Delirul geloziei și trecerea timpului

The delusion of jealousy and the passage of time

Motivația alegerii cazului: Lucrarea de față reprezintă o propunere de explicitare psihodinamică a unui caz clinic de psihiatrie, un pacient cu tulburare delirantă organică și tulburări neurocognitive ușoare. Urmărim să completăm diagnosticul generat de gândirea psihiatrică, prin evidențierea mecanismelor de funcționare psihodinamică, pentru completarea cadrului specific al externalizării comportamentale a acestui pacient.

Obiective:
Studiul de caz urmărește trei obiective: 1) evidențierea semnificației simbolice a ideației delirante a pacientului, precum și a interpretărilor pe care aceasta le face cu privire la situațiile din viața sa; 2) identificarea elementelor care contribuie la declanșarea simptomelor, așa cum ele au fost prezentate în timpul interviului clinic; 3) stabilirea momentelor critice, care au avut impact semnificativ asupra evoluției tulburării.

Ipoteze
În cazul acestui pacient, remarcăm o tulburare delirantă organică, dezvoltată pe fondul unui lacunarism cerebral, la care adaugă și afectarea de lob frontal, precum și consumul de alcool.

Concluzii
Trecutul traumatic al pacientului, cu pierderi semnificative (decesul tatălui și al fratelui) și mediul de lucru stresant contribuie la starea sa actuală. Atât deteriorarea progresivă a stării sale mintale, cât și și ideile delirante sunt susținute de un posibil fond organic, având antecedente de afecțiuni cardiovasculare și un posibil accident vascular în antecedente, nedepistat. Pacientul prezintă hiperprosexie pe temă delirantă, hiperanalizabilitate, atribuire de semnificații.

Date de identificare
Pacientul I. are 58 de ani, a absolvit 10 clase, iar meseria sa de bază este de mecanic auto. Lucrează ca șofer de TIR, pentru o firmă de transport intern și internațional.

Date anamnestice relevante
1. Familia de origine:
• Structura familiei: Tatăl pacientului a decedat în urmă unui accident de mașină, când I. avea 18 ani. În contextul acelui eveniment rutier, tatăl era șoferul, nu avea permis de conducere, iar pacientul se afla pe scaunul pasagerului din dreapta. În cadrul interviului, este menționat și un frate, care a murit ulterior unui accident vascular cerebral, în spital. Pacientul menționează că nu a ajuns la timp din străinătate la timp, pentru a reuși să îl mai vadă în viață.
• Nivel socio-cultural și material: mediu. Pacientul provine dintr-un municipiu din sudul țării, iar în urmă cu opt ani se mută lângă București.
• Climat familial: Afirmă că atmosfera în cadrul căminului a fost una normală, până recent, când au apărut primele suspiciuni cu privire la infidelitatea soției. Ulterior acestor suspiciuni, în ultimele două luni, climatul familial a devenit unul conflictual.
2. Nivel de școlarizare: I. a finalizat 10 clase din învățământul preuniversitar, urmând, apoi, cursurile unei școli profesionale. În urma absolvirii acestei școli, a obținut calificarea de mecanic auto. Subsecvent acestei absolviri, I. obține calificare de șofer profesionist.
3. Domeniul profesional:
• Domeniul de activitate al pacientului este cel al transporturilor. I. este șofer TIR cu activitate națională și internațională.
• Randamentul și performanța sunt bune, conform declarațiilor celui în cauză. Acesta are standarde profesionale ridicate și se descurcă în situații provocatoare pentru colegii mai tineri (de exemplu, în cazul declarațiilor vamale, pe care trebuie să le completeze).
• Suprasolicitare fizică și psihică – profesia practicată predispune la deplasări îndelungate în afara țării, habituarea unor spații înguste, vigilență sporită și responsabilitate, concentrare sporită pe perioada orelor de condus. În plus, pacientul descrie o atmosferă generală conflictuală cu ceilalți șoferi, pe care îi desconsideră profesional, preferând izolarea față de aceștia.
• Incidente și accidente de muncă – din declarația pacientului, reiese un conflict cu un coleg mai tânăr și cu prietenii acestuia, care, conform declarațiilor pacientului, îl șicanează cu privire la infidelitatea soției. Pacientul amenință cu chemarea în judecată a celor implicați.
• Integrare în grup, relaționare cu colegii, cu superiorii – I. pare mai degrabă retras, interacționând mai mult cu colegul de cabină, decât cu ceilalți șoferi. El ascultă sfatul acestuia, atunci când intenționează să îl confrunte pe colegul care-l provoacă.
4. Familia actuală
• Structura și dinamica – I. este căsătorit de peste 35 de ani. Soția acestuia are 55 de ani, organizând nunta la 20 de ani.
• Climatul familial – funcțional până în urmă cu două luni, când pacientul începe să îi reproșeze soției infidelitatea.
• Copii – Pacientul are o fiică în vârstă de 35 ani, care este prezentă alături de ambii părinți în timpul interviului.
Motivele internării: Pacientul prezintă accentuare interpretativă delirantă, ideație de gelozie, sistematizată, impenetrabilă la critică și contra-argumente, circumstanțialitate, hipermnezie, ruminații delirante, adezivitate, simptome complicate la momentul prezent de anxietatea psihotică și de modificarea dispozițională în sens depresiv. De asemenea, remarcăm tendința către alcătuirea de confabulații.

Alte afecțiuni
În istoricul său medical, I. menționează o hemipareză facială, diagnosticată ca fiind de tip afrigor, o condiție nevindecată complet până în prezent (persistă sensibilitatea la durere). Asociază hipertensiune arterială și urmează tratamentul prescris de medicul curant. Disfuncțiile aparatului cardiovascular ar putea fi evaluate ca o condiție genetică în cadrul acestei familii și, în consecință, pot fi luate în calcul ca un factor de risc general și ca posibil fond al tulburării psihiatrice prezente. Fratele pacientului a decedat în anul 2001, în urma unui accident vascular cerebral. La nivel frontal, pacientul prezintă o plajă hipodensă difuză – lăsând deschisă ipoteza unui eventual accident vascular, nedepistat în cursul celor câteva investigații imagistice anterioare raportate de pacient. Prezintă, de asemenea, un chist arahnoidian – element fără semnificația psihopatologică, însă de reținut în tabloul clinic general. Tulburarea psihiatrică ar putea fi dezvoltată pe un fond organic de dublă factură, având în vedere antecedentele – parțial confirmate de pacient și familia sa – de consum de alcool și de boală cardiovasculară cu implicații cerebrale.
Potrivit propriilor relatări, pacientul a avut în ultimii zece ani idei de intensitate ruminativă cu privire la infidelitatea soției sale și a adunat, în tot acest timp, diverse dovezi pentru a-și susține această ipoteză. De la începutul anului, starea sa s-a deteriorat progresiv și s-a accelerat prevalențial-delirant, a devenit franc psihotic, proces care a prilejuit multă suferință tuturor celor implicați, atât pacientului (care cere prescrierea unui antidepresiv, „ca să nu mai sufere atât”), cât și familiei sale (care nu îl mai recunoaște). Cauzele acestei deteriorări pot fi psihologice – o consecință a unei pierderi (decesul fratelui), eveniment care reprezintă, de fapt, o retraumatizare după pierderea violentă și prematură a tatălui. Putem lua în calcul și o cauză de natură organică, având în vedere istoricul afecțiunilor cardio-vasculare din această familie.
Ca notă generală, pacientul își relatează povestea urmărind direcțiile principale care îi structurează viața: lumea șoferilor – un univers masculin, dur, descris prin camioane și, mai ales, prin mărimea lor (!) – și teama sa de a nu fi înșelat de soție. Sentimentul acesta începe să își impună propriul sens asupra elementelor realității, devenind un cadru general, care condiționează înțelegerea celorlalte evenimente de viață. Orientându-ne strict în funcție de relatarea pacientului, ideile de gelozie au persistat în stadiu ruminativ vreme de zece ani, deși nu și-a revăzut niciodată rivalul. Ulterior, starea pacientului s-a modificat în mod accelerat, în special în ultimele luni, până la o intensitate la care familia spune că nu îl mai poate recunoaște. Încercând să descrie, colocvial, comportamentul pacientului, apropiații săi precizează că tema centrală a delirului – gelozia – îi ocupă toate gândurile, că nu vorbește despre nimic altceva, că îi provoacă stări afective intense, agresivitate și limbaj violent, agitație, atacuri de panică (care este, de fapt, anxietate psihotică), insomnie, transpirații reci.
Pacientul începe conversația din cabinet prin a relata un episod în care a adus accidental în camion niște ploșnițe, care îl înțepau doar pe el, niciodată și pe colegii săi, ceilalți șoferi care dormeau alături de el în cabină. Incidentul nu are relevanță pentru firul narativ principal – formarea simptomelor delirului de gelozie, însă poate fi înțeles ca parte din tabloul clinic, fie ca discurs tangențial, fie ca un al doilea tip de delir (de tip somatic dictat de halucinații micropsice și zoopsice, care sunt cunoscute ca evoluând pe fondul alcoolismului). În plan psihic, este posibil ca tocmai această „invazie” de ploșnițe, care îl persecută exclusiv pe pacient, să reprezinte ultima picătură, fiind „mușcătura” lumii ostile și murdare, care îl invadează și pe care nu o mai poate conține. Întrebat cum au debutat bănuielile referitoare la infidelitatea soției, I. evocă un incident aparent banal, un eveniment de viață comun, fără un potențial ofensiv evident, petrecut cu unsprezece ani în urmă: „În 2013, aveam o Dacia papuc. Un prieten avea și el nevoie de mașină și a vrut să o cumpere. Băiatul ăsta a încercat să stea de vorbă cu soția mea, încercând să o convingă să-i vândă papucul, dar de fiecare dată o găsea grăbită și urcându-se în mașină.”
Vânzarea automobilului este doar debutul unui lung șir de momente pe care pacientul le-a interpretat astfel încât să își confirme teza centrală, respectiv adulterul. Gândul că vânzarea Daciei ar fi putut prilejui o apropiere nepermisă între prietenul-cumpărător și soție a evoluat, găsindu-și și alte puncte de sprijin în realitate: „În 2013, lucram pe țară. El fusese plecat în Olanda și, când a venit, surpriză, și-a găsit soția cu altul. Nu-mi vine să cred, zicea el, iar soția mea îi zice: Lasă, trebuie să ai puterea să treci mai departe. Să ai puterea să încerci și tu în altă parte și, dacă încerci, poate ți se oferă. Atunci, el m-a fixat din ochi. L-am fixat și eu. Nici ea, nici el nu au sesizat că eu am auzit și am văzut tot. Dacă aveam vreo bănuială? Da, sincer! Bănuiesc că soția a vrut să-i transmită ceva. A fost și el zdruncinat de treaba asta cu soția lui. Dar ceva s-a întâmplat, pentru că apoi o sunam, vorbeam cu ea și, brusc, închidea telefonul. Într-o seară nu mi-a răspuns deloc. Dimineață am întrebat-o ce a făcut și mi-a zis că a fost la magazin. Îi mai spuneam și soției una alta și, din discuții, parcă se nimerea să fie adevărat ce credeam eu, că a avut treabă cu ea. Dar pe atunci o credeam mai degrabă pe ea când zicea că are niște principii pe care le respectă…”

Deși pacientul leagă începutul idilei dintre soția sa și prieten de momentul în care acesta din urmă a fost părăsit de propria sa nevastă, firul delirant include și o relatare de pe vremea în care prietenul nu era încă divorțat: „Am fost la o nuntă. Eram trei pe cabină și s-a însurat cel de-al treilea coleg al nostru. La nuntă, era și prietenul asta, cu nevastă-sa. Foarte galant, i-a tras scaunul soției mele să se așeze. Nevestei lui nu i-a tras scaunul. Și apoi s-a uitat la mine ca și atunci, mi-a aruncat aceeași privire…”
Interpretarea acestor evenimente a rămas un simplu sâmbure de tensiune interioară. Pacientul precizează de mai multe ori că, de-a lungul timpului, a adus în discuție cu soția temerile sale că este înșelat, iar doamna a părut să îi confirme bănuielile, în sensul în care nu le nega, ci întreba dacă ar fi iertată, în ideea că aceste lucruri ar fi adevărate. Faptul declanșa de fiecare dată furia narcisică a soțului: „Nu o să te iert niciodată!”). Totuși, soția susține că a aflat despre aceste suspiciuni abia anul acesta: „Mie nu mi-a zis nimic. Am aflat abia în februarie 2024 despre întâmplarea din 2013. Nu știam că bănuiește de atâția ani, de 8 Martie am aflat. Oricum, situația s-a agravat din februarie.” Mirarea soției ar putea fi unul dintre argumentele care să susțină ipoteza că pacientul ar putea avea o tendință spre confabulație, fabricând amintiri ca parte dintr-o patologie care este, de fapt, recentă (reinterpretări în apres-coupe).
Respectând întocmai firul narativ propus de pacient, la zece ani după această întâmplare, răstimp în care nu îl mai văzuse vreodată pe rivalul său, îl reîntâlnește întâmplător, de data aceasta în străinătate, în cursul celor câteva ore de așteptare la trecerea graniței din Belgia. Revederea îi reconfirmă toate bănuielile de până atunci. „Eram de vreo 6-7 ore în vamă, pentru a trece din Belgia, mergeam spre Anglia. Eram vreo trei în mașină, treji pe la 2.00 noaptea, că asta este ora de plecare în Belgia. Era și el cu o altă mașină, mai mică. Nu-l mai văzusem de zece ani. Mi-a zis: O dată ai dispărut! Am mai văzut-o pe doamna în diferite locuri, dar nu am apucat să vorbim. Nu am stat prea mult la taine cu el, nu l-am tras de limbă.”
Sentimente de insecuritate – Revederea de la graniță coincide cu un moment tensionat, în care pacientul trebuia să se descurce într-o limbă străină, pe care nu o cunoștea, și tocmai de aceea se pregătise din avans, cu ajutorul fiicei sale: „Avem o fetiță, un singur copil. Așa a fost să fie. Nu am decis să fie numai unul… ea știe de ce am avut un singur copil. Fata îmi făcuse niște traduceri, celălalt coleg nu se descurca (n.r. – cu limba străină, în vamă). Aveam foile pe bord. Băiatul mi le-a luat. Nu știu de ce mi le-a luat. Am sunat soția. De vorbit, vorbeam în fiecare dimineață. Aveam geamul de la mașină deschis și vorbeam puțin mai tare. Iar el mergea în paralel, pe alt culoar, ca să audă ce vorbesc eu cu soția. A remarcat că l-am văzut și n-a mai stat. Fiica nu era acasă. A întrebat-o unde este și mi-a zis: Ce, trebuie să-ți dau ție raportul? Am închis telefonul.” Pacientul se aștepta ca fiica, în vârstă de 35 de ani, să fie acasă, să îl poată securiza într-un moment pe care, prin forțe proprii, nu îl putea gestiona.
Următoarea parte a relatării nu are o localizare clară în timp, dar putem înțelege că survine trecerii frontierei și se întâmplă în parcările pe drumul spre Anglia. Deși nu își mai văzuse rivalul de zece ani, după revedere, devine clar că toți ceilalți șoferi de TIR știau de această intrigă și erau dispuși să îl vorbească pe la spate și să-l șicaneze: „El a zis că o ia pe soția mea când vrea. Am auzit-o cu urechile mele.” (acesta este momentul în care pacientul devine franc psihotic).
Sub presiunea acestor gânduri, provenite din interpretări ale unei realități care îi dau sentimentul că este persecutat, pacientul, care până acum a avut – din propriile relatări – o atitudine exclusiv pasivă, reacționează invocând o instanță superioară, în măsură să i se facă dreptate: „I-am spus: Spune-le să nu se mai bage în familia mea, că-i dau în judecată și după aia eu stau acasă și ei or să mă tot plătească. Mulțumesc lui Dumnezeu că am avut puterea să mă stăpânesc. Dacă eram în țară, nu știu ce se întâmpla…”
Tendință către generalizare – Pacientul considera inițial că soția a avut o singură aventură. Ulterior, amintește din ce în ce mai multe situații în care este convins că a fost înșelat de către aceasta în diverse situații. Într-un mod similar, trece rapid de la ideea că o singură persoană îi arată lipsă de respect (cel ce îi spune că soția sa este infidelă) spre convingerea că sunt mai mulți cei care cred asta și, în cele din urmă, generalizează avansând ideea că „vorbește lumea”.
Dependența de alcool – Printre ipotezele acestei evaluări, am luat în considerare o dublă condiționare organică, adăugând unui eventual accident vascular și efectele consumului de alcool. Soția pacientului confirmă consumul de alcool, fără a semnala, însă, vreo formă de exces: „De băut, mai bea și el, îi place. Dar este șofer, în cursul săptămânii nu bea. Are și tensiune, ia și tratament…” La rândul său, pacientul admite consumul, subliniind, însă, că este vorba de un consum moderat: „Dacă vin foarte obosit, mai beau 150 de grame de alcool. Beau tărie, bere nu beau. Vin – poate 2-3 șprițuri.”
Zona afectivă – Cel în cauză se află într-o permanentă stare de tensiune, plasată între anxietate și depresie. Soția precizează că pacientul a avut „atacuri de panică” și transpirații reci: „În ultimele două luni, în afară de subiectul ăsta, nu mai puteam vorbi între noi despre nimic altceva. E violent verbal, nu se poate odihni. Eu cred că toată starea asta a lui are legătură cu ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, când a avut o pareză la față. A făcut și acupunctură. Diagnosticul a fost de neuropatie. Povestea nu s-a terminat, durerile îi tot revin…”
Experiențe de pierdere – Pacientul și-a pierdut tatăl cu mult timp în urmă, într-un accident de mașină la care a fost martor. Trauma s-a repetat când și-a pierdut și fratele: „În urmă cu trei ani m-am întors acasă, era pe 30 martie. Singurul meu frate, mai mare decât mine cu patru ani, era la spital. A avut două accidente vasculare. Până am ajuns eu, era deja mort”; „Tata a murit lângă mine, pe când aveam 20 ani, într-un accident de mașină. Tata conducea, iar eu eram pe locul din dreapta. Vinovat a fost șoferul celeilalte mașini, însă tata nu avea permis de conducere. După accident, m-am angajat. Mai târziu, pentru că aveam nevoie de bani, am plecat în străinătate.”
A pierde și a nu putea pierde par a fi coordonate centrale ale inconștientului acestui pacient, care și-a pierdut părintele într-un accident traumatizant, apoi fratele, cu puțin timp înainte de a fi putut ajunge la spital, să îl vadă. Se teme acum să nu își piardă și familia, să nu piardă sprijinul fiicei, să nu își piardă reputația. Toate acestea ar putea fi, de asemenea, particularizări ale unei frici mai mari și generale, aceea de a nu pierde tot ceea ce însuși a construit.
În compensarea angoasei de pierdere, sistemul său intern este orientat spre control. Apare și presiunea credinței iraționale că toate vin cu un preț și că orice câștig va fi însoțit de o pierdere. Teama de a pierde, particularizată în teama de a nu-și pierde soția, probabil că a fost inițial o ruminație, apoi s-a dezvoltat în zona prevalențială și, în cele din urmă, a trecut în zona delirantă. Boala însăși ar putea fi înțeleasă ca un refuz de a se conecta la un exterior pe care nu îl mai poate controla.
Gelozia – La nivel psihanalitic, putem interpreta gelozia fie ca pe o proiecție a propriei tendințe către infidelitate, fie ca pe o tendință reprimată spre homosexualitate. Procesul ar putea fi secundat de sentimente auto-depreciative: consideră că nu poate fi umilit de „un băiețel”, lăsând deschisă ipoteza că undeva, în subconștient, asociat cu un sentiment de rușine, consideră că el însuși ar putea fi băiețelul pe care îl evocă. Putem lua în considerare o încercare inconștientă a pacientului de a transforma un pasiv în activ, proces însoțit de furie narcisică. Poziționarea pasivă poate fi, la rândul ei, legată de tema homosexualității latente.
I. trăiește într-o lume masculină, cu reguli stricte, un univers prea puțin sensibil, în care el nu mai face față și este izolat. Neputincios să repună lucrurile în ordine prin forțe proprii, speră că o instanță externă ar putea să-i aducă dreptatea („O să-i dau în judecată!”). Poate că această instanță idealizată este chiar tatăl său, care a murit violent și prematur. În cursul conversației din cabinet, sunt conturate sumar profilurile unor personaje diverse, însă discursul pare a fi dedicat în întregime unui mare absent, respectiv tatăl. Din această perspectivă, întregul comportament al lui I. poate fi înțeles ca o compensare a unui sentiment de abandon. Precizează că el este un șofer profesionist în Anglia, sugerând că este interesat să își păstreze imaginea.
Totodată, singurele personaje din familia de origine menționate în discursul pacientului, sunt tatăl și fratele mai mare. Nu avem suficiente detalii despre relația dintre frați, însă pare că moartea fratelui pare să îl afecteze puternic pe pacient. Astfel, se conturează o triadă tată – fiul cel mare – mezinul, care poate presupune rivalitate fraternă și, astfel, o sursă primară de gelozie pentru atenția și iubirea paternă, un fundament latent posibil pentru ideația pe teme de gelozie a pacientului.
Nu avem elemente în discursul său care să susțină sentimentul de iubire față de soție, identificăm doar posesivitatea și o stare generală de înverșunare în suspiciune, care poate conduce la resentimente. Acuzele pe care le aduce colegilor nu țin de sentimente, ci mai degrabă de o ordine socială („Să nu se bage în familia mea!”).
Considerații teoretice relevante și viziune explicativă pentru mecanismul psihic al geloziei
Gelozia este, în esență, o cerere de iubire și vizează posesia obiectului iubit și îndepărtarea rivalului. Se referă la o relație triunghiulară și, prin urmare, vorbim de un moment al vieții în care obiectele sunt recunoscute în mod clar și diferențiate unele de altele.
Gelozia este o emoție ambivalentă, deoarece conține atât ură, cât și iubire. Pentru Freud, narațiunea dominantă este în jurul conflictelor bisexualității și a dilemelor de identificare care se declanșează în jurul obiectelor parentale în timpul complexului Oedip și în jurul angoasei de castrare (Laplanche & Pontalis, 1988). Astfel, gelozia ocupă un loc central în aceste tensiuni ale subiectului ambivalent. Gelozia este un fenomen trans-structural (poate apărea în orice structură – nevroză, psihoză, perversiune). Concepția tradițională despre gelozie este atribuită psihanalizei, care susține că gelozia este rezultatul proiecției unei dorințe homosexuale latente. Totuși, această noțiune nu este elaborată în mod univoc în teoria lui Freud. Totodată, ea rezumă un mod specific de înțelegere a geloziei în paranoia, pe baza căreia Freud a avertizat asupra unei revolte împotriva homosexualității (Freud, 1922).
În „Despre unele mecanisme nevrotice în gelozie, paranoia și homosexualitate”, Freud (1922) distinge nuanțe ale geloziei. Gelozia normală, care este numită și gelozie „competitivă”, a cărei bază este, de obicei, o anumită durere, adică pierderea unui obiect iubit, asociată cu rana narcisică pe care această pierdere din urmă o implică. Practic, Sinele nu acceptă să nu mai fie iubit. Fondul acestei dificultăți stă într-o poziție din copilărie, care trimite la complexul lui Oedip și la complexul fratern: rivalul actual întruchipează figura fratelui (real sau imaginar), care, în copilărie, ar fi deplasat Eul în raport cu dragostea exclusivă a mamei. Din această atitudine se poate trage concluzia că soția a ocupat atunci un loc anume pentru dorință, adică mama, față de care amantul a fost poziționat ca un falus. Prin urmare, acest doliu actualizează o poziție care se referă la cererea de a fi iubit (specific nevrozei).
Un al doilea aspect al viziunii lui Freud este de o importanță deosebită în descrierea geloziei. Freud (1922) afirmă această particularitate în următorii termeni: „[..] este de remarcat că mulți oameni sunt bisexuali practicanți, adică: la bărbat, pe lângă durerea pentru femeia iubită și ura față de rival, capătă eficacitate de întărire, de asemenea, un doliu față de bărbatul pe care îl iubește inconștient și o ură față de femeie ca rivală pentru el.” În acest moment, Freud introduce paradigma homosexualității latente, care, la rândul ei, este epicentrul noțiunii de gelozie paranoiacă. Totuși, acest „doliu pentru bărbat”, a cărui corelație este rivalitatea cu femeia, implică „trecerea inconștientă în poziția femeii infidele” (Freud, 1922). Adică, bărbatul în cauză fantasmează plăcerea pe care rivalul ar dori și ar și reuși să o acceseze în femeie, fantasmă care include și modul în care femeia se bucură. În acest fel, gelozia oferă o a doua coordonată, pe lângă înrădăcinarea în cererea falică: un interes pentru o presupusă obținere a plăcerii, cu o consistență deplină și chinuitoare pentru cel gelos. În acest context, putem deduce că gelozia îi feminizează pe bărbați sau, mai degrabă, îi determină să își asume o poziție pasivă (dincolo de toate declarație pe care le poate face un bărbat gelos).

Bibliografie:

1. Freud, S. (1922). The unconscious. The Journal of Nervous and Mental Disease, 56(3), 291-294.
2. Freud, S. (2009) „Opere complete, vol 7, Nevroză, psihoză, perversiune”, București, Ed. Trei, pag. 245
3. Hiles, D. (2009), „Envy, Jealousy, Greed: A Kleinian approach”, Paper presented to CCPE, London
4. Lacan, J. (1955–56), Book III: „Les psychoses (Seuil, 1981)”, Translated by R. Grigg as The Psychoses (Routledge/Norton, 1993)
5. Laplanche J, Pontalis, J-B, (1988), „The Language of Psychoanalysis”, Routledge, London.
6. Stern, D. N. (2004). „The present moment: In psychotherapy and everyday life.”, W W Norton & Co