who provides methods for increasing and accepting CPAP therapy. Choosing the right mask, using a humidifier, and establishing a ramp for the patient to get used to the pressures of therapy, are important elements for therapeutic compliance.

Sindromul de apnee în somn este o patologie cu prevalență în continuă creștere care, netratat, determină o mortalitate și morbiditate ridicate.
Tratamentul GOLD standard este reprezentat de terapia nocturnă cu presiune pozitivă continuă în căile respiratorii (CPAP), aceasta având rolul de a preveni colabarea căilor respiratorii superioare și de a atenua evenimentele obstructive.
Complianța la terapia CPAP presupune utilizarea aparatului cel puțin 4 ore în fiecare noapte, în 70% din nopți pe o perioadă de 30 de zile, 3 luni consecutiv de la inițiere.
Provocarea majoră pentru medici este aceea de a crește încrederea și acceptabilitatea pacientului de a utiliza tratamentul CPAP.

Succesul terapiei și creșterea complianței este în strănsă legătură cu alegerea măștii potrivite în funcție de fizionomia pacientului.
Tipurile de măști existente și utilizate în tratarea sindromului de apnee în somn sunt reprezentate de: măști nazale, pillows (pernuțe nazale), oronazale, orale, hibrid. În funcție de modelul optat, masca se fixează cu ajutorul hamurilor care pot fi ajustate pentru a oferi confortul dorit. Dintre acestea, cea mai utilizată mască este cea nazală. În cazul pacienților cu alergie cutanată, claustrofobie, se optează pentru masca pillows care are cel mai mic contact cu pielea datorită conformației tuburilor moi care se introduc în nas. Masca oronazală sau full-face este de luat în considerare în cazul persoanelor cu obstrucție nazală și care respiră pe gură.
Combaterea efectelor secundare întâmpinate în utilizarea măștilor presupune identificarea și eliminarea factorilor de risc care duc la instalarea acestora. Este recomandat să se opteze pentru o mască cu suprafață mică de contact și să acorde timp pentru acomodare. Un alt factor de sistare a terapiei este reprezentat de pierderea de aer la nivelul măștii CPAP. Cauzele cele mai frecvente sunt redate prin lipsa etanșeității măștii la fața pacientului, hamuri ajustate insuficient, montarea incorectă a măștii, părul facial.

Umidificarea are un rol esențial pentru sporirea confortului în utilizarea terapiei CPAP și este importantă pentru creșterea complianței. Uscăciunea mucoasei nazale afecteză activitatea ciliară. Când respirăm pe nas, aerul este încălzit, filtrat și umidificat în mod fiziologic. Un procent mare în rândul pacienților raportează efecte secundare legate de uscarea căilor aeriene superioare și a aerul rece.
Presiunile crescute din tratamentul cu CPAP, fac dificilă adaptarea organismului de a încălzi și umidifica aerul inhalat, conducând la uscăciunea mucoasei nazale, a gâtului, congestie nazală, iritație și apariția secrețiilor nazale, durere în gât.
Înaintarea în vârstă conduce la limitarea proceselor fiziologice, necesitatea de a utiliza umidificator cu încalzire crește în rândul acestor pacienți. Aerul livrat prin intermediul aparatelor CPAP are o umiditate mai scăzută făță de aerul din cameră cu aproximativ 20%. Adăugarea umidificatorului poate spori confortul pacientului și determinarea de a continua terapia inițiată. Trebuie avut în vedere climatul, anotimpul, utilizarea aerului condiționat în camera unde se doarme și chiar utilizarea unui furtun încălzit pentru a evita formarea de condens pe furtunul aparatului care poate conduce la apariția stropilor de apă în mască.
Este necesară o evaluare medicală pentru a determina starea reală a nasului și gâtului pentru fiecare pacient, stabilind astfel utilitatea aerului cald și umed furnizat prin umidificare. Utilizarea umidificatorului se poate realiza atunci când pacientul resimte aerul uscat, rece și disconfort la nivelul mucoasei nazale, atât în mediul ambiental de acasă, cât și în excursii, pentru a evita complicațiile neplăcute ce se pot instala prin utilizarea îndelungată a terapiei.
Terapia eficientă și complianța pacientului este în strânsă legătură cu medicul specialist care furnizează metode de creștere și acceptare a terapiei CPAP.
Alegerea măștii potrivite, utilizarea umidificatorului, stabilirea unei rampe în care pacientul să se obișnuiască cu presiunile de terapie, sunt elemente importante pentru complianța terapeutică, ce va spori calitatea vieții zi cu zi.

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.