Durerea lombară la sportivi: cauze, diagnostic și abordare clinică

Low back pain in athletes: causes, diagnosis and clinical approach

Low back pain is one of the most common problems encountered in sports medicine, affecting both professional and amateur athletes. The causes are varied, from muscle injuries due to overuse to structural conditions such as spondylolysis, sacroiliac joint dysfunction or herniated disc. Establishing the correct diagnosis requires a detailed history, rigorous clinical examination, specific functional tests and, if necessary, imaging investigations. Understanding the peculiarities of low back pain in a sports context is essential for the application of effective treatment, for a rapid recovery and for the safe reintegration of the athlete into competitive activity.

1.  Introducere

Durerea lombară este o problemă frecventă în medicina sportivă. Ea reprezintă una dintre cauzele principale pentru care sportivii lipsesc de la antrenamente și competiții și poate reduce semnificativ performanța.

La sportivi, spre deosebire de persoanele din populația generală, cauzele sunt cel mai adesea de natură biomecanică: suprasolicitare, execuția repetată a unor mișcări sau antrenamente foarte intense fără o recuperare adecvată.

Sporturile care presupun mișcări repetate de extensie și rotație cum ar fi gimnastica, dansul sportiv sau tenisul, cresc riscul apariției unor leziuni de stres la nivelul coloanei lombare.

În schimb, sporturile de contact sau cele care implică încărcări mari pe coloană, cum sunt halterele, rugby-ul, fotbalul sau canotajul, sunt mai frecvent asociate cu probleme de tip discal (hernii sau protruzie de disc).

2.  Epidemiologie

Durerea lombară este frecventă la sportivi, mai ales la adolescenți, care se află în perioada de creștere și în plină adaptare la efort. Studiile arată că între 10% și 30% dintre sportivii adolescenți acuză episoade de durere lombară (Micheli & Wood, 1995).

În rândul sportivilor profesioniști, incidența variază în funcție de sportul practicat: până la 50% la gimnaști și dansatori, 30–40% la jucătorii de fotbal și 20–30% la canotori (Müller et al., 2017).

Spondiloliza este prezentă la aproape jumătate dintre gimnaștii adolescenți (Standaert & Herring, 2000), iar disfuncția articulației sacroiliace este responsabilă pentru 15–30% dintre durerile lombare cronice (Schwarzer et al., 1995).

3.  Etiologia durerii lombare la sportivi

Durerea lombară la sportivi are o etiologie complexă, multifactorială, în care se îmbină factori biomecanici, de suprasolicitare și uneori, patologii structurale. Principalele mecanisme implicate sunt: dezechilibrele musculare, leziunile de suprasolicitare la nivel discal sau osos, instabilitatea articulară și particularitățile biomecanice generate de sportul practicat.

3.1.  Leziuni musculare și dezechilibre funcționale

Unul dintre cele mai frecvente mecanisme etiologice îl constituie suprasolicitarea musculară, mai ales în condițiile unui dezechilibru între lanțul anterior (flexori ai șoldului și ai trunchiului) și lanțul posterior (extensori lombari și ischiogambieri). Deficitul de stabilitate centrală („core weakness”) amplifică riscul de contracturi, micro-leziuni și rigiditate. Acestea determină durere difuză, agravată de efort și ameliorată de repaus. Apar frecvent în sporturi precum fotbal, atletism, canotaj sau haltere.

Semne și simptome frecvente:

• durere difuză, nespecifică, localizată paravertebral;
• accentuare la efort și la menținerea prelungită a posturilor statice;
• mobilitate redusă, cu senzație de „coloană înțepenită”;
• palparea evidențiază puncte dureroase sau zone de tensiune musculară;

Teste clinice utile:

• Palparea musculaturii paravertebrale: evidențiază contracturi sau zone de hipertonus;
• Testul de flexibilitate al ischiogambierilor și al flexorilor șoldului: adesea limitată, ceea ce contribuie la suprasolicitarea lombară;
• Testele de control motor și stabilitate centrală (ex. „prone instability test” sau

„dead bug test” modificat): pot evidenția lipsa activării eficiente a musculaturii profunde stabilizatoare.

Diferențiere față de alte etiologii:

• Spre deosebire de patologia discală, durerea nu iradiază pe membrul inferior și nu este însoțită de semne neurologice (amorțeli, furnicături, slăbiciune).
• Comparativ cu disfuncția sacroiliacă, durerea este bilaterală sau difuză.
• Spre deosebire de spondiloliză, durerea nu este specific accentuată la extensie și nu are caracter mecanic localizat punctual.

3.2.  Patologia discală

Discurile intervertebrale sunt expuse la microtraumatisme repetate, mai ales în mișcările de flexie, rotație sau la ridicarea de greutăți. Acest stres mecanic poate duce la fisuri ale inelului fibros, protruzie sau hernie de disc. Manifestările clinice includ lombalgie accentuată la șezut sau flexie, iar în cazurile severe apar simptome radiculare (durere iradiată, parestezii).

Sporturile care implică sarcini axiale mari (halterele, canotajul) sau solicitări în flexie repetată (fotbal, gimnastică) sunt cel mai frecvent asociate. Diagnosticul este susținut de teste clinice precum SLR sau Slump Test și confirmat imagistic prin RMN.

3.3.  Disfuncția articulației sacroiliace

Această cauză reprezintă până la 30% din durerile lombare cronice la sportivi. Disfuncția apare fie prin hipermobilitate (instabilitate ligamentară), fie prin hipomobilitate (rigiditate articulară), ambele favorizate de dezechilibre musculare și antrenamente repetitive. Durerea este tipic unilaterală, localizată fesier sau pe coapsă posterioară, și se accentuează la mers, alergare sau sărituri. Testele provocatoare (FABER, Gaenslen, Thigh Thrust) sunt utile pentru diagnostic.

3.4.  Instabilitate și hipermobilitate lombară

La sportivii tineri, mai ales în gimnastică și dans, hipermobilitatea lombară asociată cu deficitul de stabilitate centrală generează stres repetitiv asupra articulațiilor intervertebrale. Rezultatul este apariția durerii la extensie sau mișcări bruște și senzația de instabilitate, în special la finalul antrenamentelor.

3.5.  Spondiloliza și alte leziuni de stres

Spondiloliza, o fractură de stres a pars interarticularis, apare preponderent la adolescenți și este determinată de extensii lombare repetate (ex. gimnastică, atletism). Durerea se accentuează la extensie și poate fi confirmată prin CT sau RMN.

3.6 Alte cauze structurale rare, dar de luat în calcul în fața simptomelor atipice sau persistente, includ tumori, infecții sau afecțiuni inflamatorii (spondiloartrite), însoțite de semne de alarmă precum durerea nocturnă, febra sau scăderea ponderală.

4.  Diagnosticul clinic

4.1.  Anamneză

Anamneza trebuie să evalueze:

• debutul (acut sau cronic),
• contextul sportiv (antrenament, competiție),
• factorii de agravare (flexie, extensie, rotație),
• istoricul de traumatisme și volumul de efort,
• semnele de alarmă („red flags”) includ: durerea nocturnă sau persistentă în repaus, febră și semne sistemice (scădere ponderală, astenie), rigiditate matinală prelungită, deficite neurologice progresive (slăbiciune, incontinență), istoric de traumatism semnificativ sau durere lombară persistentă la adolescenți (>4 săptămâni). Acestea ridică suspiciunea unor cauze grave (tumori, infecții, fracturi, afecțiuni inflamatorii) și impun investigații

4.2.  Examen clinic

Include analiza posturii, palparea structurilor lombare și sacroiliace, testarea mobilității, a forței musculare și a reflexelor. Examenul neurologic este important pentru excluderea compresiei radiculare.

4.3.  Teste clinice orientative

• SLR (Straight Leg Raise): durere radiculară sub 70°, sugestivă pentru hernie de
• Slump Test: durere la flexie + dorsiflexie, indică iritație nervoasă/discogenică.
• Stork Test: durere la extensie pe un picior, sugestivă pentru spondiloliză.
• FABER: durere fesieră, sugestivă pentru sacroiliac sau șold.
• Set de teste sacroiliace (Gaenslen, Thigh Thrust, Compression, Distraction, Sacral Thrust): crește acuratețea diagnostică.

5.  Imagistică

• Radiografia: utilă pentru evaluarea aliniamentului și detectarea spondilolizei
• RMN-ul: standardul de aur pentru evaluarea discului și a edemului osos
• CT-ul: sensibil pentru pars interarticularis și articulațiile fațetare.
• Scintigrafia osoasă: indicată în fracturile de stres precoce, mai ales la adolescenți.

6.  Management

6.1.  Principii generale

Tratamentul include repaus relativ, evitarea mișcărilor dureroase, medicație antiinflamatoare, fizioterapie și corectarea tehnicii sau a volumului de antrenament.

6.2.  Kinetoterapie

Se axează pe exerciții de stabilizare a trunchiului, stretching pentru ischiogambieri și flexorii șoldului, exerciții de control motor și reeducare posturală.

6.3.  Tratament specific

• Leziuni musculare și dezechilibre funcționale: abordarea este conservatoare, cu repaus relativ și corectarea factorilor predispozanți. Se recomandă stretching pentru grupele musculare scurte, exerciții de stabilizare centrală și tehnici de relaxare miofascială (masaj, foam roller). Corectarea tehnicii sportive și a volumului de antrenament este esențială pentru prevenirea
• Patologia discală: inițial tratamentul este conservator – antiinflamatoare, fizioterapie, exerciții de stabilizare lombopelvină și evitarea mișcărilor de flexie forțată sau ridicării de greutăți. În caz de deficite neurologice progresive sau durere refractară, se ia în considerare intervenția chirurgicală (microdiscectomie).
• Disfuncția articulației sacroiliace: tratamentul constă în exerciții de stabilizare și reechilibrare musculară, completate de terapie manuală (mobilizări sau manipulări ghidate). În cazurile persistente, infiltrațiile cu corticosteroid sau PRP pot fi utile, de obicei efectuate sub ghidaj imagistic.
• Instabilitate și hipermobilitate lombară: se recomandă programe de stabilizare intensivă a trunchiului și reeducare posturală, evitând exercițiile ce implică hiperextensii Se pune accent pe controlul motor și întărirea musculaturii profunde. În lipsa tratamentului, simptomele tind să devină cronice.
• Spondiloliza și leziunile de stres: tratamentul este conservator, cu repaus relativ, evitarea extensiei lombare și, uneori, ortezare temporară. Kinetoterapia urmărește întărirea musculaturii abdominale și a extensibilității lanțului În cazurile refractare sau progresive, se poate discuta tratament chirurgical.

6.4.  Revenirea la activitatea sportivă

Reluarea activității sportive trebuie făcută progresiv, doar după dispariția durerii și restabilirea completă a mobilității și forței. Revenirea prematură crește riscul de recidivă.

7.  Concluzii

Durerea lombară la sportivi este o afecțiune complexă ce necesită o abordare atentă. Diagnosticul corect presupune anamneză detaliată, examen clinic riguros și utilizarea adecvată a investigațiilor imagistice. Înțelegerea particularităților etiologice în funcție de vârstă și tipul de sport permite tratamente țintite și reduce perioada de absență sportivă.

Medicul de medicină sportivă are un rol esențial în identificarea precoce a patologiilor severe, în coordonarea procesului de recuperare și în asigurarea unei reveniri sigure și de durată în activitatea competițională.

Bibliografie

1. Micheli LJ, Wood Back pain in young athletes. Arch Pediatr Adolesc Med. 1995.
2. Patel DR, et Evaluation and management of lower back pain in young athletes. Transl Pediatr. 2017.
3. Daniels JM, et Evaluation of low back pain in athletes. Sports Health. 2011.
4. Schwarzer AC, et The sacroiliac joint in chronic low back pain. Spine. 1995.
5. Laslett M, et Diagnosis of sacroiliac joint pain: validity of individual provocation tests. Man Ther. 2005.
6. Masci L, et Use of the one-legged hyperextension test and MRI in diagnosis of active spondylolysis. Br J Sports Med. 2006.
7. Müller J, et Low back pain in elite athletes: risk factors and management. Curr Sports Med Rep. 2017.
8. Standaert CJ, Herring Spondylolysis: a critical review. Br J Sports Med. 2000.