„Comunicarea medic-pacient este foarte importantă și stă la baza câștigării încrederii pacientului”

Author

Publicat la data de 26-10-2023

În perioada 23-25 noiembrie Clujul își deschide porțile pentru cea de-a 18-a ediție a Congresului Național al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, eveniment de o înaltă ținută științifică. Cu această ocazie am discutat despre noutățile din sfera chirurgiei cardiovasculare precum și ale congresului cu domnul Prof. Univ. Dr. Adrian Molnar, Președintele Congresului Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară, Președintele Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară.

Stimate domnule profesor, care sunt elementele de noutate din punct de vedere al temelor științifice care vor fi discutate în cadrul congresului?
În cadrul congresului vom avea sesiuni foarte interesante, dintre care aș dori să menționez o sesiune cu temă de larg interes, în care se va discuta despre anevrismul de aortă toracică la tineri, un subiect intens dezbătut în ultimul timp de cardiologi și chi-
rurgi. Principala cauză a apariției acestor anevrisme o reprezintă încărcătura genetică a pacienților ce conduce la modificări structurale ale peretelui aortic și implicit la dilatarea și ruptura lui la un diametru mai mic decât se credea până nu demult. Aceste constatări au impus modificări esențiale ale ghidurilor noastre de management chirurgical.
O sesiune, cu un titlu deosebit de incitant „Cum să operăm un pacient inoperabil“, va avea ca subiect pregătirea pacienților cu afecțiuni cardiace severe, pentru ca aceștia să suporte cât mai bine o intervenție chirurgicală clasică, minim invazivă sau transcateter.
O altă sesiune de interes este „De la teorie la practică în geometria valvei mitrale“ în care vor fi discutate procedurile de reparare a valvei mitrale și rezultatele acestor proceduri.
Desigur vor fi discutate și rezultatele procedurilor miniminvazive și transcateter în tratamentul bolilor valvulare structurale, proceduri implementate și în România prin programe naționale finanțate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
Vor fi transmisii live din sala de operație și din laboratorul de cardiologie intervențională și o serie de work-shop-uri pentru tinerii chirurgi, medicii rezidenți și studenții la medicină.
Ultima zi de congres, sâmbătă 25 noiembrie, va fi dedicată unui simpozion de chirurgie cardiacă pediatrică, unde specialiști din țară și străinătate vor aborda diverse teme de actualitate din acest domeniu.

Calitatea științifică a acestui congres constă în participarea a numeroși experți români și de renume mondial din domeniul chirurgiei cardiovasculare. Ce personalități sunt invitate la acest eveniment?
În primul rând doresc să menționez specialiștii români, șefi de clinici și colaboratorii acestora, printre care se numără Prof. Dr. Victor Sebastian Costache, Prof. Dr. Horațiu Suciu din Tg. Mures, Prof. Dr. Vlad Anton Iliescu de la IUBCV „C.C. ILIESCU“, Prof. Dr. Horațiu Moldovan de la SCUB „Floreasca“, Conf. Dr. Cătălin Badiu de la SUUB, Prof. Dr. Grigore Tinică din Iași, Prof. Dr. Marian Gașpar și Conf. Dr. Horea Feier din Timișoara, precum și colaboratorii mei de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.
Deasemeni, avem invitati străini de marcă din Italia, și menționez aici pe Francesco Bedogni, Mauro Cassese, Roberto Chiesa, Giuseppe Ciconte, Marco Diena, Lorenzo Menicantti, Alessandro Frigiola – profesor de renume mondial în chirurgie cardiovasculară pediatrică și profesorul Tamamm Yousef, Carlo Pappone unul dintre marii specialiști în tratarea aritmiilor cardiace, Guenther Laufer din Austria, Gheorghe Cerin-unul dintre cei mai buni specialiști în ecografia cardiacă, și nu în ultimul rând Aureliu Bătrînac și colaboratorii domniei sale din Republica Moldova.

Chirurgia cardiovasculară, ca specialitate, este în continuă mișcare, mai ales datorită tehnologiei din ce în ce mai avansate. Care sunt provocările unui chirurg cardiovascular român în contextul actual al sistemului de sănătate?
Pe plan mondial, chirurgia cardiovasculară cunoaște o serie de transformări în ceea ce privește modul de abordare al patologiei cardiace corelată cu tehnologia – tehnici minim și micro invazive. Astfel, procedurile devin mai puțin invazive, cu incizii mai mici, estetice, cu complicații mai reduse și recuperarea mai rapidă, deci o calitate a vieții pacientului mult îmbunătățită.
Amintesc de înlocuirea valvei aortice prin proceduri transcateter – apanajul chirurgiei cardiace și a cardiologiei intervenționale; introducerea tehnicilor de plastie mitrală și plastie tricuspidiană prin proceduri transcatater care sunt deja implementate și în România, urmând să fie lansat cât de curând programul național de finanțare al acestora; tratarea anevrismenlor de aortă abdominală și toracică prin proceduri transcateter.
În chirurgia vasculară, utilizarea stentgrafturilor prin proceduri transcatater înlocuiesc tehnicile clasice de chirurgie deschisă.
Provocările unui chirurg cardiovascular tânăr constau în învățarea și deprinderea tehnicilor miniminvazive, de trecerea de la metodele clasice de intervenție prin sternotomie traumatizante pentru pacient, la incizii mici sau la proceduri transcatater.

Aș dori să ne spuneți, din punctul dumneavostră de vedere, cum ar trebui să decurgă relația medic-pacient? Comunicarea cu pacientul „se învață“ sau este o aptitudine a fiecărui medic?
Comunicarea medic-pacient este foarte importantă și stă la baza câștigării încrederii pacientului. Pe lângă pregătirea profesională, latura umană a specialistului arată că medicul este aproape de pacient, că îl susține și își pune toate abilitățile și cunoștințele în slujba acestuia. Comunicarea și compasiunea față de bolnav reprezintă baza vindecării pacientului.
Activitatea unei echipe multidisciplinare (heart-team), formată din medici de diferite specialități, stă la baza managementului actual corect în tratarea unui pacient cu patologie cardiacă. Decizia luată de heart-team este comunicată pacientului și familiei acestuia și împreună se găsește soluția celui mai bun tratament, câștigând astfel încrederea pacientului.

Vă rugăm să ne comunicați care sunt obiectivele dumneavoastră în calitate de Președinte al Societății Române de Chirurgie Cardiovasculară.
În primul rând, doresc implementarea conceptului de heart-team în toate clinicile de chirurgie cardiovasculară din țară, pentru a se lua cea mai bună decizie în ceea ce privește managementul tratamentului unui pacient. Este foarte important să existe discuții între chirurgii cardiaci și cardiologi pentru a lua cea mai bună decizie terapeutică.
Apoi, unul dintre cele mai importante obiective privește tinerii specia-
liști din România. Doresc să asigur posibilitatea trainingului acestora pentru dobândirea tehnicilor de chirurgie mini- și microinvazive, practicarea procedurilor transcatater.
Cred că este foarte important pentru viitorul chirurgiei cardiovasculare din România ca tinerii să deprindă aceste tehnici deoarece consider că acesta este viitorul specialității noastre. Chiar dacă procedurile clasice și-au dovedit eficacitatea, putem să îmbunătățim calitatea vieții pacienților prin proceduri miniminvazive, cu incizii mici și recuperare rapidă.
Voi propune conducerii societății noastre ca, prin intermediul SRCCV, să asiguram anual 2-3 burse pentru tineri chirurgi cardiovasculari pentru a studia în cele mai bune clinici din Europa tehnicile noi, astfel încât, la revenirea în România, să practice o medicină de înaltă calitate și să ofere pacienților tot suportul și susținerea lor în scopul îmbunătățirii calității vieții!

Dă share la acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Time limit exceeded. Please complete the captcha once again.